Rezultate biologie - Lahovary.Ro



Foşti elevi - evidenţiaţi în diferite domenii




"Eroii nu pot trăi singuri, au nevoie de un povestitor. De aceea am socotit necesar să fac nu doar o listă a foştilor elevi care s-au evidenţiat profesional după terminarea liceului, ci să dau şi amănunte despre realizările acestora. Căci, în cadrul vieţii româneşti moderne, în toate laturile chemate să promoveze un stil de acţiune şi de intelectualitate autentică, absolvenţii Colegiului „Alexandru Lahovari" au pătruns, au izbutit şi s-au remarcat. Colegiul râmnicean a adus astfel o contribuţie reală la dezvoltarea vieţii istorice româneşti şi prin aceasta şi-a justificat, în faţa conştiinţei româneşti, dreptul lui la viaţă.

Alegerea personalităţilor prezentate aici a fost deosebit de dificilă. În parte, datorită necunoaşterii de către autor a acestora, lucru pentru care acesta îşi cere iertare. În parte, şi datorită credinţei că toţi elevii acestei şcoli s-au evidenţiat cumva în domeniile lor de activitate, iar nemenţionarea lor ar fi o nedreptate. Dar, este de domeniul evidenţei că unii au excelat mai mult decît alţii în domeniile lor de activitate şi acest lucru trebuie reţinut. Excelenţa trebuie răsplătită."


Prof. SORIN OANE


DOMENII

ACTORIE | AGRONOMIE | ARHITECTURĂ | ARMATĂ | ARTĂ PLASTICĂ | BIBLIOTECONOMIE | BIOLOGIE | CIBERNETICĂ | CHIMIE | CRITICĂ LITERARĂ | DREPT | ECONOMIE | EDUCAŢIE | ETNOGRAFIE/FOLCLOR | FILOLOGIE | FILOSOFIE | FIZICĂ | FRANCMASONERIE | GAZETĂRIE RADIO "EUROPA LIBERĂ" | GEOGRAFIE | GEOLOGIE | INFORMATICĂ | ISTORIE | LIMBA LATINĂ | LIMBI STRĂINE | | LITERATURĂ | | MANAGEMENT | MATEMATICĂ | MEDICINĂ | MUZICĂ | POLITEHNICĂ/INGINERIE | POLITICĂ | RELIGIE | SCENOGRAFIE | SPORT+GAZETĂRIE |



ACTORIE

Coca Bloos (1946) – actriţă de teatru şi film

Numele real este de Cornelia Bloos. Coca Bloos a fost ziaristă înainte de a deveni actriţă de teatru. A deţinut unul din rolurile principale din Danaidele, regizat de Silviu Purcarete, obţinînd diferite premii. A fost prezentă la Festivalul de Film de la Veneţia, 2001, cu rolul din filmul lui Lucian Pintilie După amiaza unui torţionar. A jucat şi în filmele: Occident, Niki Ardelean, colonel în rezervă, Mamutul, Pal­me­le, O zi obişnuită de sîmbătă. Despre rolurile din teatru nu sîntem siguri că spaţiul tipogra­fic permite aşezarea lor în pagină. Din prezentarea Teatrului Mic, unde a activat mult timp ca actriţă, spicuim: „ cabotină de excepţie care şi-a creat parcă singură emploi-urile unice, năucitor de contrastante: travestiuri ale hazului de necaz sau, pur şi simplu, fiinţe mizerabilisime dotate cu un grăunte de umor pozat ca involuntar ”.

Ion Iancovescu (1898-1966) - actor glorios, fără glorie postumă

A realizat şi regia de teatru, formînd mulţi actori tineri, începînd cu Radu Beligan, Marcel Anghelescu şi Ninetta Gusti. La sfîrşitul războiul, a acceptat postul de director al teatrului din Odessa, unde luase cu sine un grup de tineri actori, cu care avea de gînd să întemeieze un teatru de avangardă. A jucat în patru filme: Parada Paramount (1930), Afacerea Protar (1956, film realizat după un scenariu de Mihail Sebastian, în care actorul a jucat alături de Radu Beligan, Ion Finteşteanu şi Ion Lucian), Două lozuri (1957) şi Faust XX (1966, în regia lui Ion Popescu-Gopo). A jucat mult şi divers, în piese azi necunoscute nouă, dar a fost şi Rudi din Patima Roşie de Mihail Sorbul, l-a avut partener pe Radu Beligan în Oraşul fără avocaţi de Nicolo Manzari, ca şi în Banii nu fac nici doua parale de Armando Gurcio, l-a interpretat pe Henric al IV-lea din piesa omonima a lui Pirandello etc. Unul dintre admiratorii lui Ion Iancovescu a fost chiar dramaturgul Eugen Ionescu, care i-a trimis actorului spre lectură piesa „Regele moare", dorindu-şi ca acesta să interpreteze rolul principal în prima punere în scenă a piesei. Despre el a scris istoricul de teatru Ioan Massoff, cartea sa numindu-se Ion Iancovescu. A apărut la Ed. Meridiane în 1979, colecţia „Actori şi destine". Este evocat cu nostalgie şi de ştefan Baciu în Praful de pe tobă, Editura Eminescu, 1985. A fost şi deţinut politic (avea limba cam lungă şi spunea lucrurilor pe şleau, într-o vreme cînd o vorbă aruncată la cafenea îţi putea atrage ani grei de temniţă).

Dragoş Moştenescu (1967) - actor, inginer

Absolvent al Liceului „Nicolae Bălcescu” (1986), la clasa dirigintelui Grigore Afteni. La 18 ani a luat drumul Timişoarei, unde a urmat cursurile Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii. Pe lîngă şcoală, a făcut şi spectacole de divertisment, a realizat emisiuni de umor la TVT ’89, o televiziune din Timişoara. Dupa absolvire, Dragoş Moştenescu a venit în Bucureşti şi şi-a continuat cariera de umorist în emisiunea „Chestiunea Zilei", apoi a jucat în serialul de comedie La bloc şi a scris scenariul pentru Fete cu lipici, ultimul proiect finalizat fiind Gaşca.

Dem Rădulescu (1931- 2000) - asul comediei româneşti

S-a născut la Rîmnicu Vîlcea într-o familie de negustori. După terminarea liceului „Lahovari” (1950), „Bibanul” (poreclă primită în liceu!) a trebuit să aleagă între sportul de performanţă şi actorie. A obţinut chiar o stea de aur, la un campionat de box amatori, la Rîmnicu Vîlcea; a luptat în ring la categoria mijlocie. A debutat ca actor la vîrsta de 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării. În 1954 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti şi a debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, căruia i-a rămas fidel toată viaţa (a avut însă colaborări şi cu Teatrul Bulandra şi Teatrul de Comedie). A creat foarte multe roluri, îndeosebi de comedie, care l-au transformat într-o legendă a teatrului românesc, a jucat în numeroase filme şi a avut numeroase apariţii la radio şi televiziune. S-a remarcat prin seriozitatea abordării rolurilor de comedie, întruchipînd personaje în piese precum O scrisoare pier­dută, Conu Leonida faţă cu reacţiunea, D’ale Carna­valului. Nu a existat film important românesc în anii ’70 şi ’80 fără Dem Rădulescu. Cîteva pelicule (a jucat în peste 30 de filme) au rămas pentru totdeauna în memoria românilor:Un surîs în plină vară (1963), şapte băieţi şi o ştrengăriţă (1966), seria B.D., Astă seară dansăm în familie (1972),Veronica (1972), Un Saltimbanc la Polul Nord (1982), Fram (serial tv) (1983), Coana Chi­riţa (1986), A doua cădere a Constantinopolului (1994).

Totodată a desfăşurat o bogată activitate ca profesor la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, unde graţie talentului său pedagogic şi bogatei sale experienţe a contribuit la formarea a zeci de actori valoroşi.

În urma unui stop cardiac, a încetat din viaţă, în data de 10 septembrie 2000, în localitatea Telega. În ultima zi a lunii septembrie ar fi împlinit 69 de ani.

Cornel Vulpe (1930-2002) - mare actor de comedie

A terminat liceul „Lahovari” în 1949, la secţia literară. În 1953 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, secţia Actorie. Din 1969 a fost angajat al Teatrului de Comedie din Bucureşti, dar a jucat şi în numeroase filme de lung metraj.

Lucian Vasile (1925) - actor, economist şi muzician

Din 1948 a lucrat ca actor la Teatrul Armatei (azi Nottara). A jucat cu mari actori, precum Lucia Sturdza-Bulandra, Clody Bertola, Ion Manolescu, George Vraca, George Calboreanu etc. Majoritatea vacanţelor le-a petrecut la Rîmnicu Vîlcea, susţinînd activitatea artistică locală, printre altele, a pus în scenă revista La Rîmnicita (1946) şi piesa Dezertorul de Mihail Sorbul (1947). A jucat în spectacole precum: şcoala calomniei, Trenul blindat, Ion vodă, Cazul Benet, Vlaicu Vodă, Ecaterina Teodoroiu, Emilia Galotti, Pescăruşul, Meşterul Manole, Richard al III-lea, Cînd luna e albastră etc.

AGRONOMIE

Ion D. Botu (1945) - inginer horticol, profesor universitar, cercetător

Lucrează la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă din Rîmnicu Vîlcea, de mai bine de trei decenii. A participat la înfiinţarea a 34 de soiuri şi portaltoiuri de prun, nuc, castan, alun, soc şi nectarin. O parte din ele sînt omologate şi brevetate. HVL357 e primul soi de prun românesc care a fost brevetat în UE. Un alt soi de prun făcut în laborator, care se pretează foarte bine la terenurile de la noi e Oteşani 8. Botu e şi profesor universitar la Facultatea de Horticultură din Craiova, unde le predă studenţilor tehnică experimentală, conservarea biodiversităţii şi biologia plantelor horticole

ARHITECTURĂ

Alfred Hugo Cernea (1883-1966) – arhitectul care s-a zidit pe sine însuşi în Transilvania

Numele lui Alfred Hugo Cernea a izbucnit exploziv, odată cu tezaurul impunător al bisericilor şi băncilor, caselor particulare şi şcolilor, căminelor culturale, mânăstirilor şi schiturilor inaugurate de-a lungul întregii sale vieţi. Amintim câteva dintre cele mai cunoscute: bisericile din Făgăraş, Hunedoara, Târnăveni, Tălmaciu, Cisnădie, Sadu; casele parohiale din: Sibiu, Prejmer, Nucet, Cristian, Şeica Mare, Marpod, Tălmăcel; şcolile din Nocrich, Gârbova, Răşinari; căminele culturale din Sălişte, Răşinari sau Poiana Sibiului. Hotărâtoare a fost schimbarea pe care a adus-o în arhitectura Transilvaniei: forme de o excepţională forţă şi suprafeţe severe în care dantelăria brâncovenească se constituie desăvârşit într-un joc de ritmuri şi proporţii echilibrate.

Din mozaicul amintirilor rămase, recuperăm imaginea unui spirit profund, cu conştiinţa valorii sale dar şi cu îndoielile marilor artişti, pentru care arhitectura a fost o întoarcere la tiparele primordiale brâncoveneşti şi la viaţa enigmatică a formelor prin care universul îşi tălmăceşte structura. Fiul lui Josef Czernil, venit, la finele veacului al XIX-lea, de pe meleagurile Boemiei, urmează şcoala primară la Călimăneşti, unde tatăl lui fusese numit mecanicul staţiunii, prin decretul regelui Carol I.După absolvirea Liceului de veche tradiţie, Alexandru Lahovari din Râmnicu-Vâlcea, în anul 1900, se înscrie ca bursier la Şcoala de Arhitectură din Salzburg şi apoi la Academia de Arhitectură din Viena, făcând strălucite studii. Student fiind lucrează pe şantierele spitalelor de copii Franz Josef şi Georg Kellermann şi la Biroul de Construcţii J.Adelvardsteiner din Viena. Om cu un profund simţ al datoriei şi o dragoste nemărginită pentru România, ţara lui de adopţie, Alfred Cernea pleacă pe front cu Regimentul 2 Vâlcea.Este decorat în anul 1913 cu medalia Avântul Ţării şi cu medalia Victoria pentru Campania din 1915-1916. După întoarcerea din prizonierat, aidoma tatălui său care în anul 1904, lepădându-se de protecţia austro-ungară s-a stabilit pentru totdeauna în România, cere cetăţenia română pe care o primeşte în anul 1919 şi se stabileşte definitiv la Sibiu. Aici se dedică trup şi suflet arhitecturii, pasiune de dincolo de limitele unei profesiuni, iar construcţiile devin cel de-al doilea pol al existenţei sale. Operele lui frapează prin intensitatea cu care materialul folosit, lipsit de insolitul raporturilor de culoare, se imprimă pe retină. E cu neputinţă să treci nepăsător pe lângă fosta Clinică Antal de pe strada Constituţiei sau Blocurile de locuinţe Floaşiu de pe Bulevardul Magheru. Păcat de starea de paragină la care au fost condamnate, unele dintre ele, de ultimii deţinători. Un loc aparte îl ocupă Blocurile de locuinţe Floaşiu.Stâlpii fundaţiei, din lemn de cedru de Liban, înfipţi adânc în mlaştinile de odinioară, amintesc de faima construcţiilor veneţiene ce triumfă magnific deasupra apelor Lagunei. Dar cele şase decenii de căutare şi identificare, de o deplină şi ireversibilă fuziune spirit-formă, se regăsesc şi în aprecierile contemporanilor săi: 1933-membru al Asociaţiei Arhitecţilor Wiener Bauhutte-Viena şi mai apoi membru al Societăţii Arhitecţilor Români-Bucureşti, membru al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, pentru a le numi doar pe cele mai importante. Cu irezistibilă chemare s-a aplecat asupra meseriei de dascăl, ţinând lecţii de arhitectură la şcolile de meserii din Sibiu şi Râmnicu-Vâlcea.Grăitoare sunt cuvintele inspectorului şcolar A.Secoşeanu, rostite în februarie 1948 în urma inspecţiilor la Liceul Industrial de Băieţi din Sibiu: Elevii lucrează tot timpul orei pe caiete de desen … ziduri de fundaţie, bolţi circulare, ogivale sau cupole; … execută la planşe arcuri şi bolţi de cărămidă … iar pentru a explica practic, D-sa are o colecţie de cărămizi în miniatură cu care face exerciţii de diferite construcţiuni … domnul Cernea este un bun profesor şi un practician eminent. Lăsând la o parte spiritul textului, surprinzi harul inegalabil cu care a învăluit ora de curs în magia plină de înfrigurare a actului creaţiei.Memoriul privind sprijinirea îmbunătăţirii noului sistem de învăţământ profesional din construcţii (1955) conţine o serie de propuneri remarcabile cu privire la programa şcolară, competenţele profesorilor de specialitate, necesitatea efectuării practicii în ateliere-şcoală. Modesta placă cu numele lui Alfred Cernea, aşezată pe zidurile clădirii ASTREI de pe bulevardul Şaguna nr.8, ne trimite cu gândul la Paul Valéry si admiraţia lui pentru Michelangelo. Parafrazându-l, încheiem prin a spune: ca să-l poţi cunoaşte cu adevărat pe Alfred Cernea trebuie să străbaţi Transilvania. Aici el s-a zidit pe sine însuşi. Alfred Hugo Cernea este înmormântat, alături de părinţi, în secţiunea romano-catolică a Cimitirului din Râmnicu-Vâlcea.

Mircea Stancu (1931-1990) - arhitect şi artist, naturalizat în Franţa

Absolvent al Liceului „Lahovari” în 1950. În 1971 îşi susţine doctoratul în arhitectură cu subiectul Studiul casei tradiţionale ţărăneşti din România. Mircea Stancu a fost printre puţini, sau poate la vremea respectivă, singurul care a vorbit despre frumuseţea arhitecturii populare şi pericolul dispariţiei ei în contact cu tehnica şi dezvoltarea industriala .Povestea este urmatoarea . Teza de doctorat, sub conducerea profesorului doctor arhitect Octav Doicescu, sustinuta în 1971, a fost ascunsă de un coleg (soţii Stancu plecaseră deja în Franţa; în plus în epoca respectivă nu se putea spune că ceva nu era cum trebuie în România). Cu totul din întâmplare a fost descoperita dupa 1990 în arhivele facultatii de arhitectură de arhitectul Lucian Mihăescu care dându-şi seama de valoarea ei şi de subiectul la fel de actualitate ca acum 30 de ani, a contactat-o pe domana Rodica Stancu, soţia arhitectului, şi i-a propus valorificarea ei. Teza a fost rescrisa (originalul era bătut la maşină cu indigou) în 20 de exemplare şi depusă la Biblioteca Naţională şi la facultăţiile de Arhitectura din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara. La ora actuală a ajuns aproape un curs pentru studenţii de arhitectură. În 1973 se stabileşte în Franţa. Aici şi în întreaga lume, timp de 17 ani, va da întreaga măsură a talentului său, proiectînd clădiri de tot felul, dar mai ales case. Cea mai mare realizare a sa, ca arhitect, este Uzina Renault de la Palancio, Franţa. A fost însă şi un artist plin de talent.

ARMATĂ

Nicolae Mazilu (1927) - general de brigadă, comandantul unităţii care a executat traseul nordic al Transfăgărăşanului, scriitor, publicist

Fost comandant al şcolii de Ofiţeri Activi de Geniu, Construcţii şi Căi Ferate, precum şi la comanda construcţiei sectorului de Nord al Transfăgărăşanului. Transfăgărăşanul face parte din Drumul Naţional 7C şi este unul din cele mai spectaculoase drumuri din România, numit şi „drumul din nori”, care leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania. Era pentru prima oară cînd în România se construia un drum asfaltat la asemenea înălţime, în condiţii de relief şi mediu aproape imposibile. Generalul de divizie Nicolae Mazilu, comandantul lucrărilor de pe versantul nordic, vorbeşte aspru despre şantier: „ Pe cît a fost de greu, pe atît a fost de frumos. Noi nu aveam în cap cîştigurile, ci ideea că participam la ceva grandios. Aveam orgoliul nostru de genişti, care trebuiau să facă minuni. şi am făcut. Armata a trimis aici trei divizii, adică 3.000 de soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri care au muncit fără concediu patru ani, fie vară fie iarnă ". În 2010, colonelul prof. univ. dr. Mircea Vladu, comandantul şcolii de Aplicaţii pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” Sibiu a scris cartea Destinul generalului o carte de memorialistică dedicată activităţii profesionale a generalului de brigada (rtr.) Nicolae Mazilu. În acest volum sînt inserate aspecte esenţiale din viaţa domnului general Nicolae Mazilu: de la naştere, la 25 iulie 1927, în comuna Ladeşti, judeţul Vîlcea şi pînă la venerabila sa vîrstă de 83 de ani. Generalul a lăsat frumoase amitiri despre liceul „Lahovari” în lucrarea Dascălii mei dragi.

ARTĂ PLASTICĂ

Traian Ştefan Boicescu (1957) - artist multilateral: pictură, tapiserie, grafică

Opera sa artistică include lucrări de tapiserie, pictură, grafică etc. Debutează în 1989 la Bucuresti, în cadrul Festivalului Artei şi Creaţiei Studenţeşti, unde obţine premiul I; participă cu regularitate atît la expoziţii de artă românească organizate în ţară şi peste hotare, cît şi la expoziţii internaţionale. Este prezent cu lucrări de pictură şi tapiserie, în colecţii de stat şi particulare, din ţară şi străinătate. A primit numeroase premii la festivalurile artistice la care a participat.

Emil Gaghel (1945-1995) - sculptor, fizioterapeut

A absolvit şcoala postliceală sanitară, dar s-a simţit de timpuriu atras de sculptură. Lucrările sale sînt prezente în instituţii şi colecţii particulare din SUA, Ucraina, Israel, Germania, Elveţia.

Constantin Aurel Zorlescu (1922) - sculptor

La numai 15 ani, tînărul licean, trăieşte dra­ma despărţirii părinţilor şi-şi urmează mama la Bu­cu­reşti. În 1942, este în­corporat şi trimis la şcoala Mi­litară din Lugoj, iar în toam­na lui 1944, luptă în Ar­deal, fiind rănit pe fron­tul de pe Tisa; medicii din spi­talul de campanie vor să-i amputeze antebraţul stîng, dar rănitul (care lucrase în a­telierul maestrului bijutier Ca­rol ştenghel şi luase lec­ţii de modelaj cu sculptorul Cor­nel Medrea), pro­tes­tea­ză şi-i convinge pe doctori că el, Zorlescu, trebuie să de­vină sculptor. După război, tî­nă­rul Zorlescu se angajează în pro­ducţie („referent teh­nic”) şi, continuându-şi stu­di­ile liceale şi universitare, ur­că tenace treptele ie­rar­hi­ei inginereşti şi ale cer­ce­tă­rii ştiinţifice: inginer-şef la IFET Băbeni, şef de la­bo­ra­tor la ICF Bucureşti, şef al SCF Piteşti, director al Ca­bi­netului Judeţean Vîlcea pen­tru Organizarea Pro­duc­ţi­ei şi a Muncii (după 1968). La 50 de ani, in­gi­ne­rul Zorlescu urmează şi ab­sol­vă cursul postuniversitar „A­naliza modelelor” din ca­drul Facultăţii de Ci­ber­ne­tică de la ASE Bucureşti, ceea ce-l face capabil să pre­gătească înfiinţarea Ofi­ciu­lui Teritorial de Calcul Elec­tronic, viitorul Centru de Calcul al Rîmnicului, pe ca­re-l va şi conduce (din 1977); în paralel, func­ţio­nea­ză ca lector universitar la filiala locală a Facultăţii de Industria Lemnului din ca­drul Universităţii Braşov. Scriitorul Constantin Zăr­nescu scrie despre artist: „ Zorlescu este în creaţia sa nonfigurativă un sculp­tor în linia măreţei tra­diţiei brîncuşiene; însă, a­ceastă formulă este gîn­di­tă şi independent de Brîn­cuşi, pe urmele artei po­pu­la­re a lemnului subcarpatic şi a civilizaţiei anonime ro­mâ­neşti a lemnului. ” Operei plastice propriu-zi­se a artistului i se adaugă „o­pera orală” a ma­na­ge­ru­lui organizaţional: Con­stan­tin Zorlescu a fost prin­cipa­lul „artizan” şi condu­că­torul Asociaţiei Artiştilor Plas­tici Amatori Vîlceni, în­fi­inţată în 1981, con­co­mi­tent şi complementar cu Ce­naclul Vîlcea al UAP, al ar­tiştilor profesionişti, nu­cleul filialei actuale. Cele do­uă organizaţii (conduse de doi sculptori, Constantin Zor­lescu, repectiv Sergiu Să­lişte), închegate din ini­ţia­tivele şi acumulările a­nilor ’70, au conlucrat cu bu­nă credinţă în con­so­li­da­rea şi întreţinerea cli­ma­tu­lui generos, emulativ în rîn­dul artiştilor plastici vîl­ceni. Sculptorul Zorlescu n-a fost scutit, nici la apogeul îm­plinirii vocaţiei sale ar­tis­tice, de lovituri, cu atît mai absurde cu cît au venit din partea confraţilor. Con­du­cerea UAP i-a respins do­sarul de primire. Filiala lo­cală putea repara această nedreptate, dar n-a făcut-o. Rămîne însă cel mai va­loros sculptor al Rîm­ni­cu­lui din a doua jumătate a se­colului XX.

BIBLIOTECONOMIE

Eugen Ciorăscu (1915-1966) - compozitor, bibliotecar

Se stabileşte cu familia la Rîmnicu Vîlcea, cînd avea numai trei ani. A urmat cursurile şcolii primare şi ale Liceului „Alexandru Lahovari”, absolvite în 1933, după care a frecventat timp de trei ani cursurile Facultăţii de matematică din Bucureşti. Datorită lipsei de mijloace materiale va fi silit să renunţe la studii şi să se angajeze ca funcţionar public în Bucureşti. Este perioada în care cunoaşte afirmarea în domeniul compunerii şi interpretării muzicii uşoare, pentru care dovedise un talent precoce. Consacrarea i-a fost însă întreruptă de război şi de avatarurile perioadei imediat următoare, care l-au silit să peregrineze împreună cu soţia sa (se căsătorise în 1942) şi fiul său (Nell Ciorăscu), la Timişoara, Arad şi Bucureşti, pentru ca, în octombrie 1949, să se stabilească definitiv la Rîmnicu Vîlcea. Aici devine bibliotecar şef. Fără să fie specialist în domeniu, dar cu o rigoare şi o corectitudine deosebite, favorizate, desigur şi de studiul matematicilor, Eugen Ciorăscu a desfăşurat o activitate prodigioasă pentru organizarea pe baze ştiinţifice a noii instituţii culturale. El a reuşit să adune şi să păstreze, în depozitele bibliotecii, mii de volume tipărite înainte de 1948, din care o bună parte alcătuiesc tezaurul cu care ne mîndrim astăzi. A condus instituţia amintită pînă în 1966.

Constantin Daniilescu (1880-1960) – gazetar, primul bibliotecar din Rîmnicu Vîlcea

Absolvent al gimnaziului „Lahovari” în 1896. Născut în comuna Scundu, judeţul Vîlcea, a devenit institutor în 1901, peregrinînd apoi prin diferite posturi. Între 1928-1937, a editat şi a scris în cea mai mare parte gazeta culturală Naţionalul Vîlcii, cheltuindu-şi pentru aceasta pensia lui modestă. A murit octogenar, în mizerie, uitat pînă astăzi. Biblioteca lui fusese inaugurată la 28 mai 1928, în casele bisericii „Buna Vestire” din Rîmnic. Doritorii puteau împrumuta cărţi pentru o perioadă de trei săptămîni, plătind o taxă de 10% din valoarea cărţii şi depunînd o cauţiune între 100 şi 1000 lei pentru fiecare carte, în funcţie de importanţa şi raritatea acesteia. Elevii şi flotanţii nu aveau acces decît la sala de lectură, iar membrii Ligii Culturale din localitate se bucurau de 50% reducere. Fondul de carte al bibliotecii a crescut, ajungînd în 1935 la aproximativ 2.000 volume. Biblioteca s-a mutat apoi în strada Anton Pann, din cartierul „Matache Temelie” (mai apoi „1 Mai”). În noul sediu exista o sală de lectură mai încăpătoare; aici a funcţionat biblioteca, crescînd de la an la an, pînă în anul 1948, cînd a fost închisă, imobilul naţionalizat, iar cărţile distruse. Regimul comunist care i-a naţionalizat casa i-a tăiat şi pensia.

BIOLOGIE

Traian Rădoi (1935) - biolog, cercetător, publicist

Doctor în biologie (1984) cu teza Flora şi vegetaţia bazinului Olăneşti-Vîlcea. Între 1980-1986 a fost directorul şcolii Generale din Băile Olăneşti. A fost şi director al liceului din aceiaşi localitate.

Gheorghe Vasiliu (1907-?) - biolog, conferenţiar universitar cercetător, publicist

Profesor secundar (1935-1947), consilier şi director general pentru Ministerul Învăţămîntului (1947-1950), conferenţiar universitar la Institutul Pedagogic din Bucureşti (1949-1957). Cărţi publicate: Tratat de algologie (1981), Monografia zonei Porţilor de Fier, studiu hidrologic al Dunării şi al afluenţilor săi (1970). Publică circa 258 de materiale în diferite reviste din ţară şi străinătate.

CIBERNETICĂ

Ion Gh. Roşca (1949) - profesor universitar dr., rectorul ASE Bucureşti (din 2004), autor de manuale şcolare de informatică

A terminat liceul „Lahovari” în 1966. Doctor în cibernetică economică (1982) cu teza Metode de programare. Carieră univeristară la ASE Bucureşti, catedra de cibernetică economică (începînd din 1972). Specializări la universităţi din Roma, Madrid, Atena, Amsterdam, Goteborg, Toulouse, Paris. Vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor din România (octombrie 2004- prezent); Director al Centrului de cercetare ECO-INFOSOC, recunoscut de CNCSIS în 2005 ca centru de excelenţă (2001- prezent); Prorector al ASE Bucureşti (1999-2004); Rectorul Universităţii Economice de Vară – Tuşnad, ediţiile 2001, 2002, 2003; Directorul Departamentului de Cercetări Economice al ASE (1996-1999); Directorul Centrului de Calcul al ASE (1996-1998); Membru al Senatului ASE (1990-prezent); şeful Catedrei de Informatică Economică, ASE Bucureşti (1990-1996). Lista cărţilor şi articolelor tipărite este impresionantă. A scris în colaborare: Informatică, Manual pentru clasa a X-a, Editura ALL, Bucureşti, 2000; Tehnică de calcul, Manual pentru clasa a X-a, Editura ALL, Bucureşti,1999; Bazele Informaticii, Manual pentru clasa a X-a, Editura ALL, Bucureşti,1999; Bazele Informaticii, Manual pentru clasa a XI-a, Editura ALL, Bucureşti, 1999; Informatică, Manual pentru clasa a IX-a, Editura ALL, Bucureşti, 1999; Programare sistematică în Pascal, Editura Didactică şi Pedagogică, 1998;Introducere în programare. Teorie şi practică Pascal, Casa de Editură şi Presă Viaţa Românească, Bucureşti, 1993;Introducere în programarea şi utilizarea calculatoarelor, Editura ALFAR, Rîmnicu Vîlcea, 1992; Bazele programării COBOL pentru calculatoare IBM PC, Editura ALL, Bucureşti, 1992.

Din anul 2011 este cetăţean de onoare al municipiului Rîmnicu Vîlcea.

CHIMIE

Eugen Angelescu (1896-1968) - fondatorul şcolii româneşti de chimie coloidală

Tatăl lui, Ion Angelescu, era magistrat la tribunalul din localitate şi a fost un timp respectabil primar al oraşului Rîmnicu Vîlcea. Gimnaziul (primele patru clase de liceu) l-a facut la „Lahovari”, iar cursul superior la Liceul „Carol I” din Craiova. S-a înscris în anul 1913 la Facultatea de Drept şi la Facultatea de ştiinte, Secţia Fizico-Chimice, a Universităţii Bucureşti. În anul 1918 şi-a luat licenţa în fizico-chimice. După absolvirea facultăţii, în anul 1919 a fost numit asistent suplinitor la Catedra de chimie agricolă din cadrul Facultăţii de Stiinţe a Universităţii Bucureşti. La sfîrşitul anului 1920 a plecat la Roma şi s-a înscris la doctorat în domeniul chimiei pure, avîndu-l ca îndrumator pe profesorul Emanuelle Paterno, sub a cărui conducere a debutat în cercetarea ştiinţifică. În anul 1922, Eugen Angelescu şi-a sustinut teza de doctorat. Întors în ţară, şi-a reluat activitatea didactică la Universitatea Bucureşti, urcînd toate treptele ierarhice ale învaţămîntului universitar pînă la cea de şef de catedră, pe care a onorat-o timp de 31 de ani. Între anii 1950 - 1960 a fost prorector al Universitatii Bucureşti. şi-a sustinut docenţa în anul 1929, cu un subiect de chimie fizică. Activitatea didactică a împletit-o în mod strălucit cu cea de cercetător ştiinţific. În anul 1939 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Avea pînă atunci 60 de lucrări originale publicate şi a condus doctoratul la zece chimişti. În anul 1963 a devenit membru titular al Academiei Române.

Gheorghe Marcu (1926) - chimist, profesor universitar, publicist, inventator

Doctor în chimie. Carieră la universitatea clujeană. A mai lucrat la Insitutul de Chimie din Cluj. Decan al Facultăţii de chimie din Cluj. Este posesorul a peste 15 brevete de invenţie. Cărţi publicate: Chimia elementelor radioactive (1962), Chimia metalelor (1979) etc.

Dumitru Moţoc (1886-1969) -întemeietorul şcolii româneşti de industrie alimentară

Urmează cursurile Liceului „Lahovari” între 1911-1915. Activitate profesională: asistent suplinitor (1922-1924), chimist expert (1926), chimist şef cl. III (1940), chimist şef cl. II (1942), chimist şef cl. I (1943) la Institutul de Chimie Agricolă şi Alimentară al Facultăţii de ştiinţe din Bucureşti (1922); conferenţiar la Facultatea de Agronomie din Bucureşti (1943-1948); director al Secţiei de Industrializare la Institutul de Cercetări Piscicole al României (1945-1946); chimist insp. gen. cl. II (1946), chimist insp. gen. cl. I (1947) la Institutul de Chimie Agricolă şi Alimentară; şef de laborator la Institutul Naţional de Cercetări Tehnologice (1946-1948); predă la Facultatea de Chimie Industrială de la Politehnica din Bucureşti (1946-1949); profesor de Chimie generală şi Chimie agricolă la Facultatea de Horticultură din Bucureşti (1948-1952); primul director ştiinţific al Institutului de Industrie Alimentară, profesor la Catedra de Chimie Alimentară (1948); director de studii (1950), director adjunct la Institutul de Industrie Alimentară din Bucureşti (1952-1955); decan al Facultăţii de Tehnologia Produselor Alimentare şi Tehnică Piscicolă, Institutul Politehnic Galaţi (1955); preşedinte al Comisiei Teritoriale Galaţi pentru Cercetarea ştiinţifică (1964-1969).

Marian Pătraşcu (1953) - cercetător, inventator, publicist

A terminat cursurile liceului „Lahovari” în 1972, urmînd apoi cursurile Facultăţii de chimie şi inginerie chimică din Iaşi pe care le-a încheiat în 1977. A făcut şi patru cursuri postuniversitare. A lucrat la Centrul de cercetări din Rîmnicu Vîlcea (1977-1989), la S.C. Hervil Rîmnicu Vîlcea (1990-1991), la S.C. Interchim (1992-1993) şi la Centrul de cercetări Oltchim (1994-1999), în ultimii ani avînd gradul ştiinţific de cercetător principal gr. III şi funcţia de şef de laborator. Este autor a 16 studii publicate în reviste de specialitate, 20 de brevete de invenţie, 66 de comuncări ştiinţifice şi 198 de lucrări tehnico-economice. După decembrie 1989 a publicat 32 de studii şi articole în presa locală şi a susţinut numeroase comunicări ştiiţifice la diverse manifestări culturale.

Paul-Amor Zugrăvescu (1933) – chimist, cercetător, publicist.

Doctor în chimie (1978) al Institutului Naţional de Chimie, cu lucrarea Analiza în urme, prin metode electrochimice. Controlul analitic al unor procese tehnologice prin potenţiometre cu electrozi membrană ioni-selectivi. Membru în Comisia de chimie a Consiliului Naţional al Inginerilor şi Tehnicienilor; preşedinte al Comitetului Mixt de Cooperare Româno-Franceză pentru Industria Chimică. Pentru rezultatele obţinute în domeniu, i-au fost acordate mai multe premii şi distincţii. Volume publicate: Analiza chimică a solurilor în vederea caracterizării fertilităţii (1959), Lucrările Conferinţei de chimie analitică de la Braşov (1971).

CRITICĂ LITERARĂ

Nicolae Manolescu (1939) - cel mai important critic literar postbelic, academician, politician

A făcut doar primele două clase de liceu la „Lahovari”, absolvind la Sibiu. Este fiul profesorului de filosofie de la Liceul „Lahovari”, Petru Aplozan. În anul 1953, după arestarea părinţilor săi din motive politice, a fost înfiat de bunicul matern şi a luat numele acestuia, Manolescu. Este critic şi istoric literar, editorialist, profesor universitar, eseist, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (din 2005) şi ambasador al României la UNESCO (din 2006). Din 1997 devine academician. În anii ’90 a activat şi pe scena politică. A rămas în mentalul colectiv şi în istoria literaturii drept criticul literar cel mai activ al generaţiilor ’60, ’70, ’80 şi ’90. A fost coordonator al „Cenaclului de luni”, unde au debutat poeţi importanţi ai generaţiei anilor ’80. A scris cronică literară în „Gazeta literară", „Contemporanul" şi, vreme de treizeci de ani, în „România Literară", unde după 1990 a activat ca director şi editorialist. În 1974 devine doctor în litere la Universitatea din Bucureşti, cu teza Contradicţia lui Titu Maiorescu. Carieră didactică universitară la Catedra de literatură română a Facultăţii de Filologie din Bucureşti; este numit profesor titular în 1990.

A publicat un şir întreg de monografii şi sinteze. Primele sale cărţi: Lecturi infidele (1966) şi Metamorfozele poeziei (1968) impun un spirit critic de o acută inteligenţă. În 1976 îi apar două monografii: Introducere în opera lui Alexandru Odobescu şi Sadoveanu sau Utopia cărţii. Între anii 1980-1983 publică trei volume din Arca lui Noe , cea mai fascinantă sinteză despre romanul românesc din toate timpurile. În 1987 îi apare lucrarea Despre poezie. Între anii 1971 şi 1988 au apărut şi şapte volume din Teme. Erau teme de reflecţie, teme de atitudine, într-o mişcare liberă a inteligenţei prin toată cultura universală. Toate aceste sînt cărţi de vîrf ale eseisticii româneşti. Punctul culminant al acestei opere va fi Istoria critică a literaturii române, al cărui prim volum apare în 1990. Activitatea sa de editorialist este strînsă în două volume – Inutile silogisme de morală practică (2003) şi Decalogul criticii literare (2005).

Cornel Moraru (1943) – profesor universitar, scriitor, gazetar, critic literar

Studii: Liceul „Nicoale Bălcescu” (1957-1961); universitare: Facultatea de filologie (1961-1966), absolvită cu o lucrare de licenţă despre Titu Maiorescu. A absolvit şi Facultatea de filosofie (1968-1974), cu o teză despre Soren Kierkegaard. Doctorat la Univeristatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1999) cu teza Convergenţe metafizice în opera lui Lucian Blaga.

Funcţii deţinute: profesor de limba şi literatura română la Liceul „Radu Negru” din Făgăraş (1966-1979); redactor la revista „Vatra” (1979-2008) şi apoi redactor-şef (1983-2008) al acesteia; acum director onorific al aceleiaşi reviste; Lector şi apoi conferenţiar universitar la Universitatea „Transilvania” din Braşov (1993-2001); conferenţiar universitar şi profesor universitar la Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu-Mureş (din 2001); îndrumător ştiinţific de teze de doctorat (din 2007). A fost şi consilier-şef teritorial al Inspectoratului pentru cultură Mureş (1993-2000).

Cărţi publicate: Semnele realului. Secţionări critice convergente, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1981; Textul şi realitatea, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1984; Obsesia credibilităţii - prozatori, critici şi eseişti contemporani, Ed. Didactică şi pedagogică, colecţia „Akademos”, Bucureşti, 1996; Constantin Noica – monografie, Ed. Aula, Braşov, 2000; Titu Maiorescu-monografie, Ed. Aula, Braşov, 2003; Lucian Blaga- monografie, Ed. Aula, Braşov, 2004; Lucian Blaga -Convergenţe între poet şi filosof, Ed. Ardealul, Biblioteca Universitas, 2005.

Eugen Negrici (1941) - critic, istoric literar, stilistician şi profesor de literatură română veche şi contemporană

Este profesor de literatură veche şi contemporană la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova. Urmează şcoala Generală şi Liceul Teoretic în Rîmnicu Vîlcea (1948-1959), după care face studii filologice şi apoi doctoratul la Universitatea din Bucureşti (1959-1964). Debutează în 1964 în „Gazeta literară”. Introduce în literatura română conceptul de expresivitate involuntară, pe care îl va urmări atît in zona literaturii vechi, cît şi în cea a poeziei sau a prozei proletcultiste. Conceptul semnifică faptul că, odată cu trecerea timpului, textele vechi, iniţial non-literare, se încarcă cu o aură de expresivitate, care le-a transformat odată cu trecerea timpului în texte literare. În aria de studiu a literaturii vechi s-a ocupat de cercetarea nucleelor narative în operele cronicarilor moldoveni Grigore Ureche şi Miron Costin şi a consacrat o monografie mitropolitului Antim Ivireanu, personalitate extrem de vie a culturii noastre medievale. Este autorul singurei istorii literare a unei perioade mai puţin faste a literaturii române, perioada proletcultismului în două volume: Literatura română sub comunism. Proza, Ed. Fundaţiei Pro, 2002 şi Literatura română sub comunism. Poezia, Ed. Fundaţiei Pro, 2003. Cele două volume ale cărţii Literatura română sub comunism deja publicate au fost precedate de prefaţa unei antologii de poezie proletcultista, Poezia unei religii politice în care Eugen Negrici reia teza substituirii religiei în statul comunist cu ideologia marxist-leninistă.

DREPT

Paul Angelescu (1923) – avocat şi artist

Aparţine unei prestigioase familii a Râmnicului din ultima sută de ani, cu trei generaţii de avocaţi (bunicul – Ioan Angelescu, tatăl – Paul I. Angelescu, fiul – Paul Petre Angelescu). O adevărată dinastie de profesionişti ai dreptului, acoperind, până în 2006 (când „personajul” nostru a primit, la împlinirea a şase decenii de activitate, din partea Baroului local – pe care l-a şi condus o vreme, fără să fie membru al partidului conducător! – Diploma de Excelenţă), 126 ani de avocatură neîntreruptă. O tradiţie fabuloasă, pe care „moştenitorul” ei a rotunjit-o cu alţi câţiva ani, sporind faima unei familii care a dat ştiinţei şi culturii româneşti alte două personalităţi remarcabile: chimistul Eugen Angelescu, membru al Academiei Române, medicul şi scriitorul Mircea Nicolae Angelescu, unchiul, respectiv fratele protagonistului evocării de faţă. Adolescenţa şi tinereţea lui Paul Angelescu au stat sub semnul a două chemări: pe de o parte, avocatura, spre care-l împingeau imperativ tradiţia familiei, modelul părintesc, dar şi „lecţiile” magiştrilor săi de la „Lahovari”, Nicu Angelescu şi Petre Apolzan, precum şi lecturi modelatoare; pe de alta, arta plastică, în care a fost iniţiat de profesorul său de desen, pictorul Emil Ştefănescu (care i-a şi stimulat talentul, promovându-l la Concursul naţional „Tinerimea Română”, fiind premiat la ediţia din 1935) şi spre care s-a simţit atras şi din admiraţiune pentru sculptorul Constantin Mihăilescu şi pictorul Constantin Iliescu. Înzestrarea şi tenacitatea i-au îngăduit tânărului Paul Angelescu să dea curs ambelor vocaţii, urmând, concomitent (între 1941 – 1946), Facultatea de Drept şi Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. şi le-a absolvit pe amândouă, graţie unui travaliu întemeiat pe cultul muncii şi al disciplinei, care i-au modelat comportamentul pentru toată viaţa. Iată cum arăta programul cotidian al studentului Paul Angelescu, pe durata celor cinci ani: dimineaţa, devreme, la Belle-Arte (atelier, cursuri şi studii); după amiaza, până seara târziu, la Drept (prelegeri şi seminarii). Profunzimea studiilor era incontestabilă: la Drept, l-a avut, printre dascăli, pe celebrul avocat Istrate Micescu; la Belle-Arte, mentor i-a fost sculptorul Cornel Medrea; premiul obţinut la Salonul naţional din 1944 venea ca o confirmare. Poate că Paul Angelescu, cu două licenţe, merita, în 1946, la 24 de ani, o altă traiectorie a destinului, dar, ca în atâtea cazuri, chemarea Râmnicului natal a fost mai puternică. Avea, dincolo de meserie, o ”misie” de îndeplinit. La Râmnic, charismaticul tânăr, spirit cultivat şi îndrăgostit de viaţă, s-a dedicat celor două pasiuni din adolescenţă: teatrul şi sportul – activităţi care au dublat, ani de zile, la aceleaşi standarde valorice, avocatura. „Capitolul” sportiv din biografia lui Paul Angelescu este captivant – antrenor, arbitru şi manager în mai toate sporturile – „antrenamente” încorporate în admirabila condiţie fizică a nonagenarului de mâine. „Capitolul” omului de teatru este deopotrivă de fascinant. Pasiunea lui pentru scenă s-a închegat încă din liceu, sub cele mai bune auspicii: împreună cu alţi colegi de la „Lahovari”, a jucat în „Răzvan şi Vidra” de Hasdeu, în regia lui C. Popian, făcând ucenicie pe lângă scenografia Maestrului.

Activitatea de scenograf şi regizor tehnic a lui Paul Angelescu s-a desfăşurat pe trei „fronturi” ale artei spectacolului în Râmnicului anilor ’50 – ’60: teatru, estradă şi operetă – acumulări care au condus la consacrarea Teatrului Popular pe plan naţional. Prima „campanie” a constituit-o Estrada, în cadrul căreia a colaborat cu S. Iacobson (libretul şi regia), E. Ciorăscu (muzica şi conducerea orchestrală), Lili Iacobson (coregrafia), concepând scenografia şi realizând decorurile pentru toate spectacolele produse de-a lungul anilor ’50 până la mult prea criticul, „periculosul” şi, inevitabil, interzisul „Măşti, măşti”, după care s-a tras definitiv „cortina”... În ambianţa de exuberanţă a ansamblului tânărul scenograf a cunoscut-o pe viitoarea sa parteneră de viaţă, Jeni Bumbac, componentă a corpului de dans. Experienţa „istoricei” premiere a Operetei vâlcene – „Crai nou” de C. Porumbescu – care s-a derulat în stagiunea 1960/1961, a fost deopotrivă de spectaculoasă pentru Paul Angelescu, lucrând alături de acelaşi dirijor, E. Ciorăscu, regia fiind acum asumată de către doctorul C. Georgescu. Cu experimentatul regizor, scenograful a colaborat şi în domeniul teatrului, realizând numeroase spectacole (a căror listă poate fi consultată în Mărturii şi evocări de V. Roman, care apreciază elogios aportul scenografului). Colaborarea dintre regizor şi scenograf a fost profesională, productivă şi reconfortantă, fiind întemeiată pe comuniune şi comunicare, cei doi gândind pe aceeaşi „lungime de undă”. Despre toate acestea şi despre multe altele (inclusiv despre pasiunea pentru filatelie – o altă faţetă a personalităţii sale) am discutat cu Paul Angelescu, într-o blândă şi calmă după-amiază de septembrie, în ambianţa intimă a casei sale din plin centrul urbei. La 88 de ani, avocatul este încă activ şi creativ, colaborând la instrumentarea unor apărări şi pregătind un album cu imagini din „cronica” familei şi din cultura Râmnicului.

Nicolae Popa (?) –judecător şi preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; preşedinte al Curţii Constituţionale, profesor universitar, teoretician cu preocupari vaste în ştiinţa dreptului

Născut la Govora-sat. Absolvent al liceului „Lahovari” în 1956. Absolvent al Facultăţii de drept (1960). Doctor în drept (1975). Activitate didactică la Facultatea de drept din Bucureşti. Consilier prezidenţial pe probleme legislative (1993-1996). Judecător la Curtea Constituţională (1996-2004). Preşedinte al Curţii Constituţionale (2001-2004). Preşedinte al Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie (2004-prezent). Redactor şef al Revistei de drept public (1995-prezent). Cursuri şi monografii publicate: 1. Prelegeri de sociologie juridică, 1983; 2.Constituţia României. Cunoştinţe despre stat şi drept, 1979; 3. The Political System of Romania, 1979 (coautor); 4. Teoria generală a dreptului (1992; 5. Sociologie juridică, 1997 (coautor); 6. Law and Rights, edited by Vincenzo Ferrari, Milano-Dott. A. Giuffre Editore, 1991; 7. Mică Enciclopedie de Politologie, 1977; 8. Partidele Politice, 1993 (coautor) ; 9. Filosofia dreptului. Marile curente, 2002, (coautor); 10. Ideea curgerii timpului şi consecinţele ei juridice, 2002, (coautor); 11. Pentru o teorie generală a statului şi dreptului, 2003, (coautor); 12. Drept civil. Contracte speciale, 2004, (coautor); 13. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi Convenţia Europeană a drepturilor omului, 2005 (coautor); 14. Teoria generală a dreptului (Sinteze pentru seminar), 2005 (coautor).

ECONOMIE

Ilie Rîmniceanu (1923) - economist şi filolog, cercetător, publicist

Specializare în informatică, la Universitatea din Cluj-Napoca; doctor în ştiinţe economice cu teza Contribuţii privind teoria şi practica finanţelor locale (1975). Funcţionar şi inspector la Banca Naţională (1947-1951), profesor de contabilitate şi finanţe la Constanţa, Bîrlad şi Cluj-Napoca (1950-1967). Cărţi publicate: Contabilitate comercială şi evidenţa bugetară (1964), Finanţele locale (1971), Bugetul de stat. Culegere de legi comentate (1980), în colaborare Istoria Clujului.

Vasile Stănescu (1925) - economist, jurist, academician

Are 40 de ani petrecuţi în slujba Fundaţiei „Elias” şi a Academiei Române. Este membru de onoare al Academiei Române din anul 1999, este licenţiat al Academiei de Studii Economice din Bucureşti. A studiat dreptul comercial obtinand titlul de doctor în economie. A avut diferite funcţii de conducere şi a desfăşurat activitate ştiinţifică în domeniile drept şi legislatie economică, economie şi management la Centrul de Perfecţionare a Cadrelor de la Ministerul Educaţiei Naţionale. A publicat în ţară şi străinătate 30 de volume, cursuri şi peste 350 de articole şi studii pe teme economice de management şi teoria patrimoniului. Prin lucrarea Societatea civilă, unica în spaţiul sud-european, a adus contribuţii deosebite în domeniul studierii globalizarii. Este membru titular al Asociaţiei Oamenilor de ştiinţă din România (1975); al Asociaţiei Generale a Economiştilor din Romania (AGER); al Asociaţiei Juriştilor şi membru de onoare al Fundaţiei „Ion Basgan” s.a.

EDUCAŢIE

Aurelian Bondrea (1928) - sociolog, fondatorul Universitaţii „Spiru Haret”

Urmează şcoala primară şi gimnaziul în comună Mateeşti, apoi Liceul „Alexandru Lahovari” din Rîmnicu Vîlcea, Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, studii doctorale, obţinînd titlul de doctor în filosofie în 1965. Se specializează în domeniile „Sociologiei culturii” şi „Sociologiei opiniei publice”, în anul universitar 1969-1970, la Universitatea Sorbona, Paris.

Funcţii didactice: Învăţător în şcolile generale Greci şi Milostea din comuna Mateeşti, judeţul Vîlcea (1946-1954); profesor la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Piteşti (1958-1960); asistent universitar (1968-1969) şi lector universitar (1969-1971) la Universitatea din Bucureşti; conferenţiar universitar la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” (1971-1990) şi la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti (1991-1996); profesor universitar la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti (1997-prezent).

Funcţii de conducere: director general în Ministerul Învăţămîntului (1968-1996), decan ales al Facultăţii de Sociologie-Psihologie din cadrul Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti (1995-1997); rector ales al Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti (2000-2004, 2004-2008).

Publicaţii: Opinia publică (1973); Sociologia culturii (4 ediţii –1981, 1988, 1993, 2003);Opinia publică, democraţia şi statul de drept (1996), Sociologia opiniei publice şi a mass-media, 2 ediţii (1999, 2003),Opinia publică şi dinamica schimbărilor din societatea românească în tranziţie (1998);Perenitatea unei moşteniri. 100 de ani de la adoptarea Legii Spiru Haret (1998), Starea naţiunii 2000. România încotro? (2000);România la începutul secolului XXI. Starea naţiunii 2004 (2004); Tratat de sociologia culturii (2007); Neoharetism la începutul secolului XXI (2007).

Ion I. Georgescu (1910-1978) - unul dintre autorii reformei învăţămîntului din 1948, diplomat (ambasador ministru plenipotenţiar)

Licenţiat în pedagogie, sociologie şi filosofie, doctor al Universităţii din Bucureşti cu teza Orientarea şi selecţia profesională a învăţătorilor (1945). Unul dintre iniţiatorii şi conducătorii reformei învăţămîntului din România, după 1944. Ministru plenipotenţiar şi ambasador al României într-o serie de ţări (1945-1975). Cărţi publicate: Copii părăsiţi, vagabonzi şi delicvenţi (1939), Reforma învăţămîntului (1945).

Grigore Lăzărescu (1909) - profesor, publicist, cercetător ştiinţific

Termină liceul „Lahovari” în 1928. Geolog la Societatea de petrol „Unirea” din Ploieşti, apoi profesor şi director adjunct la liceul „Vasile Roaită” din Rîmnicu Vîlcea. A scris „Monografia liceului „Vasile Roaită” (1971) şi numeroase articole ştiinţifice pe care le-a publicat în revista „Natura”.

ETNOGRAFIE/FOLCLOR

Nicolae Ciurea- Genuneni - folclorist, etnolog

Nicolae Ciurea-Genuneni este unul dintre cei mai buni cunoscători ai folclorului vîlcean, cu precădere al celui loviştean. |ara Loviştei îl poate revendica drept unul dintre devotaţii săi fii adoptivi. Este autorul unor lucrări reprezentative: Izvoare fermecate (1968) – culegere de cîntece populare, Comori, Culegere de folclor (1969), Lovişte mirific plai (1981). Nicolae Ciurea-Genuneni şi-a multiplicat cercetările şi ne-a dat, la debutul maturităţii sale creatoare, o lucrare de referinţă: De la daci la români. Studii de folclor mitic românesc (1981), carte închinată „pămîntului, sîngelui şi sufletului dac”. Volumul era prefaţat de etnologul Romulus Vulcănescu, care recunoştea dubla aptitudine a autorului – de culegător şi de interpret al folclorului mitic, capabil să depăşească acumularea de material prin analiză şi exegeză, şi aprecia valoarea ştiinţifică a lucrării, întemeiată pe premise epistemologice corecte şi armată cu concluzii valide.

Gheorghe Deaconu (1944) - mare specialist al culturii populare, publicist, scenarist şi regizor de spectacole, animator cultural

Doctor al Universităţii din Bucureşti, cu teza Evoluţia folclorului în satul contemporan. Dinamica obiceiurilor (1984). Mult timp director al Casei Judeţene a Creaţiei Populare Vîlcea (1968-2000). A fost şi directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Vîlcea (2001-2004). Cărţi de autor: Mihai Pop-discurs despre folclor. I. Conceptul (2007), II. Metoda (2008). Are sute de articole risipite prin pubicaţii diferite.

Costea Marinoiu (1937) - „starostele” librăriilor vîlcene, scriitor, folclorist

A urmat cursurile Liceului „Alexandru Lahovari” (pe care le termină în 1955), apoi Facultatea de filologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Funcţii şi activităţi profesionale: 1963-1969 profesor şi director la şcoala generală Racoviţa, judeţul Vîlcea; 1969-1975 a lucrat la Consiliul judeţean – pe probleme de cultură; 1975-2007 director la S.C. „Ex Libris” S.A. (fostul Centru de librării Vîlcea). Debutul publicistic este în 1957, cu articolul La horă în sat (revista „Secera şi ciocanul”). Debutul editorial este în 1974 cu volumul Folclor din |ara Loviştei. Autor a peste 650 de articole, studii, recenzii, reportaje cu privire la istoria literară, folclor, cultură şi istorie locală. A colaborat la: „Viaţa studenţească”, „Secera şi ciocanul”, „Argeş”, „Ramuri”, „Orizont”, „Jurnalul de Vîlcea”, „Ramuri”, „Curierul de Vîlcea”. A primit numeroase premii şi distincţii, a participat la foarte numeroase conferinţe şi simpozioane la Rîmnicu Vîlcea şi în alte oraşe. A publicat 20 de cărţi : Tipografi şi tipografii la Rîmnicu Vîlcea, 1972 (colab.); Folclor din |ara Loviştei, 1974; Vîlcea. Ghid turistic, 1976 (colab.); Istoria cărţii vîlcene, sec. XVII-XVIII, 1981; Drumuri pe Olt, 1985; Incripţii în cărbune, 1985; Itinerare vîlcene, 1987; Oameni şi locuri vîlcene, 1989;Liceul „Alexandru Lahovari” – Centenar, 1991 (colab.); Istorie şi continuitate, 2000 (colab.); Toponimia |ării Loviştei, 2001;Catalogul preliminar al colecţiilor de carte din judeţul Vîlcea, 2001; File din cronica Berevoieştiului, 2002 (colab.);Mihai Tican Rumano, 2003; Eminescu şi cultura veche românească, 2003;Liturghierul (1508). Prima carte tipărită în spaţiul românesc (Ipoteza vîlceană); Cernişoara, 2006; Pesceana, file de cronică, 2006; Civilizaţia sării. Copăcel la 510 ani, 2006; La aniversare. 80 ani, 2006.

A fost, încă din tinereţe, „starostele” librăriilor vâlcene. Sub conducerea sa, firma vâlceană de difuzare a cărţii („Centrul de librării”, ulterior „Ex Libris”) a fost una dintre cele mai eficiente şi performante unităţi de profil din ţară. A doua dimensiune a personalităţii sale o constituie folcloristul, cercetătorul tradiţiilor şi valorilor culturii populare, ipostază în care s-a împlinit mai ales ca „fiu adoptiv” al ţării Loviştei. În al treilea rînd, Costea Marinoiu este istoricul literar, al culturii în genere - activitate în care cărturarul şi-a etalat deopotrivă virtuţile cercetătorului şi ale scriitorului. Costea Marinoiu a participat deopotrivă la „facerea” şi la „scrierea” istoriei culturale locale. Contribuţiile sale cele mai semnificative s-au înscris în domeniul istoriei cărţii şi a tiparului. Costea Marinoiu este unul dintre susţinătorii şi promotorii ipotezei potrivit căreia „Liturghierul (1508) - prima carte tipărită în spaţiul românesc” a văzut lumina tiparului la Bistriţa-Vîlcea.

FILOLOGIE

N.I. Barbu (1908-?) profesor universitar latinist, critic şi istoric literar, traducător, publicist

Licenţiat al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti; doctor în litere la Strasbourg (1934). Carieră univerisitară la Bucureşti. Membru al mai multor academii internaţionale. Cărţi publicate: Dualismul tragediei lui Sofocle (1936), Lactantius-Institutuiones divinae. Bucăţi alese cu introducere şi adnotaţii (1937), Plutarh, Alexandru şi Cezar (1943).

Ion Cârstoiu (1943) - profesor, cercetător, publicist

Carieră didactică în învăţămîntul preuniversitar. Cărţi publicate: Între lingvistică şi istorie (1975), Teze şi ipoteze lingvistice (1981), Paşi în universul cunoaşterii (2001), Dicţionar etiologic (2007).

Ion Hangiu (1924) - istoric, crtic literar, cercetător

Licenţiat în litere şi drept al Universităţii Bucureşti. Doctor al Universităţii din Bucureşti, cu tezaSemănătorismul (Geneză, ideologie, reprezentanţi). Redactor şef al revistelor Limba şi literatura română şiBuletinul Societăţii de ştiinţe Filologice. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1999). Cărţi publicate :Un scurt istoric al tipografiilor din România, 1508-1958 (1990), Societăţi şi asociaţii în ştiinţa românească (1981), Centenarul concursurilor şcolare. De la „Tinerimea Română” la concursul „M.Eminescu” (1985).

Ştefan Găitănaru (1951) - profesor universitar, doctor în filologie şi autor a 10 cărţi de gramatică

A absolvit „Lahovari” în 1970, la clasa dirigintelui şi profesorului de limba română Petre Tache. A urmat apoi Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (1970-1974). În 1992, apărea la Editura Universităţii din Piteşti, volumul Gramatica limbii române pentru studenţii străini, avînd semnătura profesorului ştefan Găitănaru. Acesta a fost volumul de debut în lumea specializată a literelor. I-au urmat alte 10 cărţi despre numeral, subiect şi propoziţia subordonată subiectivă, sintaxa limbii române, probleme de gramatică sau contextele diagnostice ale părţilor de vorbire. În plus, profesorul piteştean a scris peste 200 de articole de critică literară şi gramatică în revista Academiei sau în cea a Uniunii Scriitorilor. În 1993, susţinuse teza de doctorat la Universitatea Bucureşti, cu tema Numeralul în limba româna. Studiu descriptiv şi istoric, coordonator prof. univ.dr. Grigore Brâncuş; Este decan al Facultăţii de litere din Piteşti.

Gheorghe Iordache (1943) - filolog, cercetător etnograf, sociolog

Doctor în filologie cu teza Terminologia meseriilor populare în graiurile din Oltenia (1977). Între 1975-1985 a făcut investigaţii în peste 100 de localităţi din ţară, în vederea elaborarii primului Atlas Etnografic al României. Volume publicate: Unitatea şi diversitate socio-etnografică (1977), Mărturii etno-lingvistice despre vechimea meseriilor populare româneşti (1980), Ocupaţii tradiţionale pe teritoriul României (1985) etc.

Mihai Mustăţea (1941) - filolog, lingvist, eseist, critic şi istoric literar

Carieră didactică în învăţămîntul liceal şi universitar (lector între 1997-2006), cursuri de specialitate în acreditarea manualelor de limba română pentru liceu. Activitatea redacţională la ziarul Universul (Rîmnicu Vîlcea, 1993) şi Povestea vorbei (1990-2005). În 1991 a înfiinţat firma „S.C. Omnis”, profilată pe achiziţionarea şi difuzarea de carte şi presă. Cărţi publicate: Curs de dialectologie, Bucureşti, 2004; în colaborare Dicţionar de referinţe critice asupra literaturii române şi universale.

FILOSOFIE

Ilie Pîrvu (1941) - profesor universitar, specialist în filosofia ştiinţei

Este profesor la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filosofie. Preda cursuri de filosofia ştiinţei, metafizica şi ontologie. Bursier al Fundaţiei „Alexander von Humboldt" între anii 1973-1975. Profesor invitat la Universitatea „Paris X" (1990). Membru corespondent al Academiei Române (din 1992). A publicat monografiile: Semantica şi logica ştiinţei (1974); Teoria ştiinţifică (1981); Introducere in epistemologie (1984); Infinitul şi infinitatea lumii (1985); Arhitectura existenţei (1990). A coordonat Tratatul de teoria cunoaşterii ştiinţifice (1982), precum şi alte numeroase volume de studii.

FIZICĂ

Gheorghe Ioniţa (1956) - doctor în energetică nucleară, inventator

Studii: absolvent, în 1975, al Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari”; al Facultăţii de chimie-Iaşi (1981); masterand al Universităţii Piteşti în Administraţie publică în condiţiile integrării europene. Din 1997, doctor în energetică nucleară. Ocupaţia: cercetător gradul I la Institutul de Criogenie şi Separări Izotopice, Rm-Vîlcea (fosta Uzină „G”), actualmente cercetător colaborator. Funcţia actuală: preşedintele Agenţiei Naţionale pentru deşeuri radioactive din România (din aprilie 2005); profesor la Facultatea de ştiinţe din Piteşti. Autor a 3 brevete de invenţie; 3 tehnologii omologate; 18 articole ştiinţifice; participant la 64 de conferinţe naţionale şi internaţionale. Reprezentant al României în „Grupul Înalţilor Experţi pe Securitate Nucleară” pe lîngă Comisia Europeană şi la „Convenţia Comună” a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena. Stagii de lucru: Japonia (2 ani), Belgia (3 luni). Membru al Societăţilor Europene şi Române de Fizică şi al Societăţii de chimie şi de cataliză. Activitate politică: 1991-1996 membru şi secretar al Alianţei Civice Vîlcea; 1995-2008 membru P.N.L.; 2004-2008 consilier muncipal PNL-Rm. Vîlcea.

Mihail Sandu (1946) - profesor univ. dr., autor prolific de culegeri de probleme

Absolvent al Liceului „Lahovari”, în anul 1964. Absolvent al Facultăţii de Fizică de la Universitatea din Bucureşti, în anul 1969. Doctor în fizică al Universităţii din Bucureşti, cu teza Contribuţii la studiul materialelor piezoelectrice pentru emisie-recepţie ultrasonoră. Profesorul este binecunoscut în lumea fizicii ca autor prolific de culegeri de probleme, dar şi pentru implicarea sa în concursurile şcolare de prestigiu, cum ar fi „Evrika” (unde fost mult timp propunător unic de subiecte), „Top-Fiz” sau diferitele etape ale Olimpiadei de Fizica şi de Astronomie. Lista cu realizările profesorului Mihail Sandu este impresionantă (am făcut o selecţie foarte strictă, sperăm însă că şi sugestivă, pentru opera domnului profesor). Devine profesor asociat al Universităţii de stat „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de ştiinţe, din anul 1997. Organizator a şcolii internaţionale de fizică la care au participat cadre didactice universitare, cercetători, doctoranzi din întreaga lume. Cooptat, începînd din 1999, în colectivele universitare pentru selecţia loturilor restrînse care să reprezinte România la olimpiadele internaţionale de fizică. A participat cu lotul olimpic al României la Olimpiada Internaţională de Fizică de la Padova, Italia. Participant la numeroase simpozioane internaţionale de specialitate. Distins cu Ordinul „Steaua României în grad de ofiţer” (2000). A publicat 29 de cărţi cu probleme de fizică pentru gimnaziu, cursuri universitare de mecanică fizică şi mecanică teoretică, ca şi de astronomie. Zeci de articole ştiinţifice publicate în publicaţiile de specialitate din ţară şi străinătate.

FRANCMASONERIE

Gheorghe Comănescu (1928 -2003) - deputat naţional-ţărănist, şef al masoneriei (Marea Lojă Naţională din România)

Studii: Institutul de Construcţii din Bucureşti, fără a susţine examenul de diplomă. Activitate politică: membru PN| (1945); membru în Organizaţia permanentă pentru tineret; activitate in ilegalitate - condamnat la 10 ani închisoare pentru activitate subversivă PN|; după 1989 membru în Comitetul de conducere al PN|CD; vicepreşedintele Organizaţiei Bucureşti a PN|CD; deputat PN|CD (1992-1996); membru al Grupului parlamentar al PN|CD şi al PER.

Admis în rîndurile francmasonilor în anul 1994, Gheorghe Comănescu a parcurs toate treptele iniţierii în mistere şi a fost ales şi învestit mai întâi ca Maestru Venerabil, apoi ca Mare Maestru şi, în cele din urmă, a fost considerat demn de cea mai înalta demnitate a Marii Loji Naţionale din România, aceea de Mare Maestru. I s-au încredinţat doua mandate de Mare Maestru (1998-2003).

GAZETĂRIE RADIO "EUROPA LIBERĂ"

Mihail Fărcăşanu (1907-1987) - doctor în drept, publicist – primul director al Departamentului românesc al postului de radio „Europa Liberă” (1948-1953)-, politician liberal – conducătorul primei manifestaţii anticomuniste din istoria noastră -, scriitor

Absolvă cursurile liceului „Alexandru Lahovari” în 1926. Urmează apoi cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, devenind avocat stagiar şi membru al oganizaţiei de tineret P.N.L. Susţine un doctorat la Universitatea „Friedrich Wilhelm” din Berlin, cu profesorul Carl Schmit, cu tema Monarhia socială. Se căsătoreşte cu Pia Pillat, fiica poetului Ion Pillat şi nepoată a lui Dinu Brătianu. După înlăturarea dictaturii antonesciene este ales, la 16 septembrie 1944, la propunerea istoricului Gheorghe Brătianu, ca preşedinte al Tineretului Naţional Liberal şi tot din septembrie 1944 devine directorul cotidianului „Viitorul”, organ al P.N.L . Datorită articolelor sale antisovietice ajunge să fie considerat un inamic personal al Anei Pauker, care, în stil comunist, îl declară „duşman al poporului”. Gazeta „Viitorul” este interzisă. La începutul lui februarie 1945, comuniştii au răspîndit prin Bucureşti afişe pe care scria: „Cerem arestarea lui Fărcăşanu!” Un fapt neprevăzut a zădărnicit însă punerea în practică a acestui apel. „Între Fărcăşanu şi Ceauşescu, unul dintre fruntaşii tineretului comunist – nota un buletin informativ al Siguranţei din 10 februarie 1945 – a avut loc o întrevedere la ziarul „Viitorul”, care a decurs în condiţii de înţelegere reciprocă. Se anunţă o nouă întrevedere, pentru după-amiaza de 12 februarie a.c.” Ce s-a discutat atunci nu ştim. Cert este că Fărcăşanu nu a renunţat la idealurile sale politice, căci el va conduce celebra manifestaţie din Piaţa Palatului, la 8 noiembrie 1945. La începutul lui 1946, reuşeşte să publice o carte intitulată Scrisori către tineretul român, interzisă la scurt timp după apariţie. Ameninţat cu arestarea de către agenţii Siguranţei, aflată sub conducerea temutului ministru de interne comunist, Teohari Georgescu, trece în clandestinitate. În luna aprilie 1946, îi apare sub pseudonimul Mihail Villara, romanul Frunzele nu mai sînt aceleaşi, tipărit de editura Cultura Naţională, al cărei juriu îi decernează şi premiul pentru roman. El va fi însă violent atacat în cotidianul „Scînteia”.

În toamna lui 1946, împreună cu soţia sa, reuşeşte să părăsească ţara la bordul unui avion pilotat de Matei Ghica Cantacuzino, în avion aflîndu-se şi Vintilă Brătianu - fiul politicianului liberal cu acelaşi nume - şi ajunge în Italia, la Bari. Peripeţiile acestei evadări au fost descrise într-un roman scris de Pia Pillat şi apărut în Anglia mai tîrziu, intitulat Zborul lui Andrei Cosmin. În contumacie, Mihail Fărcăşanu a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. În 1947 şi 1948, cei doi locuiesc la Paris, unde îl ajută, printre alţii, pe Virgil Ierunca să capete statutul de refugiat politic. La Paris îl întîlnim, alături de Mircea Eliade, C.Antoniade, Leontin Constantinescu, N.I.Herescu şi D.I.Ciotori, ca fondator al „Asociaţiei Mihai Eminescu”, prima instituţie, din străinătate, de afirmare a valorilor româneşti în context european, într-o etapă istorică în care România cunoştea un proces de rusificare forţată.

Tot în 1948, Fărcăşanu se stabileşte cu soţia la New York, unde devine directorul Departamentului român al postului de radio „Europa liberă” (1948-1953) şi activează în mişcarea naţională română condusă de generalul Nicolae Rădescu şi de Grigore Gafencu. În 1953, după moartea lui Nicolae Rădescu, care l-a desemnat ca succesor la conducerea „Ligii românilor liberi”, se retrage pe motive de rectitudine, atît de la „Europa liberă”, cît şi din organizaţia menţionată, trăind şi drama divorţului de Pia Pillat. După un an, se mută la Washington şi se căsătoreşte cu Louise Gunther, văduva celui care fusese ambasadorul S.U.A. în România, în periaoda 1937-1941. Alături de ea, îşi regăseşte echilibrul şi duce o viaţă destul de ordonată. Din activitatea lor notabilă, reţinem înfiinţarea, în 1960, a unei „Fundaţii culturale pentru cunoaşterea culturii şi literaturii române”, care a organizat expoziţii de pictură cu tablouri semnate de Pallady, Steriadi, Iser, Eustaţiu Stoenescu, şi de artă populară românească. Moartea soţiei, în 1974, îl determină pe Mihail Fărcăşanu să se retragă din viaţa publică, fiind îngrijit de surorile sale, Margareta Bottea şi Mia Lahovari, pînă la 14 iulie 1987, cînd trece la cele veşnice. De pe pămîntul american, a scris toate editorialele apărute în gazeta Românul, de la primul număr, apărut în 1951, pînă la ultimul – din 1963; a colaborat la revistele America, România (New York), Patria (Munchen), România muncitoare (Paris), |ara şi România (Roma). A fost cel dintîi preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor Liberi din Străinătate.

Virgil Ierunca (1920-2006) - publicist, scriitor, o voce importantă a exilului comunist

Pe numele adevărat Virgil Untaru (Ierunca fiind un pseudonim). Studii liceale la Liceul „Alexandru Lahovari” şi la Liceul „Spiru Haret” din Bucureşti. Obţine licenţa în litere şi filosofie la Universitatea din Bucureşti. Ierunca a debutat în presă în 1939, la ziarul Timpul. Între 1940 si 1944 a colaborat la principalele reviste literare şi la săptămînalul Vremea, cu o rubrica intitulată „Caiete franceze", în care îi prezenta pe scriitorii francezi din rezistenţă împotriva ocupaţiei naziste. În 1942, propria sa revista literară, Albatros, a fost suprimată de cenzură pentru tendinţele ei democratice. După război, Virgil Ierunca a scos revista de cultură internaţională Agora, împreuna cu Ion Caraion, publicaţie suprimată după primul număr de cenzura comunistă, din cauza unui articol al lui Titus ştefanescu-Priboi, intitulat „Echinox", în care dădea, ca exemple de platitudine a gîndirii, pasaje din scrierile lui Stalin. În decembrie 1946, părăseşte România, obţinînd o bursă a guvernului francez. Se stabileşte definitiv în Franţa, unde desfăşoară o rodnică activitate culturală. Între anii 1952-1975, este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale Radiodifuziunii franceze („Cronica ideilor”) şi redactor politic în limba română, calitate în care a demascat regimul comunist din România. Prima lui activitate notabilă din emigraţie a reprezentat-o colaborarea cu Mircea Eliade la editarea publicaţiei literare Luceafărul, sponsorizată de generalul Nicolae Rădescu, din banii primiţi de la Nicolae Malaxa. Ulterior, pînă la pensionare, a fost colaborator al postului de radio „Europa Liberă”, realizator al emisunilor Actualitatea culturală românească şi Povestea vorbei – pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate. În emisiunile lui, Ierunca critica oportunismul laş, mediocritatea multor obedienţi, politizarea creaţiei în strînsă legătură cu pierderea libertăţii de gîndire şi de exprimare. Ca şi Monica Lovinescu, soţia sa, cu care a împărţit micile bucurii, dar, mai ales, marile amărăciuni ale exilului, Virgil Ierunca este una dintre conştiinţele cele mai lucide ale secolului al XX-lea. În denunţarea dictaturii comuniste din România, Ierunca a luat parte activă ca secretar de redactie la apariţia ziarului Uniunea Română, editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu. În volumul Piteşti (1981) a denunţat experienţa comunistă a terorii, folosită ca instrument de distrugere psihică. Volume publicate în limba română: Româneşte (Fundaţia Regală Universitară Carol I, Paris, 1964); Piteşti (Editura Limite, Madrid, 1981) şi, sub titlul Fenomenul Piteşti, la Editura Humanitas Bucureşti, 1990; Subiect şi predicat (Editura Humanitas, Bucureşti 1993); Dimpotriva (Editura Humanitas, Bucureşti, 1994). În 1995,Virgil Ierunca s-a întors acasă, pentru o scurtă perioadă şi a revăzut Rîmnicul – oraşul adolescenţei sale. Primul lucru pe care l-a spus cu acea ocazie a fost: „N-am încetat să cred şi să spun că cel mai frumos oraş din România este Rîmnicu Vîlcea”.

Nicolae Stroescu-Stînişoară (1925-2014) - gazetar şi memorialist, dr. în filosofie, director al postului de radio „Europa Liberă” - departamentul românesc

Tatăl său, Ion Stroescu, a fost colonel de jandarmi. Absolvent al Liceului „Alexandru Lahovari” (1944), Stroescu-Stînişoară se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, pe care o termină în 1948. În 1946 se implică în activitatea tineretului din Partidul Naţional Ţărănesc, judeţul Vîlcea, ceea ce determină Securitatea să îl urmărească asiduu. Treisprezece ani, pînă în 1964, cînd deţinuţii politici sînt eliberaţi din închisorile comuniste, Stroescu-Stînişoară trăieşte în „clandestinitate", aşa cum el însuşi mărturiseşte adesea. În 1969 emigrează în R.F. Germania, beneficiind de căsătoria cu o etnică germană, şi se stabileşte la Munchen. Din 1972 devine colaborator permanent la Europa Liberă, unde, prin inter­mediul lui Octavian Vuia, este angajat din 1975 redactor, realizînd emisiunea săptămânală Lumea creştină. La Universitatea din Munchen obţine în 1983 titlul de doctor în filosofie. În 1991, lui Stroescu-Stânişoară îi apare în ţară volumul de publicistică Pe urmele revoluţiei, care cuprinde editorialele radiofonice dintre 14 octombrie 1989 şi 22 februarie 1991, surprinzând aproape ca într-un jurnal nu numai cursul evenimentelor, dar şi ceea ce se dovedea continuitate a oligarhiei comuniste în noile împre­jurări istorice. De altfel, jurnalul devine modalitatea de expresie cea mai adecvată a publicistului după mai 1994, când părăseşte Europa Liberă. A mai scris: În zodia exilului (1994), cea de-a doua carte, se compune dintr-o serie de „fragmente de jurnal" ce completează semnificativ observaţiile din editorialele publicate anterior; la rîndul ei, antologia de texte La răscruce. Gînduri spuse la „Radio Europa Liberă” şi în „Jurnalul literar" (1996) conservă editorialele ce au urmat evenimentelor consemnate în primul volum. Romanul Vremea încercuirii (I-II, 2001-2002), transpune experienţa biografică a autorului din perioada de „clandestinitate", volumele subintitulându-se Urmărirea şi Ancheta.

GEOGRAFIE

Vasile Berbece (1939 -1995), profesor de geografie, cercetător, publicist

Profesor de geografie la Dăeşti şi la Liceul Economic din Călimăneşti. Profesor asociat la Facultatea de Manegement şi Marketing a Universităţii „Constantin Brîncoveanu” din Rîmnicu Vîlcea. Redactor şef al revistei Oltul. Cărţi publicate: Călimăneşti-Căciulata. Mic îndreptar turistic (1973) şi în colaborare: Vîlcea. Ghid turistic (1976), Băile Govora.Ocnele Mari (1982).

Ion I. Zăvoianu (1932) - geograf, cercetător, publicist

Specializări postuniversitare în Franţa, Polonia, Cehoslovacia. Doctor în geografie al Universităţii din Cluj. Profesor de geografie în învăţămîntul preuniversitar, apoi hidrolog la Direcţia Apelor Sibiu, cercetător în cadrul Institutului de Geografie al Academiei (1963-1973). A primit Premiul „Murgoci” al Academiei, pentru lucrarea Morfometria bazinelor hidrografice. Volume în colaborare: Îndrumare pentru cercetări hidrografice (1965),Geografia văii Dunării româneşti (1969), Judeţul Dîmboviţa (1974), Geografia sectorului românesc al Porţilor de Fier (1976), Atlas RSR (1972-1979), Geografia României (1983), Munţii Bucegi-Hartă turistică (1984) etc.

Dorel Zugrăvescu (1930) - inginer geofizician, publicist, membru corespondent (1991) al Academiei Române.

Doctor în ştiinţe tehnice, cu teza Deformări periodice şi neperiodice ale globului terestru, publicată în 1985. Carieră de cercetător şi - în paralel - universitară; membru al Academiei Române (din 1991). În anul 1955 cîştigă, prin concurs, titlul de cercetător ştiinţific la Institutul de Fizică Bucureşti, iar în 1965 - titlul de cercetător ştiinţific principal, la Centrul de Cercetări Geofizice al Academiei Române, unde, în 1968, înfiinţează Laboratorul de Geodinamică. Din 1961, membru al Comitetului Naţional Român de Geodezie al Academiei Române, iar din 1965, director al Institutului de Geodinamică al Academiei Române. Membru al Academiei Române şi a numeroase instituţii şi societăţi româneşti şi internaţionale: Asociaţia Oamenilor de ştiinţă din România (1986), Societatea Română de Fizică (1990), Societatea Regală de Astronomie – Belgia (1970), Societatea Internaţională de Medicină Alternativă – Alma Ata (1985), Societatea de Medicină Naturistă din Londra – Anglia (1986) etc.; preşedintele Comisiei de Teledetecţie a Academiei Române (1992), preşedinte al Diviziei de Fizică a Pământului – Agenţia Spaţială Română (1992) etc.

Domeniile principale ale activităţii sale ştiinţifice: geodinamica, geodinamica instrumentală, geomagnetismul, electrometria, electromagnetismul. A primit mai multe premii şi distincţii naţionale, printre care Ordinul „Pentru Merit” în gradul de ofiţer şi Diploma de excelenţă a Academiei Române (2000). „Doctor Honoris Causa” al Universităţii din Petroşani (2001). A fost ales ca membru de onoare al Academiei de ştiinţe a Moldovei, specialitatea ştiinţe terestre.

GEOLOGIE

Gheorghe Udubaşa (1938) - prof. univ. dr., specialist în mineralogie, membru corespondent al Academiei Române (1996)

Absolvent al „generaţiei de aur” 1955 a liceului. A urmat apoi Facultatea de Geologie şi Geografie de la Bucureşti, pe care a terminat-o în 1960. Doctor în mineralogie al Universităţii din Heidelberg (1972). Între anii 1983-1984 a participat a realizarea Atlasului geologic al României. A publicat şi cartea Metode moderne de cercetare complexă a zăcămintelor metalifere, 1986. A fost redactor al publicaţiei Revista românească de mineralogie (1975). A conferenţiat în marile centre universitare ale lumii: Bratislava, Beijin, Marburg, Johannesburg, Pretoria, Stellenbuch. Numeroase articole în reviste de specialitate

INFORMATICĂ

Ion Văduva (1936) - matematician şi informatician

A absolvit în anul 1960, Facultatea de Matematică şi Informatică din Universitatea Bucureşti şi în anul 1968 a obţinut doctoratul în Matematică (cu teza Contribuţii la teoria estimaţiilor statistice ale densităţilor de repartiţie şi aplicaţii) la Academia Română sub îndrumarea academicianului Gheorghe Mihoc. În anul 1969 a obţinut şi un Master of Science în Automatic Computation la Institute of Science and Technology, Universitatea din Manchester, Marea Britanie (cu teza: Computer generation of random variables for queueing systems, illustrated by a machine interference problem. ). În cariera de 47 de ani în slujba cercetării ştiinţifice şi învăţămîntului românesc de matematică şi de informatică, profesorul Văduva a scris o gamă largă de publicaţii. Amintim aici: Analiza dispersionala, (1970); Modele de simulare cu calculatorul (1977); Introducere în modelarea Fuzzy (2004) etc

Dan Dumitrescu (absolvent Lahovari 1967)

A absolvit în anul 1972, Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, în anul 1979 Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca iar în anul 1990 a obţinut doctoratul în Informatică la Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca (cu teza "Iterative methodes for solving fuzzy clustering problems and fuzzy relational equations" sub îndrumarea academicianului Dimitrie D. Stancu ce va rămâne în istoria matematicii și informaticii pentru contribuțiile sale științifice și pentru faptul că a jucat un rol important în fondarea și dezvoltarea ulterioară a școlii informatice clujene). Începând din anul 1972 a urcat toate treptele ierarhiei universitare ajungând în anul 1995 profesor universitar în cadrul catedrei de informatică de la Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. În perioada 1997-2000 a fost şi profesor asociat la Universitatea din Pisa, Italia. În decursul carierei sale universitare a publicat zeci de cărţi („Classification Theory”, „Mathematical Foundations of the Classification Theory”, „Artificial Intelligence”, „Conexionist Models in Artificial Intelligence”,” Genetic Algorithms and Evolution Strategies”, „Neural Networks”, „Artificial Inteligence Principles”, „Fuzzy Sets and Their Applications to Clustering and Training”, ”Evolutionary Computation”, ”Advances in Fuzzy Clustering”, „Evolutionary Methods in Fuzzy Learning and Clustering”, „Evolutionary Computation for Optimization” ) sute de articole, studii de cercetare. Domeniile sale de interes sunt: sisteme şi logică fuzzy, reţele neuronale, recunoaşterea formelor, calcul evolutiv, control inteligent, logici non-standard şi aplicarea lor în AI, ştiinţele cognitive, sisteme inspirate din biologie.

Silviu Borac (1963) - inginer software cu contribuţii remarcabile în industria animaţiei de la Hollywood

Silviu Borac a absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” secţia matematică – fizică, promoţia 1981. Sub îndrumarea recunoscutului profesor de fizică Ioan Balu, Silviu a reuşit performanţa ca, de-a lungul celor patru ani de liceu, să participe la olimpiadele naţionale şi internaţionale de fizică, ocupînd locurile I, II sau III. Apoi, timp de 5 ani a fost student la Universitatea din Bucureşti , Facultatea de Fizică. După alţi patru ani de la absolvirea acestei facultăţi, în 1990, Silviu s-a înscris şi la Universitatea Tehnică din Berlin, secţia matematică - fizică, pe care a absolvit-o în anul 1995. Începînd cu anul 1990, el a lucrat ca inginer software şi computer scientist (mental images) -sau „arhitect software”. Din aprilie 2005 şi pînă în prezent, Silviu a avut o contributie importantă in industria animaţiei, realizînd efectele tehnice ale binecunoscutelor filme de desene animate Madagascar şi Shrek. Cei de la Hollywood spun despre Silviu Borac faptul ca este unul dintre cei mai originali matematicieni şi ingineri software din lume.

Adrian Marinescu - inginer software, dezvoltator al primului antivirus românesc-RAV Antivirus, şeful seful diviziei de securitate antivirus al Microsoft

Creatorul RAV Antivirus este, de fapt, Costin Raiu. Raiu a intrat la firma GeCAD a lui Radu Georgescu. Acolo au creat primul antivirus comercial românesc, numit RomanianAntiVirus (RAV). În 2001 acesta a plecat însă la Kaspersky. În ’95, Radu şi Costin au angajat înca un programator: Adrian Marinescu (Mady). Costin şi Mady au început lucrul la dezvoltarea unui motor antivirus independent de platformă. Cei doi ani de muncă intensivă a acestui duo de dezvoltatori au condus la lansarea de către GeCAD a primului motor antivirus independent de platformă din lume. Adică funcţionează la fel de bine sub DOS, Windows sau Linux. Chiar şi astăzi, RAV este singurul antivirus de acest fel din lume. Acest program va fi achiziţionat de Microsoft în anul 2003. Specialiştii americani au analizat zeci de programe antivirus produse de firme foarte renumite din întreaga lume. În urma testelor, RAV s-a clasat pe primul loc. Adrian Marinescu a plecat apoi cu o echipă Gecad să lucreze la sediul central al Microsoft de la Redmond (SUA), pentru a contribui la dezvoltarea tehnologiei RAV. Acum la Microsoft, a doua limba vorbită este româna!.

Vladimir Oane (1983)-antreprenor, creatorul primei afaceri web internaţională din România

Vladimir Oane a terminat Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” în 2002. A fost co-fondator al Metromind Pro, o agenţie de marketing online şi partener la CaptainGO, un sistem online de rezervări hoteliere. Din 2008, conduce echipa de dezvoltare a UberVU, o aplicaţie web pentru managementul conversaţiilor din web-ul social. Vladimir Oane, Dan Ciotu (şi el absolvent de „Lahovari”, coleg de clasă cu Vladimir Oane) şi Dragoş Ilinca au fondat în 2008 proiectul UberVu, de la început gîndindu-l ca pe un proiect internaţional. Proiectul a reuşit să atragă investitori atît din SUA cît şi din Marea Britanie. El a cîştigat SeedCamp-ul din 2008, un eveniment cu durata de o săptămînă ce a avut loc la Londra, şi care este destinat antreprenorilor din Europa. UberVu este un proiect prin care companiile pot urmări vizibilitatea brandurilor proprii pe reţelele sociale şi pot monitoriza dacă acestea sînt privite pozitiv sau negativ. Despre proiect au scris publicaţii precum Reuters, Forbes sau TechCrunch. UberVu este folosit de Banca Mondială, T-Mobile, Audi, Eon sau agenţii precum BBDO, Saatchi &Saatchi etc. Proiectul UberVu a fost apoi cumpărat de fima canadiană Hootsuite, Vladimir Oane devenid director la aceasta firmă.

ISTORIE

Constantin Botoran (1938-1999) - istoric, dr., cercetător ştiinţific, publicist

A urmat cursurile liceului „Lahovari” (1952-1955). Termină Facultatea de istorie de la Bucureşti în 1961. Doctoratul are tema Relaţiile româno-egiptene în perioada interbelică (1972). Specialist în istoria modernă şi contemporană a României. Asistent la Facultatea de Istorie (1961-1965). Cercetător ştiinţific principal la Insitutul de istorie militară (din 1990). A publicat peste 300 de articole şi studii în diferite periodice din ţară şi străinătate. Dintre cărţile publicate amintim: Politica de apărare naţională în contextul european interbelic 1919-1939 (1981), Relaţiile româno-egiptene în epoca modernă şi contemporană (1974), România şi Conferinţa de pace de la Paris (1983), Regimurile fasciste şi totalitare din Europa (1979), Rezistenţa europeană 1938-1945 (1976), Unirea Transilvaniei cu România (1993), 1918. Făurirea României Mari (1993), Istoria militară a poporului român (1992) etc.

Alexandru Cebuc (1932) - muzeograf, istoric, director al Muzeului de artă al României

A fost director al Muzeului de artă al României din 1977. Cărţi publicate: Din istoria transporturilot de călători în Bucureşti (1962), Monumente din Bucureşti. Ghid (1966), Din istoria transporturilor de călători din România (1957) etc.

Gheorghe Dumitraşcu (1938) - istoric, profesor, doctor în istorie

Absolvent de „Lahovari” (1957). Absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti. A deţinut numeroase funcţii de conducere: director de şcoală generală (Fedeleşoiu), director al Casei Corpului Didactic Vîlcea, inspector general la Inspectoratul şcolar Judeţean Vîlcea (1991-1997). La 19 aprilie 1972, a iniţiat înfiinţarea „Laboratorului de cercetare şi documentare ştiinţifică al judeţului Vîlcea”, prima încercare din perioada totalitaristă de a reuni într-un nucleu oamenii de cultură, ştiinţă şi artă din judeţ, care îşi desfăşurau activitatea pe 12 secţiuni, implicînd 120 de persoane. În anul 1984 a obţinut titlul de doctor în istorie cu teza Dezvoltarea economică, socială şi politică a judeţului Vîlcea în perioada interbelică. Activitate redacţională şi editorială, la publicaţiile: „şcoala vîlceană”, „Dascălul vîlcean”, „Studii vîlcene”, „Forum-V” etc. Bogată activitate publicistică. Volume publicate sub semnătură proprie sau în colaborare: Marea răscoală a ţăranilor din 1907, 1967; Judeţele României, 1972;şcoala vîlceană, 1979 (colab.); Îndrumător pentru realizarea monografiilor locale, 1981;Contribuţia judeţului Vîlcea la unirea principatelor, 1982 (colab.), Bibliografia istorică a judeţului Vîlcea, 1994;Rîmnicul medieval, 1995 (colab.); Epopeea independenţei României în conştiinţa vîlcenilor, 2003; Spiru Haret -apostol al conştiinţei naţionale, 2008, Haretismul în cultura românescă (Judeţul Vîlcea), 2008.

Petre Manole (1930) - cercetător, publicist

Urmează cursurile gimnaziului şi liceului „Alexandru Lahovari” (1943-1950). În 1960 termină Facultatea de limbă şi literatura română. Este profesor la mai multe şcoli generale, de unde iese la pensie în 1990. Cărţi: Istoria învăţămîntului vîlcean din cele mai vechi timpuri pînă în 1864 (1975);Începuturile şi evoluţia îmvăţămîntului în municipiul Rm. Vîlcea (1650-1848),1979; Figuri de cărturari şi dascăli vîlceni (1976);Contribuţii la istoricul învăţămîntului din municipiul Rm. Vîlcea în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea (1700-1864),1986;Monografia comunei Goranu (1975); Pagini de istorie vîlceană (1969); Răscoala din 1907 la Vîlcea (1960); Frămîntările ţărăneşti în Vîlcea în anii 1908-1916 etc.

Gheorghe Matei (1919-?) - istoric, cercetător

Conferenţiar universitar la catedra de istorie a României a Facultăţii de istorie din Bucureşti. Redactor-şef al revistei „Anale de istorie”, din anul 1971. Cărţi publicate: Contribuţia României la războiul antihitlerist (1960), Cluburile socialiste la sate (1956),Revoluţia din 1848 şi ţărănimea (1948), Răsunetul internaţional al răcoalei ţăranilor din 1907 (1957), Dezvoltarea instituţională a statului român (1957), Dezarmarea în contextul problemelor internaţionale şi atitudinea României (1971).

Dragoş Petroşanu (1915-1941) - istoric valoros, căzut în războiul antisovietic

Absolvent al Facultăţii de Istorie, profesor secundar la şcoala Buftea – Bucureşti, concentrat în cel de-al doilea război mondial, căzut la Odessa, la 16 octombrie 1941, la numai douăzeci şi şase de ani şi cîteva luni. Grea trebuie să fi fost, pentru tată şi mamă, pierderea fiului lor care începuse, de tînăr, un studiu temeinic al istoriei, publicînd în reviste de prestigiu, alături de: Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, P.P. Panaitescu, Ioana Rosetti, Aurelian Sacerdoţeanu, C.S. Nicolăescu-Plopşor. Astfel a dat la lumină: Schitul Lipovul din judeţul Dolj („Revista arhivelor“, III, 1939, p.366-375). „Cîteva acte vechi din Păuşeşti-Măglaşi (Vîlcea)“ („Oltenia, II, 1941, p. 141-145), Cîteva schituri oltene necunoscute („Arhivele Olteniei, IX, 1940, p. 31-36; XX, 1941, p. 128-138 şi Data Evangheliarului dăruit Mânăstirii Bistriţa de către Marcea Postelnicul („Revista Istorică Română“, VII, 1937, p. 395-397). Era un început deosebit de frumos, acum pentru totdeauna curmat. În afară de ceea ce a putut da, strîngea material pentru o monografie documentată a Mănăstirii Bistriţa din Vîlcea şi pentru lista de peceţi ale banilor Craiovei.

Achim Popescu (1927-1980) -primul egiptolog român

Prof, univ, dr. Achim Popescu s-a născut în comna Păuşeşti-Măglaşi, la 13 decembrie 1927. A urmat cursurile seminarului teologic „Sf. Anton” din Rm. Vîlcea cît şi cursurile liceului „Alexandru Lahovari, apoi pe cele ale facultăţilor de Teologie şi de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti. Ani mulţi s-a aflat în Egipt şi a încercat să descopere misterele istoriei vechi ale poporului egiptean. Teza de doctorat a arheologului român Achim Popescu, a tratat reformele faraonului Bocchoris şi a reprezentat o teză de mare valoare pentru studiul istoriei dreptului egiptean, în comparaţiei cu alte forme de drept existente în lumea antică. Munca epuizantă depusă în vederea elaborării tezei a fost răsplătită prin alegerea sa, în 1967, ca membru al Societăţii Egiptene de Papirologie, iar în 22 iunie 1978, în faţa unui juriu compus din profesori de talie mondială (Sami Gabra, Jean Vercoutter şi Mounir Megalli), Achim Popescu a obţinut titlul de doctor în egiptologie al Universităţii din Cairo, devenind astfel primul egiptolog român. La elaborarea lucrării de doctorat, radactate în limba franceză, s-au folosit traduceri din cele 14 limbi moarte folosite de Achim Popescu, cît şi materialul bibliografic din cele 7 limbi moderne pe care le cunoştea. Între anii 1951-1980, prof. dr Achim Popescu şi-a desfăşurat activitatea didactică la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. De remarcat că a participat la numeroase lucrări arheologice în ţară şi în Egipt. Dintre lucrările sale ştiinţifice publicate, enumerăm cîteva: Raporturile dintre regatul celtic din Tylis şi coloniile greceşti de pe ţărmul apusean al Mării Negre, Formaţiunea politică a dacilor de sub conducerea lui Burebista, în lumnia infrmaţiilor lui Strabo, Comoara din Valea Regilor, Curs de istoria Greciei Antice, Le mystere de la mort de Toutankhamon, etc.Din nefericire, decesul lui Achim Popescu, în 1980, a făcut ca o serie de alte lucrări ale sale să rămînă în manuscris, nefiind publicate nici în prezent. Ca seman de respect faţă de personalitatea lui Achim Popescu, şcoala din Păuşeşti Măglaşi a fost botezată îna anul 2000 cu numele său.

Petre Purcărescu - istoric, muzeograf, iniţiator al Muzeului Satului din Bujoreni

Fiu al Rîmnicului, lahovarist, absolvent al ISEP şi, ulterior, al Facultăţii de Istorie din Cluj. În 1956 (nu avea încă 30 de ani!), i se încredinţa conducerea Muzeului Raional Vîlcea, care, la cinci ani de la înfiinţare, se afla într-un debut prelungit şi incert, într-o clădire (Casa Simian) care nu-i aparţinea, cu un patrimoniu modest, cu doi salariaţi. A fost necesar un travaliu tenace şi de durată pentru ca această „idee de muzeu” să devină o instituţie reală. A îmbogăţit patrimoniul muzeului, a dezvoltat reţeaua muzeistică (Casa memorială „Anton Pann” şi altele), a declanşat un program de cercetări arheologice şi de conservare in situ a rezultatelor acestora (Castrul de la Bivolari şi alte şantiere), a organizat primului laborator de conservare şi restaurare a bunurilor de patrimoniu. O activitate de pionierat muzeistic, pe care Petre Purcărescu a manageriat-o cu înţelepciune şi hărnicie. În 1968, cînd s-a reînfiinţat judeţul Vîlcea, Muzeul, acum de rang judeţean, devenise, sub conducerea lui Petre Purcărescu, o instituţie puternică şi cu o promiţătoare dezvoltare. S-a aflat, în 1969, printre membrii fondatori ai Asociaţiei Folcloriştilor, iar în 1981, cînd organizaţia s-a transformat în Asociaţia Folcloriştilor şi Etnografilor, a devenit vicepreşedinte. Opera fundamentală a lui Petre Purcărescu, ca manager al Muzeului Judeţean Vîlcea, pe durata unui sfert de veac, o constituie, bineînţeles, Muzeul Satului Vîlcean. Proiectat încă din 1966, înfiinţat sub aspect formal (juridic) în 1971 şi inaugurat în 1974, muzeul este rezultatul unui impresionant travaliu profesional, organizatoric şi economic, reprezentând cea mai consistentă investiţie în domeniul culturii populare, în Vîlcea, în cea de a doua jumătate a secolului XX. Muzeul s-a consacrat ca „vatră” a unei efervescente activităţi de promovare a valorilor etnoculturale, culminînd, în fiecare vară, cu festivalul „Cîntecele Oltului”, strămutat, odată cu inaugurarea, la Bujoreni.

Vasile Roman (1927- 2008) - manager cultural, istoric

Vasile Roman este cel care a impus în circuitul istoric actual ideea că actualul imn naţional Deşteaptă-te române s-ar fi cîntat pentru prima dată în istoria noastră la Rîmnicu Vîlcea. În 1996, s-a decretat de către conducerea ţării, Ziua Imnului Naţional, care este serbată de atunci în fiecre an pe data de 29 iulie. Cîteva date biografice: 1939-1948, Colegiul „Alexandru Lahovari” Rîmnicu Vîlcea; 1951-1952, co-fondator al săptămînalului Drum nou, ziarul oficial al Regiunii Vîlcea, în cadrul căruia desfăşoară o intensă activitate publicistică; participă la primul Congres al corespondenţilor de Presă; corespondent pentru regiunea Vîlcea al ziarului România liberă, al Agerpres şi al Radiodifuziunii Române; 1952-1956, student al Facultăţii de Istorie-Filologie din Cluj-Napoca; 1956, director adjunct al şcolii Medii nr. 2 (viitorul Colegiu „Vasile Roaită”); 1958, director adjunct al şcolii Medii nr. 1 (viitorul Colegiu „Alexandru Lahovari”); 1959, şef al Secţiei Raionale de Învăţămînt şi Cultură; 1961-1979, definitivat în învăţămînt, director adjunct al Liceului „Vasile Roaită”.

Aurelian Sacerdoţeanu (1904-1976) - cel mai important istoric vîlcean contemporan

A urmat cursurile primare în satul Ferigile din comuna Costeşti, apoi cursurile gimnaziale şi liceale la „Alexandru Lahovari”, pe care le absolvă în 1924). Se înscrie la Facultatea de filosofie şi litere din Bucureşti, obţinînd licenţa în istorie, cu calificativul „magna cum laude”. În paralel, urmează şi cursurile şcolii superioare de arhivistică şi paleografie (1925-1927). A beneficiat de un stagiu de specializare la Paris (1927-1929), iar în 1930 a obţinut doctoratul în istorie. A fost, timp de aproape două decenii, profesor la şcoala Superioară de Arhivistică (1929-1948), apoi la Institutul de Arhivistică (1948-1950). După desfiinţarea acestuia a trecut la Catedra de Arhivistică din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1950) unde a lucrat până la pensionarea sa în 1970. A îndeplinit timp de 15 ani, funcţia de director general al Arhivelor Statului (1938 – 1953). Medievist cu preocupări multiple. Unul dintre iniţiatorii colecţiei naţionale de documente interne -Documente privind istoria României. Contribuţiile sale ştiinţifice sînt axate pe istoria evului mediu, ştiinţele auxiliare ale istoriei, cu deosebire arhivistica, cronologia şi sigilografia.

Ion Gh. Şendrulescu (1923-1991) - istoric al perioadei moderne

A absolvit Facultatea de Filosofie şi Litere, secţia istorie, Universitatea din Bucureşti (1948). Obţine gradul de lector (1961) la Facultatea de Istorie din Bucureşti. Cărţi publicate: Istoria Universităţii din Bucureşti (1977). Numărul studiilor şi articolelor este foarte mare. Printre ele:Pavel Kiselev şi românii, în AUBI, 9, 1957, Activitatea lui Vasile Goldiş pentru unirea Transilvaniei cu România, în SAI, 13, 1969,Relaţiile dintre |ara Românească şi Serbia între 1829-1848, în Actele simpozionului dedicat relaţiilor român-sîrbe, Pancevo, 1971, Aspecte ale răscoalei din 1907 în judeţul Vîlcea, în Buridava, 1972 etc.

Claudiu Tulugea (1973) - istoric-arheolog, cercetător, publicist

Din 2006 este director al Muzeului de istorie „Aurelian Sacerdoţeanu” din Rîmnicu Vîlcea. Doctorat în arheologie la Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, cu teza Preistoria Nordului Olteniei (2010). A reeditat, după 25 de ani de întrerupere, publicaţia „Buridava” (2008, 2009-două numere, 2011). În timpul manageriatului său la muzeu, au fost făcute mai multe descoperiri arheologice în judeţul Vîlcea, unele de importanţă naţională. Activitate publicistică în diferite reviste de specialitate.

Relu Stoica (1951) - profesor, istoric, autor de cărţi, manuale şcolare şi auxiliare didactice

A absolvit în 1970 secţia umanistă a liceului „Lahovari”, după care a urmat Facultatea de istorie din Iaşi (1970-1974). A funcţionat ca profesor la mai multe şcoli buzoiene. A îndepliniat mai multe funcţii importante: inspector de istorie la IŞJ Buzău (1991-1997), director al Casei Corpului Didactic (1997-1998), din nou inspector de istorie (2002-2006). În prezent profesor la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Buzău. A publicat peste 100 de articole şi studii de specialitate în reviste şi ziare din Iaşi, Buzău, Rîmnicu Vîlcea şi Craiova şi s-a implicat în cercetarea istoriei plaiurilor buzoiene. A publicat mai multe lucrări de istorie, astfel: Bibliografia istorică a judeţului Buzău – 1800-1997 (Buzău, 1998),Runcu - satul de dincolo de păduri (1998), Colegiul Agricol Dr. C.Angelescu -o şcoală centenară (2002),Istoria învăţămîntului buzoian-repere cronologice, (Piteşti, 2005), Dascăli buzoieni autori de manuale şi auxiliare didactice (2007), Istoria plaiurilor buzoiene (1998) Contribuţii la bibliografia istorică a judeţului Buzău (1998). Ultima sa carte, lansată în 2010, este considerată un unicat în peisajul istoriografic românesc. Monumente şi eroi buzoieni este cartea dedicată celor care au intrat în tranşee cu gîndul săvârşirii unei datorii faţă de ţară. Este coator la auxiliare pentru predarea istoriei, Să învăţăm istoria prin anecdote (Bucureşti, 1996), Din istoria anecdotică a poporului român (Piteşti, 2004) şi la manualele pentru clasa a XII-a, Istoria românilor (Piteşti, 2000), Istorie integrată pentru clasa a XII-a (Tîrgovişte, 2007).

LIMBA LATINĂ

Petru Pistol (1944) - profesor universitar dr., scriitor

Este absolvent de „Lahovari”, promoţia 1962, clasa profesorului Mihail Popescu. Fiind şi profesor la această instituţie, a fost analizat la rubrica „Profesori de legendă” ai perioadei 1948-1989.

LIMBI STRĂINE

Dumitru Chiţoran (?)- fost decan al Facultăţii de limbi germanice a Universităţii din Bucureşti

Absolvent al Facultăţii de Filosofie (sectia lb. engleză), Universitatea Bucureşti. Studii postuniversitare de lingvistică engleză: Universitatea din Londra (1962-1965), Michigan, State University (SUA) (1965-1967). A fost şef al catedrei de limbă engleză (1967-1972), decan al Facultăţii de Limbi Germanice din Bucureşti (1972-1977); prorector al Universităţii Bucureşti; director al Programului de analiză contrastivă a limbilor româna şi engleză (1969-1979). A fost director adjunct al Centrului european de învăţământ superior, din cadrul UNESCO, (1983-1989), iar între 1989-1994 a fost director al Secţiei de învăţământ superior. Actualmente (2009) este „Special Adviser" al programului PEACE din cadrul UNESCO. Cărţi publicate: Elements of English Structural Semantics, Bucureşti, 1973; Second International Conference on English Contrastive Projects, Budapest, Nov. 20-23 Bucureşti 1975 (redactor), English Phonetics and Phonology, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978.,Exerciţii de gramatică engleză, Ed. Teora, (cu Irina Panovf, Ioana Poenaru),The Romanian-English Contrastive Analysis Project; Further Developments in Contrastive Studies, Vol. 5 (redactor),The Sounds of English and Romanian Bucharest, University Press, 1984 (cu James Augerot, Hortensia Pârlog),Ghid de pronunţie a limbii engleze Bucureşti, Editura ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, (cu Hortensia Pârlog), Elements of English Sentence Pragmatics, (cu Alexandra Cornilescu), TUB, 1985, International Education And the University (coredactor), UNESCO, 1995, Student Mobility in the European Region: A Statistical Evaluation (cu Valentin Nicolae), Teofil Balaj, Romania: The Land And The People, Bucharest, Meridiane Publishing House, 1972 (trad. în engleză), Sociolingvistica, Editura Didactică şi Pedagogică, 1975 (coautor, Ileana Ionescu-Ruxăndoiu).

Felicia Dumas (1970) - filolog, traducător

Numele de fată Felicia Niţă. A urmat cursurile primare la Şcoala Generală nr. 2 din Rîmnicu Vîlcea (1980) şi Liceul „Al. Lahovari” din aceeaşi localitate (1988, ca şefă de promoţie). Specializare în Franţa (1995). Obţine burse la Bucureşti (1996-1997) şi Paris (1997-1998, 1999, 2000). Doctor al Institutului European din Iaşi, cu teza Tehnici nonverbale de comunicare în liturghia ortodoxă (1998), publicată în anul 2000. Carieră universitară la Facultatea de Litere a universităţii ieşene. În prezent, titulara cursului de Limbă franceză (lexicologie) şi a seminariilor de aceeaşi specialitate, la Catedra de Limba şi Literatura Franceză a Facultăţii de Litere (Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi); titulară de cursuri speciale de franceza tinerilor şi franceză actuală, precum şi a cursurilor speciale de semiologie şi semiologie gestuală. Autoare a peste 30 de studii şi articole publicate în reviste de specialitate din ţară şi străinătate. A tradus mai multe că din limba franceză în limba română. Traducătoare în limba romînă a patru cărţi (traduse din limba franceză), apărute la Institutul European din Iaşi, sau Meridiane (Bucureşti). Coautoare, împreună cu Olivier Dumas, a unei cărţi apărute în 2006 la Insititutul European, Iaşi, intitulată Iasi et la Moldavie dans les relations franco-roumaines. Histoire chronologique du XIVeme au XXIeme siecle, préface André Godin, postface Guillaume Robert, 406 pagini.

LITERATURĂ

Bogdan Amaru (1907-1936) - dramaturg, poet, talent literar stins în plină afirmare

A absolvit liceul „Lahovari” în 1927. Pe numele real Alexandru Pîrîianu, Bogdan Amaru este unul din fii satului Budele, aparţinînd comunei Tetoiu. Cine a fost Bogdan Amaru? Absolvent al Facultăţii de Filozofie şi Litere, Amaru a fost un scriitor care a murit în perioada de afirmare, rămînînd de la el o singura piesa de teatru, Goana după fluturi, şi publicaţii în presa vremii a unor eseuri. Piesa ar fi fost scrisă prin 1933 şi încredinţată, în copie dactilografiată lui G. M. Zamfirescu, scriitorul care-l luase sub protecţia sa pe cnfratele mai tînăr, căruia i-a stabilit şi identitatea literară, numle d Bogdan Amaru. Coipa a fost descoperită de soţia acestuia, Florence Zamfirescu, cu care Amaru cochetase în anii dinainte. În 1957 a fost publicată în revista Teatrul nr. 7 de către Mircea Handoca, şi apoi în volum în 1973. Piesa a fost jucată apoi de colective de teatru din Bucureşti şi Piteşti.În satul său natal, Budele, se afla acum „Casa Memorială Bogdan Amaru".

Nicolae Ladmiss Andreescu (1907)- prozator, poet

Studii la şcoala tehnică de aeronautică din Mediaş. Combatant pe front în aviaţia de bombardament. Profesor de electrotehnică şi de cursuri adiacente. Debut literar în 1930 în revista Calendarul. Editează revista Lanuri. Colaborează la Universul literar, Pagini literare , Progres şi cultură, Plastica românească, Convorbiri literare. Publică eseuri şi critică literară. A fost de mai multe ori premiat, începînd cu anul 1943, cînd a primit premiul pentru proză al S.S.R. pentru volumul de nuvele Ochiul din neguri.

Anatol E. Baconski (1925-1977) - poet, teoretician literar, eseist şi traducător român

A fost fiul lui Eftimie Baconschi, preot, şi al Liubei, respectiv fratele criticului şi istoricului literar Leon Baconschi şi tatăl publicistului şi ministrului de externe din guvernul Boc, Theodor Baconschi. A urmat liceul la Chişinău şi la Rîmnicu Vîlcea (1944). Între 1946 şi 1949 a frecventat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Cluj. A debutat cu versuri în revista pentru copii „Mugurel” din Drepcăuţi (1943), cu eseu în „Tribuna nouă” din Cluj (1945), iar debutul editorial s-a produs în 1950 cu volumul Poezii. A fost redactor-şef al revistei „Almanah literar”, devenită ulterior „Steaua”, de la Cluj (1953-1959). Dacă în primii ani poezia sa este apropiată de poetica realismului socialist, la maturitate devine un poet neo-expresionist. La Congresul Scriitorilor din 1956 atacă principiile dogmatice ale proletcultismului. Traduce mult din lirica universală, din Salvatore Quasimodo, Carl Sandburg, Arthur Lundkvist şi este autorul Panoramei poeziei universale contemporane, un excelent compendiu al poeziei moderniste europene. A murit între ruinele imobilului de pe strada Tudor Arghezi nr. 26 la cutremurul din 4 martie 1977. Îşi semnează cărţile cu numele A. E. Baconsky.

Gabriel Bălănescu (1913-1986) - jurnalist, scriitor persecutat de comunişti

Urmează cursurile liceului „Alexandru Lahovari”, unde îi are printre dascăli pe marii profesori de literatură Eliodor Constantinescu şi Nicu Angelescu. A semnat şi sub pseudonimul ştefan Bariţiu. A colaborat la publicaţiile: „Bobi de mărgean”, „Ideea liberă”, „Încrustări”, Universul literar”, „Vestitorii”, „Vremea” etc. Face Facultatea de litere a Universităţii Bucureşti. În 1932 debutează ca jurnalist profesionist, colaborînd neîntrerupt pînă în 1940 la publicaţiile: „Încrustări”, „Litere”, „Vestitorii”, „Pămîntul”, „Arta şi omul” etc. Destul de timpuriu, în 1933, debutează în literatură cu romanul Acteon, care a atras atenţia lui Eugen Ionescu. În 1934, publică la Rîmnicu Vîlcea, o plachetă ce conţine poemul Satul Daba, cel mai cunoscut poem al său. Împreună cu o mare parte a generaţiei sale, tînărul Gabriel Bălănescu este sedus de ideile generoase ale mişcării legionare, în care se înrolează cu entuziasm şi îi rămîne credincios pînă la moarte. Activitatea sa ziaristică de bază se desfăşoară în coloanele gazetei Buna Vestire, cel mai important mijloc propagandistic al Mişcării legionare. Tragicul an 1940 este, într-un fel, anul consacrării sale oficiale prin includerea lui în prestigioasa Enciclopedie „Cugetarea”, a lui Lucian Predescu. După înlăturarea de către Antonescu a scurtei guvernări legionare, Gabriel Bălănescu are de suferit, publicînd puţin şi numai reportaje de pe frontul antisovietic. Le scrie însufleţit de patriotism şi cu mare talent, ceea ce determină autorităţile de după 23 august 1944, aflate sub control sovietic, să-l includă în primul lot de condamnaţi politici, cel al ziariştilor. Este condamnat în contumacie la închisoare pe viaţă, dar el lupta deja în rezistenţa anticomunistă, trăind în clandestinătate. Este arestat şi face închisoare între anii 1946-1947; devenit liber, reuşeşte, pînă la începutul anului 1949, să fie unul dintre importanţii conducători ai reţelelor ilegale anticomuniste. Siguranţa şi, din 1948, Securitatea, considerîndu-l un important agent american, îl mai condamnă o dată în contumacie la închisoare pe viaţă. Abia în seara zilei 4 februarie 1949 este arestat de Securitate, în faţa bisericii Mătăsari din Bucureşti. Este anchetat, mai ales pentru o sumă de 600.000 de dolari, care se presupunea că a primit-o de la americani şi după o mascaradă de judecată, este condamnat din nou la închisoare pe viaţă. Fraţii săi au fost şi ei arestaţi, unul a şi murit în închisoare, iar o soră a cunoscut şi ea temniţa politică. Trece prin mai multe închisori, cunoscînd Jilava, Aiudul, minele de la Baia Sprie, beciurile Securităţii din Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Suceava. Este pus în libertate în 1964, fără a putea să-şi reia profesia de jurnalist sau să publice literatură. În 1976 s-a autoexilat în S.U.A. S-a stabilit la Los Angeles, unde conduce gazeta în limba românăCurierul, scrisă în mare parte de el. Tot aici, în februarie 1980, termină de scris cutremurătorul volum de amintiri, intitulat Din împărăţia morţii. Cartea, apărută în 1994 la Editura „Gordian” din Timişoara, trebuie citită obligatoriu de către toţi cei care vor să înţeleagă ce a însemnat represiunea comunistă în România.

Horia Bottea (1891-1948) - poet şi prozator, magistrat

A publicat Game şi pendulări, Colecţia Restituiri, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983. A predat limba română la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Satu Mare, în anul şcolar 1924-1925, ulterior s-a făcut cunoscut ca un bun traducător al poetului francez Charles Baudelaire. Pe parcurs, a colaborat sporadic la unele reviste din Transilvania. În paginile sale de proză are o atitudine apropiată de avangardă (pentru care a fost inclus în cartea lui Dan Gulea Evoluţia avangardei româneşti), dar în versuri este un modernist moderat, adeseori tributar lui Arghezi (de altfel, volumul Game este dedicat chiar lui Arghezi).

Alexandru Cerna-Rădulescu (1920 -1990) - redactor, poet

Pe numele său adevărat, Alexandru Pistol. La liceul „Lahovari” a absolvit primele două clase, între anii 1934-1936, ultimele fiind terminate la Colegiu „Carol I” din Craiova. Placheta sa de debut, în 1934, s-a numit Încrustări pe un strop de rouă. A urmat două facultăţi, pe cea de litere şi filosofie şi apoi pe cea de drept, dar nu le termină din cauza izbucnirii celui ce-al doilea război mondial. A fost redactor la mai multe ziare, precum: „Cuget clar”, „România”, „Viaţa”, „Universul”, „|ara Oltului”. A condus revista „România viitoare” (1944-1949). A fost şi un remarcabil poet, tipărind în 1937 volumul Sînt ţăran.

Dumitru Ciurezu (1897-1978) - poet, adevăratul autor al romanului „Mitrea Cocor” (!?)

A luptat apoi în bătăliile primului război mondial. Bacalaureat în 1920 la liceul „Alexandru Lahovari”. Urmează apoi Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. A publicat mai întîi în Viaţa studenţească (1921), dar debutul este socotit în 1927, la |ara noastră (O.Goga), unde a fost şi redactor. Debutează editorial în 1927 cu volumul de versuri Răsărit (Craiova, Scrisul Românesc) pentru care primeşte premiul Dr. Păcurariu-Bianu al Academiei Române, la recomandarea lui Mihail Sadoveanu. Pentru volumul Pămîntul luminilor mele (Bucureşti, Fundaţia pentru literatură şi Artă, 1940) primeşte premiul I. Heliade Rădulescu al Academiei Române. În 1946 se stabileşte la Sibiu unde este redactor la România viitoare pînă în 1949. A fost membru al Uniunii Scriitorilor şi cercetător şef al Filialei din Cluj a Academiei Române. Opera: Răsărit (Craiova, 1927); Pămîntul luminilor mele (1940); Cununa soarelui (1942); Sus la nunta stelelor (1994).

Conform unor ipoteze recente, se pare că romanul Mitrea Cocor nu a fost scris de Mihail Sadoveanu. Adevăratul său autor ar fi poetul lahovarist Dumitru Ciurezu. Ar fi finalizat manuscrisul pe la începutul anului 1946 şi i l-ar fi predat lui Mihail Sadoveanu în vederea publicării, conform celor convenite anterior. Cu ajutorul lui Mihail Sadoveanu, în acelaşi an, devine redactor al publicaţiei „România viitoare”, funcţie pe care o deţine pînă în 1949. După înfiinţarea, la Sibiu, a unei filiale a Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu”, Dumitru Ciurezu este angajat, pe un post de cercetător ştiinţific, la filiala sibiană a institutului, fiind, cu timpul, promovat în funcţia de coordonator al acesteia. Dumitru Ciurezu a rămas la Sibiu până la sfîrşitul vieţii sale, survenit, la data de 5 ianuarie 1978, la vîrsta de aproape 80 de ani. (după un articol de dr. Dan Brudaşcu). Însă Dimitrie Ciurezu se retrăsese, în ultimii ani de viaţă, la Mânăstirea Cozia, cu încuviinţarea arhimandritului Gamaliil Vaida şi, desigur, cu acordul Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, P.S. Episcop Iosif Gafton (1949 – 1984). Puţini ştiu că D. Ciurezu este înmormântat la Cozia, mai ales că şi în necrologul său este trecut că a încetat din viaţă la Sibiu!.

Ion Constantinescu-Jiblea (1906-1940) poet, publicist, prozator, dramaturg

A lucrat ca învăţător la o şcoală din aproprierea Bucureştiului.Volume de versuri publicate: Cîteva scrieri (1921), Din freamătul pădurii – versuri, proză şi teatru (1922). Mort, împreună cu fratele său, la cutremurul din 1940.

Viorel Dianu (1944) - important prozator român contemporan

A absolvit Liceul „Nicolae Balcescu” (astazi, „Alexandru Lahovari”) din Rîmnicu Vîlcea şi Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucuresti. A funcţionat ca profesor în comuna Nicolae Titulescu, jud. Olt (1965-1972), apoi a ocupat o catedră prin concurs în municipiul Slatina şi a predat Limba şi literatura română, Literatura universală şi Istoria artei la Colegiul Naţional „Radu Greceanu” (1972-2002) din oraş. A debutat cu poezie în anul 1960 şi cu proza în 1971. Debut editorial cu volumul de proza scurtă Revelaţie în Do minor (1979). Autor a 11 volume de proză. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1989. După anul 2002 se pensionează şi se stabileşte în Bucureşti.

Valentin Dolfi (1961) - poet, bibliotecar

Bibliotecar la Băile Govora. Volume de poezie publicate: Tandem (în colaborare), 1991; Buncarul de hîrtie, 1999; Lumea de ipsos, 2005. „Generaţia ’90 are de recuperat un poet pe care nu şi-l asumă pentru simplul fapt că nu-l cunoaşte. Valentin Dolfi trăieşte în singurătatea aproape sihastră a unui orăşel de provincie, în care doar poezia mai este capabilă să transforme micile întîmplări cotidiene (cele mari nu există) în evenimente semnificative, cruciale chiar. În această logică, învinsul Dolfi este, de fapt, singurul cîştigător de acolo ” (aprecierea, foarte frumoasă şi exactă, aparţine lui Ioan Es. Pop).

Constantin Dumitrescu (1903-?) - profesor, scriitor

Profesor la Alba Iulia şi Deva. Cărţi publicate: Căutarea dimineţii – versuri (1928), Blestemul lui Crivăţ (1928), Mesiada -epopeee în 7 cînturi (1932), Adversar cu destinul (1968), Suc de fructă amară (1970), Templul aguridei (1972), Cetatea nemuritoare (1974).

Eugen Florescu, gazetar comunist, scriitor, om politic

Este născut în Rm. Vîlcea. A copilărit în comuna părinţilor Mateeşti, satul Greci. A absolvit liceul „Alexandru Lahovari”. Este diplomat în filosofie. A fost opt ani redactorul şef al ziarului „Scînteia tineretului”. A lucrat şi la „Scînteia” mare. După decembrie 1989 a iniţiat gazeta „Democraţia”. A lucrat apoi ca expert parlamentar în grupul „Partida Naţională” din Senatul României. A publicat mii de articole, cartea Bestia Brucan. A fost şi vicepreşedinte al Partidului Socialist al Muncii, iat la alegerile din 1996 a candidat pentru un post de senator la Vîlcea din partea PSM.

Ştefan Manasia (1977) - poet, profesor, redactor la revista „Tribuna”

ştefan Manasia a absolvit „Lahovari” în 1996, la clasa domnului profesor Emilian Diaconescu. Absolvent şi al Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, în anul 2000; profesor de limba şi literatura română în perioada 2002-2003, în comuna Călăraşi, judeţul Cluj. Actualmente este redactor al revistei de cultura Tribuna. Versuri şi articole ale sale au apărut în revistele: Echinox, Tribuna,Familia, Vatra, Interval, Steaua, Paradigma ş.a. Debutează în 1994, cu un grupaj de versuri, în revistaAlmarom din Rîmnicu Vîlcea. Premiul I la Concursul de creaţie literară „Excelsior”, Cluj-Napoca, 1995. A publicat volumele de poezie:Dormez-vous? (1996) Amazon (Editura Tritonic, 2003; Editura Vinea, 2005) şi cind TU vii. etica grunge (samizdat, 2006) şi Cartea micilor invazii. Este considerat drept unul dintre cei mai reprezentativi tineri poeţi români.

Marian, Ioan Marius , programator, prozator

Născut la Turnu Severin, 18 iulie 1957. Din 1959 în Rîmnicu Vîlcea. Absolvent al Liceului teoretic N. Bălcescu (Al. Lahovari), clasa prof. N. Păun (1976). Inginer specialist în automatizări şi calculatoare, absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, facultatea de automatică, 1981. Lucrează în Rîmnicu Vîlcea la firmele UZUC (IUCF) – Proiectare (1981), IEH (HERVIL) – Oficiul de calcul, programator de calculatoare (1983) şi OJT (Alutus SA) – Şef Oficiu de calcul (1994). Emigrează în Canada cu soţia şi doi copii şi se stabileşte în Vancouver, British-Columbia (1997). Obţine un certificat de programator în Visual Basic la Institutul tehnologic din British-Columbia (1998). Lucrează ca programator de calculatoare în compartimentul proiectare-dezvoltare al firmei Silk Systems. Proiectează, codifică şi implementează Windows-Payroll şi Job Costing. Publică Prima dragoste, pentru totdeauna (Rîmnicu Vîlcea, Editura Silviana, 2011), carte de amintiri dedicată oraşului Rîmnicu Vîlcea.

Constantin Mateescu (1929) - scriitor, cel mai mare memorialist rîmnicean

A terminat Liceul „Alexandru Lahovari” în 1947. Absolvent al Facultăţii de filosofie din Bucureşti în 1953. Nuvelele şi romanele publicate în anii ‘60 şi ‘70 (Rochia cu anemone, Auroaica, Povestiri de la Rond, După amiaza unui faun, Anonim flamand, Cîinele andaluz, Autoportret cu bască ş.a) impuneau un artist absolut original, capabil să reuşească şi în creaţie, cît şi în analiză. Constantin Mateescu menţine ritmul de metronom al apariţiilor, adică anul şi cartea. A publicat, în cele patru decenii cîte au trecut de la debutul său editorial, 41 de cărţi!. A publicat şi 6 cărţi de memorii, apreciate elogios de către critica de specialitate: „ Cele şase volume ale jurnalului lui Constantin Mateescu sînt, alături de şocurile confesive produse dupa ’89 de I.D. Sirbu, Petre Pandrea, Mihail Sebastian şi Mircea Zaciu, una dintre cele mai substanţiale mărturii de viaţa «în rezervaţie» .” (Dan C. Mihăilescu). Însă cartea care i-a marcat definitiv pe rîmniceni a fost însă Memoria Rîmnicului, Editura Sport-Turism, 1979. „ Constantin Mateescu descrie cu melancolie oraşul de provincie pierdut în verdeaţă, locul acela binecuvîntat unde, între cele două războaie, începuse să se configureze un univers aparte, o umanitate ce poate fi acum regretată pentru echilibrul ei, pentru valorile şi pasiunile ei idealiste, pentru credinţa luminoasă şi neclintită în temeinicia lumii şi în resursele inepuizabile ale binelui ”. (Eugen Negrici).

Ion Măldărescu (1941) - scriitor, publicist, cercetător

În anul 1957 a absolvit Liceul de Băieţi (azi Colegiul Naţional ,,Alexandru Lahovari”). În toamna anului 1957, încercînd să se înscrie la facultate, ,,originea nesănătoasă”- Dumitru Măldărescu, tată său, fusese unul dintre apropiaţii liderului ţărănist Ion Mihalache- şi-a spus cuvîntul, dosarul fiindu-i eliminat. Aceeaşi soartă o are şi încercarea la şcoala de Ofiţeri de Geniu din Rîmnicu Vîlcea, unde dosarul i-a fost respins cu menţiunea ,,Atenţie la politica făcută de tatăl candidatului!”. În anul 1960 termină totuşi şcoala Postliceală cu Profil Electrotehnic din Timişoara, după ce, ascultînd sfatul unui prieten şi profitînd de neatenţia secretarei, la depunerea dosarului ,,uită” să introducă certificatul de stare socială. Din anul 1963 pînă în 1966 lucrează la IRE Timişoara şi IRE Rîmnicu Vîlcea, iar în perioada 1966-2003 (cînd se pensionează), îndeplineşte diferite funcţii în cadrul Ministerului Energiei Electrice, respectiv Renel, Conel, la sucursalele Hidrocentrale şi Hidroserv de la Rîmnicu Vîlcea, din cadrul Hidroelectrica SA, în calitate de şef al compartimentului de măsurători PRAM. Lucrează timp de şapte ani la Hidrocentrala de pe Argeş (fostă ,,Gheorghe Gheorghiu-Dej”), apoi revine la Rîmnicu Vîlcea unde, în anul 1974, îşi aduce contribuţia la punerea în funcţiune a primei hidrocentrale de pe râul Olt, cea de la Rîmnicu Vîlcea. Între anii 1994 şi 2006 este prezent la emisiuni realizate de posturile locale de radio şi televiziune: Radio Metronom GX, RTV Vîlcea 1 şi RTV Etalon. Împreună cu Vali Conea, realizează în anul 1998, la Televiziunea Vîlcea 1, un ciclu de emisiuni dedicate vieţii şi activităţii mareşalului Ion Antonescu. Ca publicist, a semnat, cu nume propriu ori pseudonime, peste 400 de articole, eseuri şi comentarii în diverse publicaţii. Este membru fondator al unor asociaţii şi fundaţii: ,,Fundaţia pentru Rîmnic”, ,,Societatea Culturală Anton Pann” (vicepreşedinte al acesteia din anul 2002), ,,Forumul Cultural al Rîmnicului”, ,,Fundaţia Mareşal Ion Antonescu”, membru al Uniunii Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, Membru de Onoare în ,,Asociaţia Română pentru Drepturile Copilului” şi membru la Asociaţia Naţională „Cultul eroilor” . Începînd cu anul 1993, este redactor şef al revistei „Pandurul”, fondată de tatăl său, Dumitru Măldărescu în anul 1933. Seria nouă a revistei apare sub menţiunea: Publicaţiedestinată celor ce simt şi gîndesc româneşte. Cărţi publicate, singur sau în colaborare:Întreprinderea electrocentrele Rîmnicu Vîlcea, file de monografie, 1979; Iubire de Râmnic, 1995;Rîmnicu Vîlcea-mică enciclopedie vol.I-IV, 2002; Alte realizări: 1992 - Forever-amintiri din viitor (film-eseu TV); 1999 - Arc peste timp- Centenar Ion Iliescu şi Emil ştefănescu (film TV); 1999- Rîmnicu Vîlcea-site de prezentare pe internet – (realizatori: Ion Măldărescu şi Emilian Frîncu); 2002 -Rîmnicul în imagini (film documentar-istoric); 2003 -Rîmnicul în imagini partea a II-a (film documentar); 2003- Frumuseţea lemnului -între miraj şi realitate (film de prezentare a unor sculpturi realizate de Dan Petre); 2004 -Vergangheit und Gegenwart (film documentar); 2004 - Magieş şi culoare (film documentar despre pictoriţa pariziană Rodica Iliescu şi creaţiile ei).

Gib Mihăescu (1894-1935) - prozator şi dramaturg interbelic de renume

A terminat liceul la „Carol I” din Craiova, la „Lahovari” făcînd doar un an de liceu (rămînînd chiar repetent!). Este autorul volumelor de nuveleGrandiflora, în 1928, şi Vedenia, în 1929, al unor romane de analiză psihologică a apariţiei unor stări obsesive, îndeosebi erotice: Rusoaica, Braţul Andromedei, Femeia de ciocolată, Zilele şi nopţile unui student întârziat, Donna Alba. A scris şi piese de teatru (adunate în volumul Pavilionul cu umbre). Romanele lui Mihăescu au influenţe ruseşti, mulţi critici vorbind despre „dostoievskianism", însă textele sale, deşi asemănătoare prin obiect, se deosebesc prin luciditate şi limpezime de tenebrele şi atmosfera neguroasă a operei lui Dostoievski. Valoarea operei lăsate în urma sa de Gib I. Mihaescu l-a aşezat între marii nuvelişti români şi printre cei mai importanţi romancieri ai literaturii noastre.

Alexandru Mircescu (1925-2009) - inginer chimist dar şi scriitor

A fost inginer chimist în chimia alimentară. A lucrat la Întreprinderea de vinificaţie din Rîmnicu Vîlcea. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1993. Volume publicate: Noul Adam (proză), Ciulinii (epigrame), Culoarea zîmbetului (epigrame, catrene, fabule),Întoarcerea lui Dumnezeu (eseuri), Lîngă sunetului liniştii (versuri), Săptămîna oarbă (versuri şi proză umoristică),Ochii dimineţii tîrzii (versuri), Ziua făgăduinţei (eseuri), „Amurgul dăruit” (versuri), Chemările luminii (versuri), Am auzit cum cîntă îngerii (versuri).

Doru Moţoc (1939) - dramaturg, creatorul „teatrului imaginativ”, scriitor polivalent, jurnalist, lector universitar

Gimnaziul şi cursurile liceale le-a urmat la „Liceul de Băieţi” (viitorul CN „Alexandru Lahovari”), cursuri terminate în 1956. Facultatea de Filologie din Bucureşti, obţinînd diploma de licenţă în 1962. Membru al Uniunii Scritorilor din România din 1979. Doctor „cum laudae" al Universităţii Bucureşti (2000), cu teza Maiakovski, dramaturgul, prima lucrare din România consacrată creaţiei dramatice a acestui autor. Din activitatea profesională: 1993-1995 - director al postului privat de radio „Etalon” din Rm. Vîlcea, iar mai apoi director general al Radioteleviziunii „Etalon”, 1995-1996- director programe media la ‚Curierul de Vîlcea" şi director al periodicului cultural „Curierul literar şi artistic", 1999-2005 - lector universitar la Departamentul de teatru al Facultăţii de Litere şi Arte, a Universităţii „Lucian Blaga" din Sibiu; membru în staff-ul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, 2005- Lector universitar la Catedra de Literatură Universală a Facultăţii de Litere a Universităţii din Piteşti, Filiala Rîmnicu Vîlcea.

Din activitatea literară: 1960 - debut în paginile revistei "Luceafărul" cu poezia Împlinire; 1966 - debut în proză, cu povestirea Mireasma fînului cosit, în revista „Argeş”; 1976- debut în dramaturgie, cu piesa La Colorado, aproape de stele, reprezentată de Teatrul de Televiziune; 1977- debut editorial cu piesa Înainte de revărsatul zorilor. Alte volume publicate:Dialog nocturn despre o piesă nescrisă, Cablul şi vîntul, Undeva, o lumină..., Capcana, Ce a mai rămas, Zece poeme de dragoste, Din jurnalul unui provincial, Distihuri paradoxiste, Textul-înainte de toate!. Prezent în antologiile: Cuvinte pentru om (Piteşti, 1966), Cumpăna, Pro patria, Trepte, Bălcescu în memoria poetică vîlceană (toate apărute la Rm. Vîlcea), Ca o vatră limba noastră (1982) şi Ca un fagure de miere (1978), apărute la Editura Eminescu, Poezii din vii (Rm. Vîlcea). Colaborări diverse (teatru, studii, eseuri, cronici dramatice, studii de istorie literară) în paginile revistelor: Argeş, Cronica, Flacăra, Limbă şi literatură, Ramuri, SLAST, Almarom, Transilvania, Tribuna, Vîlcea literară, Teatrul, Curierul literar şi artistic, Povestea vorbei, Sud, Apostrof etc. A primit numeroase premii şi distincţii. Creatorul Teatrului Imaginativ (un teatru din care lipsesc didascaliile!; costumele, recuzita, acţiunile fizice ale personajelor, sugerate uneori de text, sînt lăsate la inspiraţia şi imaginaţia regizorilor).

Nicolae Popescu-Bogdăneşti (1923-1988) - prozator, economist, ziarist

A fost şef de secţie la revista „Contemporanul”, unde va şi debuta în 1950, iar din 1970 va lucra la conducerea Agerpres. A intrat în atenţia criticii literare în 1968, în urma publicării romanului Omor scuzabil?. Alte volume publicate: Călătorie neterminată (1986), În căutarea paradisului (1987).

Ştefan Roman (1925-?) - poet, istoric, muzeograf

A lucrat ca muzeograf la Craiova, apoi a fost cadru didactic la Facultatea de istorie din Craiova. A debutat în culegerea colectivă Pătrarul veacului de aur (1969). În 1973 a publicat volumul de versuri Grădina stelelor mele.

Emilian Rouă (1942) - jurnalist în presa scrisă şi televiziune

Absolvent al Liceului „Lahovari” în 1959. Redactor şef al ziarului „Oltul”, Slatina. Din 1990, corespondent al ziarului „Adevărul”. În prezent ziarist al televiziunii vîlcene VTV. Cărţi publicate Arhitectura bobului de grîu (1982), Monografia judeţului Olt (1975) etc.

Dinu Săraru (1932) - scriitor şi director al mai multor teatre bucureştene: Mic, Foarte Mic şi Naţional

A fost elevul favorit al profesorului Nicu Angelescu. A fost directorul Teatrului Mic şi a Teatrului Foarte Mic, ambele din Bucureşti, între anii 1977 şi 1990. A făcut parte din C.C. al P.C.R. Mult timp este marginalizat de noile autorităţi rezultate după 1989. Însă preşedintele Ion Iliescu, ca urmare a sprijinului deschis acordat de Dinu Săraru în timpul campaniei electorale, îl numeşte directorul Teatrului Naţional din Bucureşti (2001). şi-a dat demisia din aceasta funcţie în anul 2004. Romanele sale pe teme ţărăneşti: Nişte ţărani, Dragostea şi revoluţia şi Clipa, care i-au adus faima înainte de 1989, au fost puternic contestate de criticii literari după 1990, pentru adeziunea implicită la stilul romanului socialist, pe tema colectivizării şi a omagierii P.C.R.. După cum se ştie colectivizarea s-a realizat cu „liberul consimţămînt” forţat şi cu marele ajutor dat de Securitate. Romanul său Clipa a fost ecranizat de regizorul Gheorghe Vitanidis. În prezent, după romanul său Ciocoii noi cu bodyguard, regizorul şerban Marinescu a realizat un film de lung metraj.

Felix Sima (1949) - bibliotecar, poet contemporan de renume, artist plastic

Cărţi de versuri publicate: Cineva mai tînăr (1978), Înfriguratul fierbinte (1980), Casa de pămînt (1992), Tu să-mi spui de unde vii şi ce poezii mai ştii (1993), Ridică-te negură (1994), Cu un fir de ghiocel aş putea să scriu la fel (1995), Case de piatră.Videopoeme (1997), Poarta raiului (2000). A pus în circulaţie opera istoricului Dragoş Petroşanu.

Gheorghe Smeoreanu (1954) - psiholog, scriitor, publicist, om de televiziune

A absolvit „Nicolae Bălcescu” în 1974, la clasa profesorului şi dirigintelui Nicolae Păun. În 1977 îl aflăm absolvent al Facultăţii de Filosofie, secţia Psihologie, specializarea Psihopatologie, Universitatea Bucureşti. Teza de licenţă: Etiopatogenia schizofreniei în viziune antipsihiatrică.

Specializări : Demografie. Curs de un an la Centre Demographique ONU-Roumanie. şef de promoţie; Demografie istorică. Stagiu intensiv la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris. A absolvit şi Facultatea de Teologie Ortodoxă, Piteşti. Presă. Atestat de ziarist profesionist, obţinut în 1988.

Experienţă în învăţămînt : Definitivatul în psihologie. Cursuri universitare: „Specificul presei locale", Scoala Superioară de Jurnalistică, Bucureşti, 1996-1998; „Psihologia poporului român", Universitatea Piteşti, 1998-1999; „Virtuţile formative ale ortodoxiei", Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" de pe lîngă Universitatea Piteşti, 1999-2000.

Activitate publicistică şi literară : şase cărţi publicate (sociologie, politică, literatură): Pasărea care ne strigă, Ed. Scrisul românesc, 1983, Memoria nu arde, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1989; Radiografia unui miracol, Ed. Antim Ivireanul, Rm.Vîlcea, 1993; Trei luni de bîrfă locală, Ed. Brio Star, Piteşti, 1996 ; România, jocuri de interese, Ed. Antet, Bucureşti, 1998 ;. Peste 5.000 de articole în presă: Luceafărul, Argeş, SLAST, Curierul zilei, Curierul de Vîlcea. Peste 2.000 de emisiuni de radio şi TV.

Editor. A editat primul cotidian cu capital privat din România în ianuarie 1990, împreună cu un colectiv. A lansat pe piaţa presei, în calitate de director şi editor, publicaţiile: Curierul de Vîlcea, Curierul de 7 zile, Calea lui Traian, Gazeta ţăranului român, Viaţa Vîlcii, Presa vîlceană, Curierul de Vîlcea, Curier politic, Curier show, Republica, Criterii .

Alte activităţi . Patron-asociat şi director general la „Curierul zilei", Piteşti. Patron-asociat şi director general la „Presa vîlceană", Rm. Vîlcea. Patron-asociat şi director general la firma de publicitate „Dialia". Director la RTV Alpha, Piteşti şi VTV Rîmnicu Vîlcea.

Distincţii Premiul pentru creativitate al Uniunii Ziariştilor profesionişti (1988). Membru al „American Biographical Institute Research Association".

Ion Soare (1941) - scriitor, arhivist, editor, filolog slavist, animator cultural

Absolvent al liceului „Alexandru Lahovari” (1959), pe atunci şcoala Medie Nr. 1. Studii de specializare în paleografia chirilică, în slava veche şi în slavona românească. Doctor în filologie cu teza Documente slavo-române păstrate în arhivele din Oltenia (2004). A îngrijit peste o sută de volume ale unor autori români din ţară şi străinătate, clasici şi contemporani. A întemeiat mai multe reviste de cultură: „Mărtuii”, „Almarom”, „Povestea vorbei”, „Forum V”. Membru al Uniunii Scriitorilor (2003) şi al societăţii „Balcanoslavica”. Cărţi publicate: Primăria Rîmnicu-Vîlcea. Pagini de istorie (2000), Tezaur medieval vîlcean (1983), Arhivele judeţului Vîlcea (2001). Literatură beletristică: Evadatul fără umbră (roman, 1993), Rezervaţia de oameni (roman, 1996). Critică şi istorie literară: Un scriitor al paradoxurilor: Florentin Smarandache (1994),Gheorghe Deaconu.Vocaţie şi devenire (1999), Paradoxism şi postmodernism în creaţia lui Florin Smrandache (2000), Lumea cărţii la Rîmnic (coautor, 2001) etc.

Ion Stăvăruş (1928-1988) - scriitor, reporter, istoric, diplomat

Absolvă liceul în 1950. A fost reporter la ziarul „Scînteia” (1954-1960), apoi lector la catedra de istorie a literaturii române a Universităţii din Bucureşti. De la Ion Stăvăruş au rămas cîteva lucrări de referinţă despre Elena Văcărescu: Elena Văcărescu, Bucureşti, 1955; Elena Văcărescu, Scrieri alese, Editura Minerva, Bucureşti, 1975 şi Elena Văcărescu, Memorii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989. A scris şi Povestiri medievale despre Vlad |epeş-Dracula, Ed. Univers, 1993, una din lucrările de referinţă despre domnitorul muntean, care tratează corect mitul Dracula. A fost şi ataşat cultural şi membru al delegaţiei României la UNESCO (1963-1967).

Dragos Vrînceanu (1907-1977) - poet, eseist, critic, traducător

Numele real este de Dragoş Necula şi la Liceul „Lahovari” a urmat gimnaziul. A publicat versuri în marile reviste de cultură ale vremii. În 1928 a plecat la Florenţa (Italia) unde, pînă în 1932, a studiat la Facultatea de Filosofie, studii pe care le echivalează în ţară cu doctoratul în litere şi filosofie la Universitatea din Bucureşti, cu o temă consacrată mitului. În Italia s-a apropiat de marile personalitaţi ale culturii: Mario Luzi, Giuseppe Ugaretti, Eugenio Montale, Salvatore Quasimodo. Din 1936, exceptînd perioada războiului al doilea mondial, cînd lucrează la Serviciul Cultural al Consulatului Român din Milano (pînă în 1947) este lector de limba italiană la Academia de Studii Economice din Bucureşti, pînă în 1949, apoi, în aceeaşi calitate, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. A debutat editorial în 1934 cu volumul Cloşca cu puii de aur, pentru care a primit premiul Uniunii Scriitorilor. După o întrerupere editorială de trei decenii, îi apare cel de-al doilea volum de versuri, Columna, în 1965, şi acest volum fiind foarte bine primit de public şi de critică. În general, cele 18 volume publicate între 1960-1977 au fost întîmpinate elogios de critica literară.

Elena Zugrăvescu (1911- ?) -poet, publicist

A debutat în 1926 în „Îndrumarea Vîlcii”. În colaborare cu Paul ştefănescu a editat revista Slovar. A publicat volumul Poezii (f.a.).

MANAGEMENT

Mihai Moldoveanu (1946) - inspector general şcolar, inspector şcolar general adjunct, director adjunct la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab”

În 1964 a terminat liceul „Nicolae Bălcescu”/„Alexandru Lahovari”, la clasa profesorului Petre Tache. A absolvit Facultatea de istorie-filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj. A fost mai întîi profesor în comunele Perişani şi Racoviţa (jud. Vîlcea). Din 1978 pînă în prezent este profesor de istorie la C.N. de Informatică „Matei Basarab” din Rîmnicu Vîlcea. Cu elevii săi, mai ales cei din clasele pedagogice, a obţinut rezultate de excepţie la concursurile şi olimpiadele şcolare. Între anii 1990-1992, 1996-1997 şi 2007-2009, a îndeplinit funcţia de director adjunct la Colegiul „Matei Basarab”. În 1990, împreună cu cîţiva colegi şi profesori-preoţi, a contribuit la reînfiinţarea Seminarului Teologic „Sfîntul Nicolae” din Rîmnicu Vîlcea, unde a şi fost profesor între anii 1990-1994. Între 1997-1999 a ocupat prin concurs funcţia de inspector general adjunct la I.ş.J. Vîlcea. Între 2000-2001, şi apoi între 2005-2007, a deţinut funcţia de Inspector şcolar General. Între anii 2000-2008 a fost memebru al Consiliului Local al Primăriei Rîmnicu Vîlcea, făcînd parte din comisia de învăţămînt, cultură şi sport. A fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de ofiţer pentru rezultate deosebite în domeniul învăţămîntului. A făcut şi o interesantă carieră politică. În 1991 a devenit membru al PNL, iar în 1997 devine preşedinte al Convenţiei Democratice, filiala Vîlcea. Între 1995-2005 a fost şi preşedintele Alianţei Civice, filiala Vîlcea.

Vasile Mustăţea (1944) - profesor, director al şcolii Populare de Artă, inspector şcolar

Clasele V-XI la Liceul „Nicolae Bălcescu”, promoţia 1962 (clasa profesorului Traian Cantemir). Absolvent al Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Limba şi Literatura română. Inspector al Casei Creaţiei Populare Vîlcea (1970-1980). Director al şcolii Populare de Artă din Rîmnicu Vîlcea (1980-1990). Profesor la Colegiul Tehnic Forestier din Rîmnicu Vîlcea (1990-2004). Inspector formare şi dezvoltare profesională la Inspectoratul şcolar Judeţean Vîlcea (2004-2009).

Constantin Niculescu (1940) - preşedinte al Automobil Clubului Român (1994-prezent); inginer, deputat.

Născut în Rîmnicu Vîlcea. Preşedintele Automobil Clubul Român s-a născut la 18 mai 1940, în Rîmnicu Vîlcea şi este absolventul Facultăţii de Mecanică – Secţia Automobile şi Tractoare - a Universităţii din Braşov. Dupa absolvirea cursurilor universitare, Constantin Niculescu a fost, timp de sapte ani, şef de serviciu la Întreprinderea de Transport Auto Braşov, iar din 1967 şi pînă in prezent, într-o neîntrerupta perioada de peste 40 de ani, ca salariat al asociatiei, ocupînd, pe rînd, functiile de conducere de la nivel de filiala pînă la cea de Preşedinte al ACR. În analele Automobil Clubului Român, Constantin Niculescu înscrie o poziţie unică prin longevitatea activităţii manageriale continue în structurile acestuia. În anul 1993, preşedintele Constantin Niculescu a fost ales în Comitetul Executiv al FIA şi membru în Consiliul Mondial de Turism şi Automobilism al FIA, poziţii pe care le-a deţinut pentru mai multe mandate, fiind reales în anii 1997 şi 2001. În anii 1995, 1997 şi în 1999 a fost ales ca reprezentant al ACR, în trei mandate a cîte 2 ani, în Consiliul Director AIT - Reg. I. În perioada 1996-1997 a deţinut funcţia de preşedinte al Grupului de lucru al organizaţiilor automobilistice din ţările Europei Centrale şi de Sud-Est. Ca tînăr secretar de filială (1967-1978), Constantin Niculescu a impus o nouă concepţie, mai pragmatică şi dinamică, privind rolul acestei structuri de bază în ansamblul activităţilor desfăşurate de ACR, iar ca vicepreşedinte al ACR (1978 - 1985), a condus amplul proces de dezvoltare a bazei materiale şi a logisticii asistentei tehnice, rutiere şi turistice. Acestei perioade i se datorează construcţia marilor sedii de filială în majoritatea judeţelor, staţii de asistenţă tehnică şi rutieră dotate modern şi cu personal bine calificat, o reţea de hoteluri proprii şi flota de turism nautic din Delta Dunării. Fost secretar general al FACR (1985-1990), şi al ACR (1991-1994). A fost şi candidat la Preşedinţia României la algerile din 1996 din partea Partidului Naţional al Automobiliştilor. În luna noiembrie 2000, Constantin Niculescu a fost ales deputat în Parlamentul României, mandat ce a avut valabilitate pînă la finele anului 2004.

Dumitru Şteflea (1952) - directorul general al SC Conphys SRL, fizician

A absolvit „Nicolae Bălcescu” în 1971 la clasa profesorului Mihail Vişinescu. A fost mai întîi fizician la Uzina G, de pe platfomă. Director general la SC Conphys SRL. SC Conphys SRL este firma care activeaza în domeniul tipografiei şi producţiei de ambalaje, desfăşurînd activităţi de proiectare, tipărire în sistem offset şi flexo, execuţie ambalaje din carton, oferă clienţilor o gamă variată de produse şi servicii la un standard de calitate ridicat.

Constantin Roibu (1952) - inginer chimist, inventator, directorul Combinatului „Oltchim”

Bacalaureat în anul 1971 al Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Rîmnicu Vîlcea; Absolvent al Facultăţii Tehnologia şi Chimizarea Petrolului din Ploieşti, specializarea Tehnologia Prelucrării petrolului, promoţia 1977. Doctor în chimie (1999) cu teza Contribuţii la sinteza, condiţionarea şi aplicarea unor produse noi în domeniul stimulării şi protecţiei plantelor. Activitate profesională: inginer chimist stagiar la Combinatul Petrochimic „Solventul “ Timişoara (1977), inginer CIPA Rm.Vîlcea-Secţia Pesticide II (1977-1984), şef Secţie Pesticide II (1984–1987), Director Uzină Pesticide (1987-1990), Manager al societăţii Comerciale Oltchim SA Rm. Vîlcea (1991-2001), Preşedinte al Consiliului de Administraţie (2001-2007). A publicat două cărţi şi o broşură, fiind autor şi coautor la 48 brevete de invenţie şi la încă 10 cereri de brevete de invenţie,129 de lucrări prezentate la simpozioane sau congrese în ţară şi străinătate. Premii şi distincţii: Premiul Român pentru calitate „J.M.Juran” (2000), Trofeul Român de Calitate (2001), certificatul „Recognised for Excellence in Europe” (2005) etc. Este membru al: Uniunii Generale a Industriaşilor din România, preşedintele Filialei UGIR Vîlcea; Asociaţiei Generale a Inginerilor din România; Societăţii de Chimie din România etc.

Ion Urea (1939) – inspector şcolar general, director de şcoală, profesor, autor de cărţi şcolare

Fost profesor la liceul din Băbeni (1963-1965), profesor şi director adjunct la Liceul Forestier (1965-1972), director la Liceul Energetic (1972-1985), inspector şcolar general (1985-1990), director economic la Fundaţia „România de mîîne” a Facultăţii „Spiru Haret” (din anul 1998). Cărţi publicate: Culegere de probleme de geometrie. Clasa a IX-a (1985), Culegere de analiză matematică, vol. I şi II (f.a.).

MATEMATICĂ

Dan Burghelea (1942) - profesor la Ohio State University, personalitate marcantă a diasporei matematice româneşti, specialist în topologia algebrică şi geometrică şi analiza geometrică

Este unul dintre cei mai cunoscuţi matematicieni din lume. Elevul lui Grigore Moisil acum 40 de ani. Doctor în ştiinţe matematice cu teza Topologie matematică. A condus cercetări în domenii ca teoria categoriilor, algebra omologică, topologie algebrică şi diferenţială, teoria varietăţilor etc.

Dragoş Constantinescu (1952) - „profesorul care a transformat matematica în hit”

Profesor de matematica la Liceul de Arte din Rîmnicu Vîlcea, a ajuns vedetă printre elevi. şi asta nu prin chelia şi mustaţa care îl aseamănă izbitor cu Tudor Gheorghe, ci prin faptul ca predă matematica pe note muzicale!. La începutul anului 2004, el a pus bazele unei trupe muzicale, care să facă auzite cîntecele matematice nu numai la ore, ci si la Balurile Bobocilor sau la alte spectacole. Formaţia se numeşte Profu' de Mate şi este condusă de nimeni altul decît profesorul Constantinescu, care este autorul textelor şi muzicii interpretate de formaţie. De asemenea, el cîntă la chitara şi este solist vocal. Din trupa Profu' de Mate mai fac parte şi alţi şase elevi din clasa a X-a, unde profesorul Constantinescu este diriginte. Trupa profului de mate' a scos şi un album intitulat Matematica pe note. Pe lîngă melodii, versuri, fotografii cu formaţia şi lecţii de matematică, CD-ul conţine şi un videoclip al piesei Teorema lui Pitagora. Realizator al primei pagini web de matematică din România. A publicat peste 20 de culegeri de probleme de matematică.

Răzvan Gabriel Iagăr (1982) - doctor în matematică, cercetător

A urmat cursurile Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari” între 1997-2001. În acest răstimp a cîştigat Medalia de Aur la Balcaniada de Matematică (Atena, 1998), Medalia de bronz la Olimpiada Internaţională de Matematică (Washington, 2001), şi numeroase premii I şi II la Olimpiadele Naţionale de Matematică. Profesorul lui de matematică i-a fost chiar directorul colegiului, Constantin Toma Drugan. A urmat apoi Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti (2001-2005). În paralel, între anii 2003-2005, a făcut şi şcoala Normală Superioară de la Bucureşti, o instituţie de învăţămînt dedicată exclusiv tinerilor cu aptitudini de geniu. La finalul anilor de studii, absolvenţii au calea deschisă către un doctorat in străinătate. Ceea ce Răzvan a şi făcut. Între 2006-2010 a fost doctorand al Universităţii Autonoma din Madrid, doctoratul fiind trecut cu calificativul „magna cum laude”. Din 2010 este angajat într-un program post-doctoral la Toulouse, la Institutul de Cercetări Matematice. Din 2005 pînă în prezent este cercetător ştiinţific la Institutul de Matematică al Academiei Române Simion Stoilov din Bucureşti. A publicat numeroase studii de specialitate în reviste cotate în primele 10 din lume, precum: Journal of European Mathematical Society (EMS), Annalles Institute H. Poincare, Advanced în Mathmatics etc. A participat la numeroase congrese şi conferinţe în matematică în Franţa, Italia, Spania, Elveţia, Marea Britanie etc, cu prezentări ale unor teme de cercetare la care a lucrat.

Petrişor Mazilu (1942) - cercetător matematician, publicist

Doctor în matematică al Universităţii din Bucureşti, cu teza Elasticitatea plăcilor curbe subţiri, premiată de Academia Română. Din 1980 s-a stabilit în Germania unde predă la Universităţile din Bonn, Karlsruhe şi Dormstadt.

MEDICINĂ

Constantin Anastasatu (1917-1995) - ftiziolog, membru corespondent al Academiei Române

Studiile primare şi secundare le efectuează la Rîmnicu Vîlcea între 1928-1936. Studiază medicina la Bucureşti şi Cluj (1937-1942), Sibiu (1942-1943). Se specializează în chirurgie la Cluj (1944), unde primeşte ulterior titlul de doctor. Între 1946-1956 este asistent la Clinica ftiziologică din cadrul Institutului de Medicină şi Farmacie din Cluj, între 1956-1961 este profesor clinicii de ftiziologie la Institutul de Medicină şi Farmacie din Timişoara, ulterior şi în cadrul IMF Bucureşti. Primeşte titlul de doctor docent în ştiinţe în anul 1964. Între 1972-1976, Anastasatu este rector al Institutlui de medicină şi farmacie din Bucureşti. În anul 1973 primeşte titlul de medic emerit.Constantin Anastasatu a fost membru corespondent al Academiei Române (1974), membru titular al Academiei de ştiinţe medicale (1969) şi preşedinte al Societăţii de Pneumologie şi Ftiziologie (1974). A avut şi recunoaştere internaţională, în acest sens fiind membru consilier al Uniunii Internaţionale împotriva tuberculozei şi a primit în 1967 Medalia de aur C. Forlanini din partea Federaţiei italiene de tuberculoză.Activitatea de cercetare şi-a îndreptat-o îndeosebi spre diagnosticarea şi tratamentul tuberculozei, dar a avut şi alte studii în privinţa altor afecţiuni pulmonare. În memoria activităţii medicului Anastasatu, spitalul de pneumoftiziologie din Mihăieşti-Vîlcea îi poartă numele.

Mircea-Nicolae Angelescu (1923)- medic specialist în boli infecţioase şi epidemiologie, cercetător, doctor în medicină, scriitor

Doctor în medicină (Bucureşti, 1949), cu teza Valoarea reacţiei Windal calitative în sîngele periferic şi sîngele sternal. Medic secundar (1949), medic specialist (1957), medic primar (1960), medic şef de secţie (1973-1994), la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Colentina. Carieră universitară, de la postul de preparator (1949) pînă la cel de profesor universitar (1990); din 1994 – profesor consultant. Între 1985-1994: şef al Cadedrei de boli infecţioase de la Spitalul UMF „Carol Davila”. Membru titular al Academiei de ştiinţe Medicale (din 1993). Este autorul a 8 monografii şi a semnat 25 de capitole în diferite tratate medicale. Distincţii internaţionale: „Interregional Training Cours de Cholera Control” (bursier OMS, Indonezia 1973); vicepreşedinte al „European Society of Chemotherapy – Infectious Diseases” (din 1992), profesor onorific al Universităţii din Indianopolis – SUA (1993). Membru fondator al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România. Autor de cărţi şi manuale de specialitate: Manualul de epidemiologie şi boli contagioase (1955), Cartea surorii de boli infecţioase (1959), Infecţiile bacteriene acute (1969) etc. Ca scriitor: autor al culegerii Hipocrate se amuză (1980) şi coautor (cu M. Voiculescu) al volumului Medici scriitori – scriitori medici (1964).

Nistor Dumitrescu (1899-1951) - doctor în medicină şi chirurgie, conferenţiar

Medci şef de laborator la Piteşti, şef de lucrări la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi conferenţiar universitar, apoi director de secţie la Institutul de Igienă din Bucureşti. Cărţi publicate: Imunitatea locală în lumina noilor cercetări. Vaccinarea BCG (1926);Anatoxine, vaccinarea preventivă la tetanos (1928), Contribuţii la studiul repartiţiei grupelor sanguine în România (1914), Tratat de fiziopatologie asupra tulburărilor morbide prin factori biologici activi (f.a.).

Virgil Ene (?) – profesor universitar dr., chirurg, scriitor

Absolvent seria 1944. A fost profesor universitar la Facultatea de Medicină din Timişoara şi şeful Clinicii de chirurgie toracică. Pasionat încă din tinereţe de opera eminesciană, prof. univ. dr. Ene scrie cartea Previziuni ştiinţifice în opera lui Eminescu (2010). Cartea lui Virgil Ene i-a intrigat pe mai mulţi eminescologi, care au refuzat să-i facă o prefaţă, considerând că Eminescu nu a fost ateu, idee aprins susţinută în paginile lucrării. A scris şi cartea autobiografică O viaţă de chirurg între amintiri şi realizări. A avut o contribuţie excepţională şi la revoluţia din decembrie 1989. Medicul a salvat atunci 40 de vieti, operînd "pe banda", zeci de ore în şir, toţi pacienţii răniţi de gloante pe strazile Timisoarei, care au fost adusi la spital. Revoluţia l-a prins pe Virgil Ene in Spitalul Municipal din oraş de pe Bega. El a acceptat din primul moment, cu riscul vietii, să opereze non stop rănitii din Revolutia de la Timisoara,

Alexandru Găiculescu (1927) - ftiziolog, cercetător

Absolvent al cursului gimnazial la Liceul „Lahovari” în 1933. A urmat Facultatea de Medicină, specializarea ftizilogie. A fost doctor în medicină şi chirurgie (1943). Numeroase cărţi de specialitate: Tromboflebita cavernoasă de origine extra-aortică (1946), dar şi lucrări de istoria medicinii:Ch. Laugier şi mişcarea medicală din Oltenia (1973), Tuberculoza în antichitate şi medicina dacică (1960),Tratamentul TBC în medicina empirică (1961), Sîngele în terapeutica populară (1962),Informaţii medicale în opera lui Dimitrie Cantemir (1973), Doctor Puţurianu- consideraţii actuale ale activităţii sale (1983), Dr. Charles Laugier şi cazul Puţurianu (1983) etc.

Gabriel Iliescu (1917-?) - chirug, cercetător

Studii secundare la liceul „Lahovari” (1928-1936), superioare la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1936-1942). Doctor de medicină şi chirugie cu teza Tehnica Lorentz Bohler în tratamentul de col femural (1962). A publicat peste 180 de articole de specialitate în ţară şi străinătate, dar şi articole despre artă, numismatică şi istorie pură.

Gheorghe Mămularu - balneolog din Călimăneşti, om de cultură

Din 1948 până în 1952, a urmat cursurile Liceului Teoretic de Băieţi („Alexandru Lahovari”) din Rîmnicu Vîlcea, apoi, în anii următori, 1952 - 1958, a fost studentul Facultăţii de Medicină Generală din Cluj. A fost angajat ca stagiar în Băile-Govora, unde a lucrat puţin (1958 -1959), pentru că s-a fost transferat în interes de serviciu în staţiunea balneară Călimăneşti-Căciulata, locul unde a muncit pînă la 1 iulie 1997, cînd s-a pensionat. şi-a ales specialitatea balneolog. În anul 1963 devine medic specialist şi în 1977 ia şi concursul de medic primar. Devine director medical al staţiunii balneare Călimăneşti Căciulata, timp de 20 de ani, medic şef coordonator al oraşului Călimăneşti, trei ani, iar în perioada 1963 – 1970 a fost şi profesor la şcoala Tehnică Sanitară din Rm. Vîlcea, unde a predat cursul de balneofizioterapie. Intră şi în politică, după decembrie 1989, cînd deţine funcţia de preşedinte al C.P.U.N. Călimăneşti şi membru al C.P.U.N. Vîlcea. Apoi, în perioada 1992-2000 va fi membru al Consiliului Local Călimăneşti. Împreună cu dr. Lidia Taloş a realizat un tratament cu aerosoli la bolnavii de silicoză (premieră pe ţară), a înfiinţat, în 1974, Clinica de Balneoloigie din Călimăneşti, mare parte a cadrelor medico-sanitare şi baza de tratament provenind de la unitatea pe care o conducea; la 1 aprilie 1975 a înfiinţat şi organizat Secţia Clinică a Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie, la Căciulata. şi mereu s-au adăugat alte reuşite: din 1963, timp de două decenii, s-a preocupat de amenajarea vechilor izvoare minerale şi forarea altor surse în Căciulata, Cozia sau Călimăneşti. Prin forajele la circa 1250 m adîncime s-au descoperit ape sulfuroase termale. În perioada 1978-1983, s-au forat noi sonde în zonele amintite şi s-a descoperit apă termală (90 grade C), baza de tratament a fost extinsă la Călimăneşti, Căciulata şi Cozia, a fost dotată cu aparatură de electroterapie modernă, s-a lărgit gama procedurilor de balenofizioterapie, s-au construit bazine şi piscine acoperite, în incinta noilor construcţii din staţiune sau în aer liber la Călimăneşti-Căciulata. Hotelul „Vîlcea”, din Căciulata, inaugurat la 29 decembrie 1971, Complexul Sindicatelor din Căciulata, inaugurat la 12 februarie 1972, hotelurile de la Cozia („Căciulata”, „Cozia” şi „Oltul”) şi o modernă bază de tratament, ministaţiunea de la Cozia (28 iunie 1976) au purtat pe proiect şi amprenta gîndirii doctorului. Să mai amintim că din iulie 1967 a devenit membru al Comitetului Societăţii Naţionale de Balneologie, iar din 1968, membru al Federaţiei Internaţionale de Termalism şi Climatologie. A fost prezent la numeroase reuniuni ştiinţifice naţionale. În decembrie 1975, a fost organizatorul sesiunii ştiinţifice omagiale cu prilejul aniversării a 125 de ani de activitate balneară, prilej cu care i s-a conferit Ordinul Muncii clasa I (1975). Staţiunea vîlceană a fost singura premiată şi decorată. A fost consultant ştiinţific la patru filme documentare, radioul şi televiziunea l-au solicitat în dese rînduri, a conferenţiat, a ţinut emisiuni radiofonice cu caracter documentar, istoric, ştiinţific. Este autor al cărţilor: Vîlcea-ghid turistic (coautor), Bucureşti, 1976, Cura hidrominerală în litiaza urinară, Bucureşti, 1986; Din trecutul Mănăstirii Cozia (coautor), Bucureşti, 2004. În diferite reviste de specialitate din ţară şi străinătate (Cehoslovacia, Italia şi Argentina) a publicat 95 de studii. A fost şi un fervent publicist, a scris peste 550 de articole cu caracter medical, istoric şi de cultură generală, în mai multe reviste şi ziare.

Gheorghe Al. Olănescu (1905-1986) - academician, primul profesor de urologie de la Spitalul clinic Fundeni

A fost o personalitate strălucită a urologiei moderne. A urmat cursurile Liceului de băieţi „Alexandru Lahovari” între 1917-1925. A făcut Facultatea de medicină din Bucureşti între 1925-1932. În 1934 devine doctor în medicină şi chirurgie, iar din 1966 doctor docent. A fost primul profesor şi şef de clinică de urologie din Spitalul clinic „Fundeni”, conducînd destinele acestei clinici timp de 16 ani (1959-1975). Membru titular al Academiei Române din 1963. Este înmormîntat la Olăneşti.

Victor Prodescu (1919-?) - chirurg, profesor universitar, cercetător

Doctor de medicină şi chirurgie (1946); doctor docent în ştiinţe (1972). Director al Spitalului Brîncovenesc, medic primar chirug, profesor universitar (1975). A publicat Manual de semiologie şi clinică chirurgicală (1969).

Nicolae Radu (1934)- anestezist de notorietate europeană, poet şi memorialist

A absolvit Liceul de băieţi („Alexandru Lahovari”) în 1952. Doctor în ştiinţe medicale cu tezaModalităţi de răspuns imunologic după stresul anestezico-chirurgical (1974). În 1994 s-a stabilit în Franţa. Cărţi de medicină publicate:Anestezie şi reanimare (1969), Imunologie chirurgicală (1984), Manual de anestologie (1986), Antibioticile şi imunitatea (1987), Manual de terapie intensivă (1988) şi peste 70 de lucrări ştiinţifice publicate în periodice de specialitate. În ultimii ani s-a manifestat şi ca un poet de talent, dar şi ca memorialist. Volume publicate: Rugăciune pentru cuvinte (2001),Cerbul de la tufanul trăznit. Jurnal african (2002), Memoria uitată. Restituiri (2005), Memorie resuscitată. Idoli uitaţi-Portrete (2007), Paradisul Meteilor (2007), Cerbul Acteon (2008).

Grigore Schileru (?) - urolog, personaj care a inspirat realizarea a trei filme artistice

Este un personaj real care a inspirat realizarea a trei filme (Balanţa, Mere roşii şi Doctor Schileru). Doctorul Schileru este rebelul, omul neadaptat regimului comunist, diferit de toţi colegii de breaslă care luau mici „atenţii". Viaţa lui este spectaculoasă. La 18 ani se căsătoreşte, mai bine spus îşi fură iubita şi vine împreună cu ea pe jos pînă la Rm. Vîlcea, aproximativ 40 de km, pentru că autobuzul îi lăsase în pană. Reuşesc amîndoi la Facultatea de Medicină şi în şase ani au cinci copii. Primeşte repartiţie în Rîmnic, unde încearcă să deschidă prima secţie de urologie din acest oraş, dar medicii şi conducerea din acea perioadă nu îl lasă. Aici îl cunoaşte pe scriitorul Ion Băieşu, căruia îi rezolvă o problemă destul de serioasă. Cei doi se împrietenesc, stau mult la poveşti şi astfel se nasc două opere literare: nuvela 38 cu 3 şi romanul Balanţa. Grigore Schileru era şi boxer. De la 14 ani începe acest sport, iar mult mai tîrziu deschide o şcoala de box la Ploieşti. Mulţi boxeri cunoscuţi i-au fost elevi. La sfîrşitul anilor ’60, fuge din ţară în America, unde, după mulţi ani şi eforturi extraordinare, reuşeşte să fie apreciat ca medic.

Dragoş Serafim (1938-2003) - pediatru, scriitor, mare apărător al drepturilor copiilor

Doctor în ştiinţe medicale cu lucrarea Cauzele medicale sociale ale mortalităţii infatile-studiu populaţional pe 40.000 copii, longitudinal retrospectiv. Unul dintre cei mai mari apărători ai drepturilor copiilor, fiind nominalizat ca atare alături de Nelson Mandela. Fondatorul „Asociaţiei Române pentru drepturile copilului”. Cărţi publicate: Programul populaţie-dezvoltare- Centrul Demografic ONU România (1990), Cartea de la Saint Macaire (tablete, 1998). Prezent cu versuri şi proze în diferite culegeri.

Alexandru Stănescu (1932) - psiholog, poet

Doctor în psihologie al univeristăţii clujene cu teza Interacţiuni logice în sistemul funcţiei competenţă-dezvoltare. Profesor şi cercetător al Universităţii din Cluj. A publicat mai multe cărţi în colaborare.

Alexandru-Virgil Ştefănescu (1910-?)- epidemiolog, cercetător care a contribuit decisv la eradicarea variolei, publicist

Doctor la Institutului „Dr. Cantacuzino”. Ca autor şi coautor a publicat o serie de studii în „Societe de Biologie” din Paris, „Annales de Medicines”, „Revista de imunologie, microbilologie, epidiologie” etc.

Nicolae Vasiliu (1905-1978) - cercetător bacteriolog

Absolvă liceul în 1928. Îşi dă doctoratul în medicină şi chirurgie, specialitatea „laborator”. Dintre cărţile şi lucrările publicate amintim aici: Recherces hematologiques chez les poules inoculees avec le sarcom de Peyton-Rous (1928).

Dumitru Velcovici

Fost director al Spitalului Elias din Bucureşti.Este din generaţia lui Virgil Ierunca, promoţia 1940.

Corneliu Zeana (1939) - cardiolog, scriitor

Promoţia 1955 a liceului „Lahovari”. A absolvit Facultatea de Medicină la Cluj-Napoca. Este doctor în medicină, medic primar în cardiologie şi medic primar în medicina internă. A publicat poezie, eseu, proză scurtă în Dacia Literară, Literatorul, România Liberă, Magazin, Adevărul, Contemporanul etc. Membru în Comitetul Director al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti Români (SMSPR), afiliată Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici (UMEM). Cărţi de specialitate publicate: Diagnosticul bolilor reumatismale (1972), Corticoterapia în medicina internă (1976), Enciclopedia de medicină internă (1984), Caiete de electrocardiografie comentată (1988), Biologie, clinică, tratament (1994). Cărţi de literatură publicate: Trei secole după Milescu (roman, 2002), Sănătate şi comportament (1998, Premiul Fondului Literar), Nu trădaţi, vă rog! (2010).

MUZICĂ

Dalila Cernătescu (1973) - naistă de renume internaţional, lector universitar doctor la Conservator

A absolvit cursurile Colegiul „Alexandru Lahovari” în 1992. „Minunea naiului românesc", „Geniala", „Crăiasa muzicii” care a vrăjit peste 3.000 de vienezi", aşa o numeşte şi acum presa străină. Pedro Ibanez, cel mai mare chitarist din lume al momentului, a spus, ascultînd-o pe Dalila în spectacol: „ Am plîns de emoţie, pentru a doua oară în viaţa mea". Apoi i-a propus să facă un disc împreună. „Cînd am auzit asta, am rămas fără aer", povesteşte artista. În prezent predă naiul la Conservator.

Dalila Cernătescu provine dintr-o cunoscută familie de profesori de la Colegiul „Lahovari”. A început să cînte la nai, de la vîrsta de 4 ani. Debutul Dalilei s-a produs la 5 ani, în cadrul unei emisiuni realizate de Tudor Vornicu la Televiziunea Română. A participat la concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale, abordând diverse genuri muzicale (muzică populară, clasică, pop, jazz). Primul minidisc i-a apărut la vîrsta de 10 ani, la Electrecord, cu muzică populară românească, dirijor fiind maestrul George Vancu. Al doilea minidisc a fost lansat cu ocazia sărbătorilor de iarnă ale anului 1984. Tot în această perioadă a avut primul turneu în străinătate (Iugoslavia). În urma unei solicitări venite din partea dirijorului Aurel Popescu, care conducea o orchestră denumita „Concertino”, la 12 ani s-a produs o schimbare majoră: de la muzica populară a trecut la muzica clasică, iar mai tîrziu la alte genuri. Au colaborări cu orchestra simfonică a Radio-Televiziunii Române, condusă de dirijorul Cristian Brâncuşi, înregistrînd Primăvara de Vivaldi, Balada de Ciprian Porumbescu, Rapsodia Română nr. 1 de George Enescu etc. A colaborat cu Orchestra Simfonică a Armatei din Bucureşti, cu care a concertat la Ateneul Român.În 1991 participă la concursul Grand Prix din austria pentru Austria, Elveţia şi Germania, cu compoziţia Pannonia, care a răms singurul număr instrumental din concurs, care a avut 908 piese. Din 1992 devine membră a SACEM Paris (Societatea Autorilor şi Editorilor de Muzică), iar din 1993 şi-a alcătuit propria sa orchestră. În 1995 a avut şansa cu producatorul Ralph Siegel, compozitorul german care a lansat-o pe Nicole (cea care a cîştigat în 1982 Eurovision-ul). Acesta a compus piesa Echos – piesă interpretată de Dalila la nai, alături de vedeta de origine germană Angela Widel, pentru Eurovision 1996. Single-ul Echos a fost lansat de casa de producţie BMG (Bertelesmann Music Group). A fost un moment extraordinar, deoarece o româncă reprezenta Germania la Eurovision, alături de Angela Wiedl! Au fost invitate amîndouă în cele mai importante emisiuni ale posturilor de televisiune din Germania. După mai multe concerte anuale în faimoasa Catedrala „Votivkirche” din Viena, în 1996 a prezentat în premieră mondiala Iarna de A. Vivaldi, în faţa a peste 3.000 de spectatori. A fost un concert de excepţie. În continuare a lucrat cu Ibanez, muzician desăvîrşit. Combinaţia chitară-nai a fost ideală, iar repertoriul deosebit.

Un eveniment inedit pentru artistă l-a constituit întîllnirea sa cu un grup de naişti dintr-un trib din Insulele Solomon. Pentru ei, a dansa şi a cînta la nai reprezintă un ritual destinat exclusiv bărbaţilor. Femeile nu au voie să atingă naiurile şi nici să cînte la ele. După o lună de zile, după îndelungi tratative cu şeful lor, Dalila a reuşit să-i convingă s-o lase să le cerceteze naiurile. Surpriza cea mare pentru toată lumea a fost că a şi cîntat cu acest grup.

La numai 24 de ani, Dalila era cadru didactic al Universităţii Naţionale de Muzică. În anul 2000 este admisă la doctorat în muzică. În anul 2004 este asistent universitar la Catedra de Instrumente de suflat – percuţie, la Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. În 2006 a devenit doctor în muzică. şi ascensiunea sa ca muzician şi cadru universitar continuă. Discografia Dalilei este impresionantă. În anul 1997, primăria municipiului Rîmnicu Vîlcea îi acordă titlul de „Cetăţean de onoare”.

Modest Cichirdan (1941) - dirijorul şi directorul Filarmonicii din Craiova

A fost dirijorul şi directorul Filarmonicii din Craiova, iar după1990, directorul Operei din Craiova. Frate cu inginerul şi artistul vîlcean Petre Cichirdan. şi-a început studiile muzicale în oraşul Rîmnicu Vîlcea (violoncelul cu Leca Morariu şi Theodor Geantă). În perioada 1964-1969, urmează cursurile Conservatorului de muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, beneficiind de îndrumarea unor reputaţi profesori. Debutează ca dirijor la pupitrul Filarmonicii din Arad (1969). Activează, pentru scurt timp, ca instrumentist în orchestra Filamonicii „Banatul” din Timşoara. Începînd cu anul 1972 se stabileşte la Botoşani, îndeplinind calitatea de dirijor şi apoi de director al Filarmonicii din localitate. În 1986 este rugat să accepte transferul la Filrmonica „Oltenia”, într-un moment de incertitudine managerială a instituţiei. Ocupă postul de dirijor (1986-2003) şi de director (1986-1990) al Filarmonicii. Activitatea de aici este absolut remarcabilă. Iniţiază, printre altele, concursul de interpretare muzicală „Dinu Lipatti”. Discografia sa este impresionantă, numără peste 40 de titluri şi cuprinde simfonii, concerte, suite, divertismente, serenade etc.

Ionel Th. Geantă (1913-1980) – muzicolog (primul profesor de „Metodica predării instrumentelor de coarde” din ţara noastră) şi autor de manuale şcolare

Urmează liceul „Alexandru Lahovari” (1924-1931), apoi Facultatea de filosofie şi litere (secţia filosofie) din cadrul Universităţii din Bucureşti (1936) şi Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, secţia artă dramatică (1937). Iniţial predă filosofia la unele licee din Bucureşti, Tîrgu-Mureş şi Craiova. Între 1948-1977 este conferenţiar şi profesor universitar la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, pînă cînd s-a pensionat (fiind şeful catedrei de coarde, de altfel primul profesor de „Metodica predării instrumentelor de coarde” din ţara noastră). Între anii 1960-1970 a fost chiar decanul acestei facultăţi. În paralel a activat şi ca prim violonist şi concert-maestru al Filarmonicii „George Enescu” (1948-1980). A cîntat sub bagheta unor mari dirijori precum: George Georgescu şi Constantin Silvestri. A înregistrat la Radiodifuziunea Română peste 100 de piese, de la preclasici la moderni şi compozitori români contemporani. A primit numeroase premii şi decoraţii şi a fost membru al multor jurii în concursuri internaţionale. A fost şi un reputat autor de manuale şcoalare, elaborate împreună cu tatăl său, Theodor Geantă. A scris manuale de citire, de aritmetică, de ştiinţele fizico-chimice, de geografie, de agricultură, de ştiinţele naturii şi de desen. În total 11 manuale.

Victor Giuleanu (1914-2006) - Muzicolog, profesor universitar

Victor Giuleanu s-a născut pe data de 11 noiembrie 1914 în localitatea Stroeşti, judeţul Vâlcea. Cursurile liceale le-a urmat la Liceul „Alexandru Lahovari” din Rm. Vâlcea. A urmat Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti între 1935–1941, avându-i ca profesori pe Ion Chirescu, Alfonso Castaldi, Dimitrie Cuclin, Constantin Brăiloiu, George Breazul, Ştefan Popescu, Ion Ghica. În perioada 1945-1946 a urmat cursurile Seminarului Pedagogic Universitar “Titu Maiorescu” din Bucureşti. În perioada 1948-1952 este student la Facultatea de Drept din Bucureşti. A fost profesor de muzică la Liceele “Gheorghe Lazăr” şi “Matei Basarab” şi asistent la Facultatea Muncitorească din Bucureşti. Maestrul Victor Giuleanu a fost şi dirijor al Ansamblului Artistic “Ciocârlia”, cu care a întreprins numeroase turnee în ţară şi peste hotare. Din anul 1991 a înfiinţat Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii “Spiru Haret”, fiind decan până în anul 1999, şi care îi poartă numele. I-au apărut foarte multe lucrări didactice: Tratatul de teorie a muzicii (1962), Ritmul muzicii, Teoria ritmului etc. A primit titlul de Doctor “Honoris Causa” al Federaţiei Universitare Internaţionale din oraşul Missouri, S.U.A. În anul 1999, profesorul universitar doctor Victor Giuleanu a fost propus Consiliului Local al Municipiului Rm. Vâlcea pentru atribuirea titlului de Cetăţean de Onoare al Râmnicului, distincţie pe care a primit-o. În data de 23 decembrie 2006 a decedat, lăsând un gol imens în viaţa muzicală românească.

Gheorghe Merişescu (1914-1994) - director al Operei Române din Cluj, conferenţiar, publicist

Conferenţiar universitar la Catedra de istorie a muzicii la Conservatorul din Cluj, director al Operei Române din acelaşi oraş. Cărţi publicate:Viaţa şi opera compozitorului Iuliu Mureşianu (1956), O operă necunoscută: „Mihai Eroul” de Iuliu Sulzer (1957), Curs de istoria muzicii universale (1968) etc.

Nicolae Oancea (1893-1975) - compozitor, dirijor de muzică corală

Profesor de muzică la diferite licee din Alba-Iulia, Sibiu şi Bucureşti. Fondator şi dirijor al Corului institutorilor din Bucureşti (1932-1942). Asociaţia Corală „Nicolae Oancea" de astăzi a luat numele celui care a organizat pentru prima dată acest cor, în anul 1932. A fost şi dirijor al Corului Patriarhiei Române (1932-1948). A compus muzică de teatru şi muzică corală.

Nicolae Popescu-Rebus (1909-2002) - muzician corist dar şi părintele rebusismului românesc

S-a născut la Pietrari pe 22 aprilie 1909. A absolvit studiile liceale la liceul Alexandru Lahovari” şi apoi Facutatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti. A terminat, ulterior, şi Consrvatorul, clasa de Cor şi dirijat, tot la Bucureşti. În decembrie 1930 apare primul volum de cuvinte încrucişate din România intitulat Albumul Rebus de Nicolae Popescu-Rebus. Supranumele, devenit renume, a dat titlul revistei Rebus - apărută din 1931- şi, de fapt, genericul mişcării rebusiste româneşti, începînd cu anii ’30. A fost director al revistei Rebus timp de 8 ani (1931-1939). Revista Rebus a fost cea mai îndrăgită revistă de specialitate din perioada interbelică. Popescu–Rebus este creatorul unei opere de pedagogie a jocului, modelată de principiul îmbinării utilului cu plăcutul. A colaborat cu Tudor Arghezi. Împreună au scris Cuvinte potrivite şi ... încrucişate (1933). Nicolae Popescu-Rebus a urmat Conservatorul (la Dirijat coral), în paralel cu Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Intrînd în învăţămînt, N. Gh. Popescu a înfiinţat, încă din 1948, corul din Pietrari, pe care l-a condus timp de un sfert de veac, răstimp în care, sub „bagheta” sa, formaţia şi-a consolidat potenţialul vocal şi şi-a îmbogăţit repertoriul, acumulînd un palmares semnificativ şi ajungînd unul dintre corurile reprezentative ale judeţului Vîlcea. Preocupările componistice ale lui N. Gh. Popescu-Rebus s-au materializat în multe compoziţii corale: Să horim şi să muncim!, cor pe voci egale; Patru boi cu lanţu-n coarne, cor bărbătesc - prelucrări de folclor, precum şi o lucrare corală compusă în colaborare cu Dan Moisescu. Surprinzător este faptul că aceste lucrări muzicale, ca şi Balada hidrocentralei de pe Lotru (publicată în antologia literară „Cetatea luminilor”, 1976), sînt semnate nu cu celebrul supranume, ci N. Gh. Popescu-Pietrari, semn că purtătorul lui făcea distincţie între cele două „opere” ale spiritului său creator. În 1997 publică cartea Biografia sistemului rebusist românesc.

Petrică Sabin (1920-?) - compozitor, autorul celebrei melodii „Mînă birjar”

Era fiul fostului prefect al judeţului Vîlcea dintre anii 1904-1907 şi 1910-1912 (din partea Partidului Conservator), Gheorghe Sabin. Pianist de excepţie, compozitor de muzică uşoară - printre altele a compus melodia „Mînă birjar”; mort în puşcăria comunistă de la Poarta Albă.

Sorin Tudoran (?) - unul dintre cei mai mari chitarişti ai ţării, unul dintre „greii” rock-ului românesc

Tatăl său era vioara întîia în orchestra semi-simfonică la Rîmnicu Vîlcea. În timpul liceului a cîntat în formaţia „Lotus”. Din acest motiv Rîmnicu Vîlcea era unul dintre oraşele grele din punct de vedere al rock-ului. În 1966 a plecat la Cluj, urmînd cursurile Conservatorului „Gheorghe Dima”. A cîntat în formaţiile Chromatic (1968), Mondial (1972), Roşu şi Negru (1974). În 1971, la cel de-al doilea festival pop din România, a fost declarat cel mai bun chitarist solo al ţării, alături de Dan Andrei Aldea. În 1979 a emigrat în Germania.

POLITEHNICĂ/INGINERIE

Constantin Bulucea (1940) - inginer electronist, membru al Academiei Române

A terminat liceul „Lahovari” în 1957. Studii superioane: Facultatea de Electronică. Specializări postuniversitare în SUA. Doctor în electronică în 1974 cu teza Injecţia la avalanşă în diapozitive semiconductoare. Între anii 1965-1969, Constantin Bulucea a fost autorul primului proiect românesc de transistor planar din siliciu şi apoi pe baza rezultatelor obţinute a dezvoltat o şcoală de înalt nivel de proiectare şi tehnologie de fabricaţie pentru tranzistoare din siliciu, circuite integrate liniare şi circuite integrate digitale MOS/LSI. A fondat Conferinţa anuală de semiconductori (CAS), una din cele mai prestigioase conferinţe ştiinţifice naţionale, devenită apoi conferinţă internaţională IEEE, care continuă şi azi. Constantin Bulucea a efectuat lucrări de pionierat în domeniul de mare importanţă al fenomenelor de purtători fierbinţi, simularea dispozitivelor şi a proceselor lor de fabricaţie, a adus contribuţii la arhitectura şi tehnologia dispozitivelor semiconductoare submicronice. Un asiduu publicist, cu colaborări la reviste şi ziare de specialitate din străinătate. S-a stabilit în SUA.

Lorin Cantemir (1934) - dr. inginer, inventator în specializarea inginerie electrică, profesor universitar

Absolvent al Facultăţii de Electrotehnică din Iaşi (1958), specialitatea Electrificarea Industriei şi Agriculturii; doctor inginer (din 1973), cu teza Contribuţii teoretice şi experimentale asupra motorului trifazat liniar de inducţie şi posibilităţi de utilizare (1974); stagiar Liege-Belgia Institutul Electrotehnic Montefiore (1970-1971); doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice a Moldovei-Chişinău, (1999); activitate didactică neîntreruptă la Institutul Politehnic (Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”) Iaşi; a înfiinţat laboratoarele de Tracţiune Electrică, Sisteme Neconvenţionale de Transport şi Utilizarea Energiei Electrice; a elaborat 185 articole ştiinţifice publicate în ţară şi străinătate, precum şi 20 brevete de invenţie, 15 cărţi, a înfiinţat laboratorul de cercetare Roblin, unde s-au realizat roboţi de transport acţionaţi cu motor liniar de inducţie Roblin 01, 02 şi 03; a realizat la Metalotehnica Tg. Mureş o maşină de tricotat rectilinie acţionată cu motor liniar de inducţie şi o instalaţie de impregnat materiale neţesute la Netex-Bistriţa Năsăud; în 1973 a construit un stand de probe pentr-un boghiu de tramvai de 2 t cu motor liniar de inducţie; între 1981-1983 a conceput şi realizat un stand de probă de 500 m pentru vehiculul VELIM 02 la 30 t acţionat cu motor liniar de inducţie de 150 KW; a realizat un minivehicul şi un boghiu sustentat magnetic.

Nicolae Enescu (1939) -inginer, specialitatea construcţii de aviaţie, prof. univ. dr.

Face parte din promoţia 1956 a liceului „Lahovari”. Absolvent al Institutului Politehnic din Bucureşti (1961), specialitatea mecanică construcţii de aviaţie; doctorat (1979), cu teza Contribuţii la studiul fenomenelor mecanice tranzitorii cu considerarea frecării; profesor (1990-prezent) la Universitatea Politehnica din Bucureşti. A efectuat numeroase studii şi cercetări în domeniile Controlul zgomotului şi vibraţiilor, Protecţia mediului înconjurător împotriva poluării sonore şi vibratorii. A publicat peste 30 cursuri şi manuale universitare, peste 100 articole în reviste naţionale, simpozioane ştiinţifice naţionale şi internaţionale şi a condus peste 30 lucrări de cercetare ştiinţifică pe bază de contract. Este conducător de doctorat în domeniul ingineriei mecanice. Este membru fondator al Societăţii Române de Acustica, preşedinte (1994 -2002), prim-vicepreşedinte din 2002.

Andrei Ţugulea (1928) - academician, pionier al şcolii româneşti de electrotehnică, politician

Absolvent de „Lahovari” în 1947. Devine inginer în 1958, dr. doc. în 1974, membru corespondent al Academiei Române (1991), academician (1999). A contribuit la afirmarea şcolii româneşti de electrotehnică edificată de acad. prof. Remus Răduleţ. A educat în domeniul Bazelor Teoretice ale Electrotehnicii peste 50 de generaţii de studenţi în specialitaţile Electrotehnica, Electronica Energetică. Dupa 1995 a condus ca director Departamentul ştiinţelor Inginereşti cu predare în limbi străine (engleză, franceză, germană) din Universitatea Politehnică Bucureşti. Este solicitat şi în prezent pentru a prezenta disciplina „Introducere în Ingineria Electrică” din planul de învăţămînt al Facultăţii de Electrotehnică din U.P.B. A participat la elaborarea Lexiconului Tehnic Român (19 volume). A fost secretar de redacţie al revistei Electrotehnica şi redactor şef la Revue Roumaine de Sciences Tehniques, seria ‚Electrotechnique et Energetique”. A fost cercetător la Institutul de Energetică al Academiei Române (1951-1953; 1960-1968). Între anii 1968-1976 şi 1981-1990 a fost şeful Catedrei de Electrotehnică respectiv Decan al Facultăţii de Electrotehnică din Universitatea Politehnică Bucureşti (1976-1984). În perioada 1990-1991 a fost adjunct de ministru, respectiv secretar de stat şi conducător al Departamentului de ştiinţe din Ministerul Învăţămîntului şi ştiinţei, şi membru al Guvernului României. Între anii 1999-2002 a îndeplinit funcţia de secretar general al Academiei Române.

POLITICĂ

Cristian Buican (1966) - deputat, preşedinte al P.N.L. -Vîlcea, profesor de matematică, autor de manuale

Este absolvent de „Lahovari”, pe atunci „Nicolae Bălcescu” (1985). Studii superioare: 1989 - Diploma de absolvire, Universitatea din Timişoara, Facultatea de ştiinte ale Naturii; 2007: Diploma de licenţă, Universitatea din Craiova, Facultatea de matematică-informatică. Activitate profesională: 1989-1993: profesor Liceul Teoretic nr. 5 Cluj Napoca; 1994-1999: referent D.J.P.D.C. Vîlcea; 1999-2008: profesor la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab”. Activitatea politică: 2000-2008 consilier judeţean, Consiliul Judeţean Vîlcea, fiind chiar vicepreşedinte al acestuia între 2007-2008; deputat din partea PNL, din 2008 pînă în prezent (2011). Activitate publicistică, ştiinţifică: Matematică, manual pentru clasa a XI-a, Editura Fair Partners 2006; Matematică, manual pentru clasa a XII-a, Editura Fair Partners 2007; Matematică, culegere de probleme pentru clasa a XI-a, Editura Fair Partners 2006; Metodica predării matematicii în liceu, Editura Fair Partners 2008; Aspecte esenţiale ale teoriei probabilităţilor, Editura Optil Graphic 2007.

Ion Cîlea (1944) - inginer agronom, politician P.S.D., preşedinte al Consiliului Judeţean Vîlcea

Este preşedintele Consiliului Judeţean Vîlcea (din 2008) şi liderul organizaţiei judeţene a PSD. Înainte de 1989, Ion Cîlea a ocupat funcţii-cheie în administraţia judeţului, fiind, printre altele, directorul Întreprinderii de Execuţie şi Exploatare a Lucrărilor de Îmbunătăţiri Funciare (IEELIF) Vîlcea.

Laurenţiu-Florian Coca (1960) - senator, inginer, fotbalist de divizia A

A absolvit Liceul „N. Bălcescu”, secţia Matematică-Fizică, în 1979. Alte şcoli absolvite: Institutul de Mine Petroşani-Facultatea de Mine, 1987; şcoala Naţionala de Antrenori din cadrul I.E.F.S. Bucureşti,1990; Facultatea de ştiinte Politice-Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu. Între 1979-1981 a fost component al echipei de fotbal „Chimia Rm. Vîlcea”, divizia A. Face politică din 1990. Este membru în Biroul Executiv Judeţean al PSD Vîlcea. A fost ales senator în circumscripţia electorală nr.40 Vîlcea, colegiul uninominal nr.1 pe listele Alianţei Politice Partidul Social Democrat + Partidul Conservator (2008).

Laurenţiu (Lary) Dumitraşcu (1966) – deputat PN|CD, profesor

Absolvent al Liceului „Nicolae Bălcescu” (viitorul „Alexandru Lahovari”) în 1984, la clasa profesorului de matematică Gheorghe Voinea. A absolvit apoi Facultatea de Matematică din Bucureşti în 1990. A fost unul dintre liderii marcanţi ai mitingului din Piaţa Universităţii, unde a încasat bătăie de la mineri. A participat şi la înfiinţarea Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina. Deputat român în legislatura 1996-2000, ales în judeţul Vîlcea pe listele partidului PN|-CD.

Alexandru Dumitrescu-Colteşti (1901-?) - primar al Rîmnicului, politician naţional-ţărănist

Urmează cursurile liceelor „Lahovari” din Rîmnicu Vîlcea şi „Carol I” din Craiova. Absolvă Facultatea Drept la Bucureşti în anul 1922. Devine magistrat la Judecătoria din Sineşti, în 1923, după satisfacerea serviciului militar, dar după doi ani demisionează şi se consacră avocaturii. În 1926 se stabileşte la Rîmnicu Vîlcea. În martie 1930 devine primar al oraşului Rîmnicu Vîlcea, din partea P.N.| Vîlcea. În 1927 organizase L.A.N.C. la Vîlcea. Apoi în perioada 1932–1940 a făcut parte din Partidul Radical |ărănesc condus de Grigore Iunian, fiind chiar şeful acestei organizaţii în judeţul Vîlcea. În 1945 a devenit preşedinte al organizaţiei P.N.| Vîlcea (1945-1946). A fost arestat în mai multe rînduri. Nu a avut nici un avantaj din faptul că în 1934 l-a apărat pe Bădică Marinescu, viitorul şef al comuniştilor vîlceni, după 23 august 1944, dat în judecată pentru că împărţise manifeste cu caracter comunist în Rîmnic. Închis la Aiud (1948-1950). În 1959 este condamnat la 25 de ani muncă silnică pe motiv că ar fi încercat să reconstituie organizaţia P.N.| Vîlcea. A fost şi un remarcabil om de cultură. A scris poezii, teatru şi a scos şi cîtevă reviste: Ideea naţională (1925), Cercul (1931) şi Vremea nouă (1932-1937). Pentru gazetele şi revistele din capitală a publicat numeroase articole pe diferite teme: politice, economice sau juridice.

Emilian Frîncu (1956) - om politic liberal, deputat, scriitor, patronul televiziunii Vîlcea 1

A absolvit cursurile liceului „Nicolae Bălcescu” în 1975 ca şef de promoţie; terminăFacultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din Bucureşti (1981) şiFacultatea de Drept din cadrul Universităţii Ecologice din Bucureşti (2001); A absolvit şi două masterate înManagementul afacerilor şi în Dreptul instituţiilor publice; Activitate profesională: 1981-1995 - inginer şi, apoi, şef CTC la Direcţia de Poştă şi Telecomunicaţii Vîlcea; 1995 - 2004 - director general la Regal SRL (Radio şi TV Vîlcea 1-4); 2004 - deputat (Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă)

Funcţii, activităţi într-un partid politic: 1992–1993 - membru PAC; 1993 – 1998-preşedinte PAC Vîlcea; 1998-2001- vicepreşedinte la PNL Vîlcea (fuziune); 2001-preşedinte PNL Vîlcea şi membru în Delegaţia Permanentă din PNL; Ian. 2007 - membru BPC al PNL (reprezentant al regiunii 4 SV Oltenia).Funcţii, activităţi într-o organizaţie din administraţia publică centrală sau locală: 2000-2004-consilier judeţean (Vîlcea). Funcţii, activităţi în alte organizaţii naţionale: 1988-2007 - preşedintele filialei Vîlcea a Asociaţiei Filateliştilor din România; 1991-1998- membru în Societatea Ziariştilor din România şi în Organizaţia Internaţională a Jurnaliştilor (OIJ); 1996-2007 - vicepreşedintele filialei Vîlcea a Asociaţiei Generale a Inginerilor din România.

Activitatea civică: 1992 - 1995 - membru în Alianţa Civică; 1998 - fondator împreună cu Droseta Frîncu a Fundaţiei „Vîlcea 1" care acordă anual premii de excelenţă în domeniul culturii vîlcene; prin fundaţie s-au efectuat donaţii numeroase de cărţi, aparatură electronică, calculatoare, materiale de construcţie la diverse instituţii, biserici etc; 2002-2006 - membru fondator al Forumului Cultural al Rîmnicului; Coautor al lucrării Rîmnicu Vîlcea - mică enciclopedie (4 vol.), 2003; Director în perioada 1991-2004 al publicaţiilorCorespondent, Accent, Săgeata Liberală, Vîlcea magazin de la A la Z, Zodiac afectiv etc. Coautor al lucrăriiIstoria Învăţămînului Vîlcean (suport electronic), în colaborare cu prof. Gheorghe Simeanu; Coautor al lucrarii Istoria comunitţii catolice din judeţul Vâlcea, Ed. Anton Pann, 2007, împreună cu istoricul Corneliu Tamaş. Alte activităţi: a înfiinţat la 13 ianuarie 1990, împreună cu Alex Parolea Moga, primul săptămînal particular postdecembrist din România Reporter; A înfiinţat succesiv la Rm. Vîlcea, Horezu, Drăgăşani şi Bălceşti posturile de Radio şi TV locale Vîlcea 1-4 (1993-1998); A înfiinţat Agenţia de monitorizare şi sondare a opiniei publice „Kassandra” -1999.

Victor Giosan (1962) - secretar de stat la Secretariatul de stat al guvernului, viceprimar al Rîmnicului, cibernetician

A fost vicepreşedinte al PNL Vîlcea. A lucrat ca analist programator la „Vîlceana” SA (1986-1989), apoi şef al oficiului de calcul (1989-1994) şi economist la aceiaşi instituţie (1995-1996). Începînd din 1992 este membru al Consiliului Municipal Rîmnicu Vîlcea, iar în legislatura 1996-2000 a ocupat postul de viceprimar al Rîmnicului. Din anul 2000 este consultant pentru probleme de administraţie publică locală al Băncii Mondiale. Devine şi secretar de stat în Secretariatul guvernului Tăriceanu. Coautor la volumele: Manual de instruire în domeniul finanţelor publice locale (ed.1, 1999, ed. a II-a Mamagementul schimbării, 2000).

Constantin V. Ionescu (1949) -preşedintele Partidului Social Democrat-Constantin Titel Petrescu

Din 1976 pînă în 1991 a fost inginer proiectant. Din 1991 pînă în 1997 a lucrat la SC „Rocar” SA (fostă „Autobuzul”) la Secţia Cercetare -Proiectare, fiind şef de colectiv la grupa Motor, preşedintele Sindicatului „Autobuzul” şi vicepreşedintele Asociaţiei Acţionarilor „Rocar”. În cadrul S.C. „Rocar” SA a realizat mai multe inovaţii şi modernizări ce au îmbunătăţit performanţele produselor fabricate de această societate. Expert tehnic judiciar în specialitatea Maşini şi Instalaţii Termice. La începutul anului 1990 s-a înscris în Partidul Social Democrat Român-PSDR. Demisionează. A acceptat mai apoi să activeze în Partidul Social Democrat Constantin Titel Petrescu, înfiinţat la 16 decembrie 1991. La alegerile locale din 1996 partidul a obţinut un post de primar, un post de consilier judeţean şi zece consilieri locali. Nu a reuşit să se reînregistreze în 1996, în condiţiile cerute de noua lege a partidelor (cu 10.000 de membri). După o muncă epuizantă de peste 2 ani, la 17 aprilie 1999 s-a ţinut la Bucureşti Conferinţa Naţională de reconstituire a Partidului Social Democrat- Constantin Titel Petrescu, iar Constantin Ionescu a fost ales preşedinte. Partidul Social Democrat - Constantin Titel Petrescu, a fost înregistrat legal la Tribunalul Bucureşti la 1 Martie 2000.

Nicolae Jivan (1952) - dr. în ştiinţe inginereşti, politician, om de cultură polivalent

Activitate profesionala : (2003-) - Director Sucursala Rm Vîlcea-SC Allianz Tiriac Asigurari; (2001-2003) - Inginer Sef, Regia de Distribuţie a Apei; (2000-2001) -Director Executiv, Regia de Distribuţie a Apei; (1996-2000)– Vicepreşedinte, Consiliul Judeţean Vîlcea cu probleme de investiţii şi urbanism; (1992-2004) - Consilier judeţean, Consiliul Judeţean Vîlcea; (2000-2004) - Membru al Delegaţiei Permanente, Consiliul Judeţean Vîlcea; (1984-1996) - Consilier managerial, Director, Inginer principal în actuala Societate Naţională a Petrolului Vîlcea; (1977-1984) - şef instalaţie, inginer tehnolog Oltchim; (1976-1977) - Inginer stagiar, Combinatul de Hîrtie Brăila.

Formare şi specializari : 2005 - Doctor în ştiinţe inginereşti, Universitatea Politehnică Bucureşti, specialitatea: energetică; 1976 - Inginer chimist, Institutul Politehnic „Traian Vuia” Timişoara, Facultatea de inginerie chimică, ingineri; 1971-Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”; 2006 Training: Tehnici de management -ASCENDIS; 2003-Training-uri management–Allianz Group; 1987 - Cursuri perfecţionare în domeniul calităţii produselor petroliere; 1989 - Cursuri P.M-P.S.I Bucureşti-Industria petrolieră; 1997- Cursuri evaluatori active CECAR România; 1995 - Cursuri lichidatori societăţi comerciale; 2001 - Cursuri investiţii „Building-Operate-Transfer”, compania de consultanţă Mc.Donald-Anglia.

Alte activităţi : actorie, regie teatru (Teatrul Popular Rm.Vîlcea, Teatrul Studenţesc al I.P. Timişoara); Teatrul Naţional Timişoara – colaborari; Teatrul Institutului de medicină Timişoara, 1973-1976; Teatrele Casandra şi Notara-Bucureşti: 2 premii naţionale interpretare, un premiu balcanic-Corint 1983; Distribuit în filmul artistic „Buftea 1984” (regia Lucian Bratu); Expert Tehnic, Corpul Experţi-Vîlcea (1979-1997); Activitate publicistica ziare locale, editorialul din cotidianul „Viaţa Vîlcii”, emisiunea săptămînală „OPUS 2” TV Etalon (dezbateri pe teme civice si sociale cu personalitati locale şi naţionale); Interviuri: Mircea Danieluc, Stelian Tănase, Horia Roman Patapievici, Ion Sălişteanu etc; Cartea „Careul din dreapta”- eseuri civice (2001); pregătire în seminariile organizate de Fundaţia Neumman de Deutche Welle pe probleme de comunicare şi PR.

Activitatea politică: Membru fondator al Partidului Naţional Liberal (Vîlcea) - 14 febr 1990; Consilier judeţean 3 mandate, între 1992-2004; Vicepreşedinte al CJ Vîlcea -1996-2000; Preşedinte Consiliul Consultativ al Inspectoratului şcolar Vîlcea (1998-2001); Preşedinte şi membru în Comisia Judeţeană de Urbanism Vîlcea 1996-2004, Membru al Delegaţiei Permanente a CJ Vîlcea 2000-2004; Membru al Autoritătii Civile de Ordine Publică Vîlcea 2001-2004.

Andrei Livezeanu (1873-1938) - avocat, decan al baroului vîlcean, lider al naţional- ţărăniştilor vîlceni, deputat, senator

În 1900 termină Facultatea de Drept la Bucureşti şi profesează avocatura la Rîmnicu Vîlcea. În 1907 scoate revista Domnia legilor în care susţine cauza ţărănească. El i-a apărat pe cei doi inculpaţi în răscoala din 1907 în judeţul Vîlcea, Mihai Popescu din Făureşti şi Ion Stoenescu din Laloşu (ambii eliberaţi după trei, respectiv două luni de arest preventiv). Mihai Popescu a fost tatăl celui care avea să devină prefect liberal al judeţului Vîlcea, avocatul Eugen Băcescu din Horezu (care a luat numele bunicului său, preotul Băcescu din Gorj, care l-a adoptat). Face parte din Mişcarea Naţională condusă de Nicolae Iorga. În 1909 candidează din partea acestui partid la colegiul al III-lea obţinînd cel mai mare procent pe ţară. A fost prodecan al Baroului de avocaţi din Vîlcea, iar din 1918 decan al acestuia. A fost în mai multe rînduri deputat şi senator din partea P.N.| Vîlcea în Parlamentul României (între 1926-1927 deputat iar între anii 1928-1931 şi 1932-1933 senator). În 1927 se retrage de la preşedinţia organizaţiei judeţene, neavînd posibilităţile materiale de a mai susţine cheltuielile legate de campaniile electorale (partidele politice nu erau subvenţionate în acea perioadă, cotizaţiile erau neînsemnate, majoritatea cheltuielilor electorale fiind suportate de preşedintele organizaţiei judeţene). A fost proclamat însă preşedinte de onoare. În locul său preşedinte activ devine Dinu Simian.

Octav Livezeanu (1902-1975) - ziarist, ministru comunist al informaţiilor şi artelor

Ziarist de profesie, venit la comunişti după un periplu pe la naţional-ţărănişti, gruparea lui Ralea şi cea a lui Groza, este intelectualul oportunist tipic. În timp ce fratele său, Radu Livezeanu, făcea puşcărie pentru convingerile lui naţional-ţărăniste, Octav Livezeanu devenea ministru al informaţiilor (30 decembrie 1947-23 mai 1949), apoi ministru al artelor (23 mai 1949-12 iulie 1950). După această dată trece pe planul secund al politicii comuniste, ocupînd funcţii minore, cum sînt cele de vicepreşedinte al A.R.L.U.S. (1955) şi director la Editura Didactică şi Pedagogică (din 1955) şi vicepreşedinte al Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (din 1959). La alegerile din 1946, a fost în fruntea listei electorale a Blocului Partidelor Democratice de la Rîmnicu Sărat, fiind ales deputat. A fost tras, treptat, de comunişti pe linie moartă. Cu fratele său, Radu Livezeanu, care a făcut 17 ani de puşcărie politică, nu şi-a vorbit ani de zile. A fost căsătorit cu Elena Livezeanu, o figură marcantă a începutului comunismului în România.

Radu-Matei Livezeanu (1909-1999) - avocat, politician naţional-ţărănist, disident anticomunist, deputat

A fost fiul avocatului Andrei Livezeanu şi frate cu Octav Livezeanu. A urmat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, practicînd avocatura la Rîmnicu Vîlcea între anii 1930-1940. În 1928, împreună cu un grup de studenţi, a înfiinţat organizaţia tineretului ţărănist din judeţul Vîlcea. Foarte activ sub aspect politic, devine şeful sectorului P.N.| din Lădeşti (compus din 10 comune) şi candidează pentru parlament la alegerile din 1929 şi 1937. În ianuarie 1941 reconstituie P.N.| Vîlcea şi ocupă funcţia de preşedinte interimar. La alegerile din noiembrie 1946 ocupă locul 2 pe lista depusă de P.N.| Vîlcea. Arestat în 1947 este condamnat la 7 ani de închisoare, perioada de detenţie petrecînd-o în penitenciarele de la Jilava, Aiud, Canal Dunăre-Marea Neagră, Ocnele Mari şi Oradea. Eliberat în 1955 este din nou arestat în ianuarie 1959, împreună cu toată organizaţia P.N.| Vîlcea şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Este deţinut la penitenciarele Galaţi, Jilava, Craiova, Botoşani; e transferat iar la Jilava, de unde e eliberat în vara anului 1964, în urma graţierii generale (soţia, Lucia Livezeanu, este şi ea arestată şi închisă în mai multe rînduri, pentru vina de a fi consoarta unui lider ţărănist marcant). La 3 ianuarie 1990, împreună cu un grup de apropiaţi a refăcut în locuinţa sa organizaţia vîlceană a P.N.|, fiind ales şi preşedinte al acesteia, funcţie pe care o va deţine pînă în 1993, cînd din cauza vîrstei înaintate, se retrage. E imediat ales preşedinte de onoare al organizaţiei. În perioada 1992-1995 a fost deputat în Parlamentul României şi decanul de vîrstă al Camerei Deputaţilor, în aceeaşi perioadă.

Marian-Jean Marinescu (1952) - prefect de Dolj, parlamentar european din partea Partidului Democrat Liberal

A terminat „Lahovari” în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Aeronave a Universităţii Politehnice Bucureşti (1976). După absolvire a lucrat ca inginer la Avioane SA Craiova şi la Filiala Craiova a Institutului de Aviaţie Bucureşti. A intrat în politică în anul 1992, ca membru al Partidului Democrat. În perioada 1996-2000 a fost prefect al judeţului Dolj. În 2004 a fost ales deputat de Dolj pe listele Alianţei „Dreptate şi Adevăr”. În septembrie 2005 a fost desemnat observator al României în cadrul Parlamentului European. Din 2007 pînă în prezent (2011) este parlamentar european.

Victor Medrea (1904-1978) - comandant legionar, teolog, profesor, gazetar

A fost cu siguranţă cel mai important legionar vîlcean. Originar de la Voineasa, Medrea a devenit şeful de protocol legionar pe ţară. A urmat Facultatea de filosofie şi teologie din Bucureşti. S-a încadrat în mişcarea legionară în 1928. A devenit unul din apropiaţii lui Gheorghe (Zizi) Cantacuzino-Grănicerul, preşedintele Partidului „Totul pentru |ară”. A fost şi un ziarist de talent colaborînd la ziarele legionare: Cuvîntul, Buna Vestire, Curentul etc. În guvernarea din 1940 este director al Direcţiei de Presă şi şeful Protocolului Statului. După evenimentele din 1941 este degradat de generalul Antonescu şi trimis, cu gradul de soldat, în linia întîi pe frontul de răsărit, unde se remarcă prin acte de eroism, dar refuză, în faţă frontului, decoraţia pe care Antonescu vroia să i-o prindă pe piept (ulterior primeşte o altă decoraţie de la regele Mihai). În perioada 1948-1964 cunoaşte teroarea închisorilor comuniste. După graţierea din 1964 a refuzat ofertele de angajare la Glasul patriei, revistă editată de regimul comunist pentru românii din exil.

Constantin Mazilu (1966) - deputat, inginer, om de afaceri, viceprimar al comunei Lăpuşata

Studii: 1984-Liceul de matematica-fizică „Nicolae Bălcescu” Rm. Vîlcea, 1994 - Institutul de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Căi Ferate Drumuri şi Poduri. În anul 2008 a fost şi viceprimar al comunei Lăpuşată. Activitatea politică: 1998-2001 - PNţ-CD, membru în Comitetul Judeţean; 2001-2003 - PSRN, preşedinte Organizaţie Judeţeană; 2003-prezent - membru PSD. Din 2008 este deputat. În 2010 a demisionat însă din PSD şi a trecut la independenţi.

Mircea Alexandru Nadolu, prefect de Vîlcea (2012-2013), suprefect, inspector guvernamental

Data naşterii: 20 mai 1953. Starea civila: casatorit, 2 copii. Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Mecanica, an absolvire: 1977. Cursuri de programator P.C. –I.B.M. –Institutul de Cercetari in Informatica, Bucuresti 1991. Master - Modernizarea Administraţiei Publice. Facultatea de Drept „Simion Bărnuţiu", Sibiu, 2005-2007.

Experienta profesionala: 2009 -2012 - Inspector Guvernamental secretariatul general al guvernului; 2006-2009- Subprefect - Institutia Prefectului Valcea; 2005- Secretar General - Institutia Prefectului Valcea; 1997 - 2001 - Secretar General – Institutia Prefectului Valcea; 1992 - 1996 - Consilier municipal Rm. Valcea – presedintele comisiei juridice.; 1991 -1996 - Director general, SC Land-M SRL, Rm. Valcea; 1989 -1990 - Inginer Centrul de Calcul Rm. Vîlcea; 1990 - vicepreşedinte C.P.U.N. Vîlcea (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională), administraţie publică; 1990 - 1991 - Inginer Centrul de Calcul Rm.Vîlcea; 1977 - 1989 - inginer, şef atelier, IUCF Rm.Valcea

Activitate in administraţie : 1990 vicepresedinte C.P.U.N Valcea; 1992 - 1996 consilier municipal – Presedinte Comisia Juridica din Cadrul Consiliului Local , Rm.Valcea; 1997 - 2001 – Secretar General al Institutiei Prefectului Valcea; 2005 - Secretar General al Institutiei Prefectului Valcea; 2006 - 2009 – Subprefect al Institutiei Prefectului Valcea; 2009 - 2012 – Inspector guvernamental Secretariatul General al Guvernului

Mihail Roşianu (1900-1973) - adjunct al ministrului Învăţămîntului public, ambasador, a fost un fel de „Dej” local pentru perioada de început a comunismului în judeţul Vîlcea

A absolvit gimnaziul „Lahovari” în 1917. Mihail Roşianu este cel care, în august 1944, ajutase la evadarea lui Dej din lagărul de la Tîrgu Jiu. A făcut parte din primul Comitet Central al P.C.R. ales în octombrie 1945 la Conferinţa Naţională a P.C.R.. Unul dintre băieţii lui, Ion, prin ’46-47, era şeful de cabinet al lui Ion Gheorghe Maurer. Roşianu era foarte apropiat de Dej şi prin faptul că fiica lui, Sabina, de profesie medic, era prietena Licăi Gheorghiu. Roşianu nu a jucat un rol politic de prim rang, toată lumea cunoscîndu-l ca protejat al lui Dej. A fost doar adjunct al ministrului învăţămîntului public (29 aprilie 1948-3 martie 1949) Gheorghe Vasilichi - muncitor petrolist, total nepotrivit pentru funcţia pe care o deţinea, ştiut fiind şi faptul că Vasilichi avea doar patru clase primare. Roşianu era cel puţin învăţător, devenit apoi, extrem de rapid, profesor universitar!. În această calitate, Roşianu a fost cel care a recomandat inspectorilor judeţeni scoaterea icoanelor din şcoli, dar cu mare prudenţă (el a recomandat ca „ icoanele se pot face uitate cu ocazia curăţeniei prin şcoli, iar în locul lor s-ar putea pune tablourile conducătorilor noştri”). A fost şi preşedinte al Comitetului Radio (29 martie 1952-28 octombrie 1953). Mai mult timp a fost ambasador în Bulgaria (1956-1961) şi Ungaria (1961-1966).

Roşianu a fost însă, pentru momentul de început al comunizării judeţului Vîlcea, un adevărat „Dej local”. A înlăturat cu multă dibăcie pe toţi pretendenţii la şefia Regionalei Oltenia: Petre Chirtop, Ilie Stănculescu, Iosif Himler, adică pe toţi cei care aveau o vechime mai mare decît el, ca ilegalişti, în partid şi erau cei care „activaseră” între 1932-1944, pe faţă, şi nu sub paravanul ţărăniştilor. Deputat naţional-ţărănist, fost lider al organizaţiei ţărăniste judeţene, Roşianu apare la 23 august 1944 ca un fel de „cîrtiţă” a comuniştilor, care a săpat din interiorul partidului naţional-ţărănesc - cel mai important adversar al comunismului românesc interbelic din punct de vedere doctrinar, căci venea cu o construcţie ideologică foarte populară, cea a statului ţărănesc-, la pieirea partidului propriu. Cert este că Roşianu a fost cel care a dictat politica de cadre la Vîlcea, mult timp după 23 august 1944. Moare în 1973.

Lazăr Popescu (1889-1965) - avocat, senator, deputat, scriitor

A fost preşedintele organizaţiei vîlcene a Partidului Poporului. În 1920 a devenit senator de Vîlcea, iar între 1927-1928 a fost deputat de Vîlcea, ales pe listele aceluiaşi partid. În 12 iulie 1928, la reorganizarea partidului, a fost reales preşedinte al organizaţiei vîlcene. A fost membru al Societăţii Scriitorilor Români. Printre piesele sale de teatru amintim Boer Niţă, jucată la Teatrul „Adreani” din Rîmnicu Vîlcea în 1933. A mai scris şi piesele: Dreptatea de azi (1909), Fiul naturii (1924), Puterea ochilor (1924) etc. A scris şi broşuri cu tematică istorică şi economică. Era doctor în drept din 1904, tema sa de doctorat fiind Mandatul. A fost şi membru al Institutului pentru ştiinţe Administrative.

Grigore Răban (1941) - deputat

A absolvit Liceul Teoretic de Băieţi (Lahovari, n.n.) în 1959, ultima promoţie de băieţi. A urmat cursurile Institutului Tehnic de Topografie de la Sibiu. A terminat în 1961 şi a fost repartizat la fostul raion Horezu din Regiunea Argeş unde a îndeplinit funcţia de şef de Serviciu Fond Funciar. Din 1969 pînă în 1992 a lucrat la OCOT Vîlcea. Din noiembrie1992 pînă în 1996 a fost parlamentar în Camera Deputaţilor, pe linia fostului Partid Socialist al Muncii. În prezent este preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Vîlcea, cel mai mare CAR Pensionari din ţară, cu circa 30.000 de membri.

Sorin Zamfirescu (1942) - primar al Rîmnicului, inginer constructor, politician, deputat

Studii: actualul Colegiu Naţional „Alexandru Lahovari” (a şasea generaţie de Zamfireşti care au predat sau absolvit acest prestigios liceu!); Institutul de Construcţii Bucureşti - Facultatea de Construcţii Civile şi Industriale; Cursuri postuniversitare: cursuri de seismologie inginerească; expert autorizat în evaluari de patrimoniu; studii de specialitate pe probleme de administraţie publică în ţară şi în străinatate, atestate de diplome şi certificate (Agenţia de Dezvoltare a Statelor Unite, Guvernul german, Guvernul olandez, Universitatea din Birmingham – Marea Britanie). Activitate profesională: 1966-1994 - angajat al Direcţiei Judeţene de Gospodarie Comunală şi Locativă şi apoi al Trustului Judeţean de Construcţii Vîlcea, ca inginer proiectant, şef de lot, inginer şef de şantier, şef de şantier, inginer şef de întreprindere şi director general (din1991); 1996-2000 - Primar al Municipiului Rîmnicu Vîlcea, 2000-2001 - Director General al Uzinelor Sodice Govora; 2000-2005 - consilier local în Consiliul Local al Municipiului Rîmnicu Vîlcea; 2005-2007 - Director General al S.C. „Acvarim” S.A. Activitatea politică: continuă, din anul 1990, în zona de centru-dreapta a politicii românesti: membru fondator al Alianţei Civice - membru PNTCD - prin fuziune membru PNL - membru fondator al PLD - prin fuziune membru al PDL.

Regie

Iulian Hermeneanu (1923) - regizorul unor filme de desene animate, colaborator a lui Gopo, inventatorul „hermeneilor”

Hermeneanu este un caricaturist, regizor şi scenarist de filme de animaţie. La filmele de cartoane decupate, daca se dorea ca un personaj să rămaînă nemişcat în cadru in timp ce alte personaje se mişcau, acest era fixat de cristalul de pe masă de lucru cu „hermenei”. Aceşti hermenei poarta numele inventatorului lor, Iulian Hermeneanu, regizor de filme de desen animat şi sînt nişte mici suluri realizate din scoci transparente cu partea adezivă în afară. Prin aplicarea acestora pe partea de contact cu cristalul, aceasta inovaţie se lipea atît de desen cît şi de acesta imobilizînd personajul pînă cînd urma să se mişte din nou. A regizat filmele: O poveste cu ursuleţi (1953), Ciubotele ogorului (1955), Termometrul are febră (1957), Căluţul de foc (1959), O poveste colorată (1960), Zîna de cerneală (1961), Mătura năzdrăvană (1962), Sticletele (1963), Soarele şi trandafirul (1965), Două creioane (1965), Soarele rănit (1966), Patru pitici (1967), Motanul în cosmos (1968), Curiosul (1969), Răpirea (1970), Planeta surprizelor (1971), Piticul Cipi (1972).

Virgil Sacerdoţeanu (?) - regizor de filme documentare

Acest regizor a facut mai multe documenatare legate de folclorul autentic românesc, emisiuni care au fost pe postul tv în perioada 1968 -1973. Păcat că nu se mai vorbeşte nimic de aceste mici capodopere.

RELIGIE

Ioan Dură (1945) - profesor de teologie cu doctorate în teologie şi istorie

Gimanziul la „Alexandru Lahovari”. Studii la Seminarul teologic din Craiova (1960-1965), apoi la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1965-1969), cursuri de doctorat - specialitatea Istoria Bisericii Române - (1969-1972), continuînd la Facultatea de Teologie din Atena, care i-a conferit doctoratul în 1977; ulterior a obţinut un nou doctorat în Istorie, la Universitatea din Leuven, Belgia. Preot al comunităţii ortodoxe române din Olanda (din 1979). În această calitate editează la Haga revista „Mărturie ortodoxă" (din 1981 ), în care a publicat numeroase articole şi dări de seama. Zeci de studii, traduceri, note şi recenzii în: Ortodoxia, Studii Teologice, Biserica Ortodoxa Română, Glasul Bisericii, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Banatului, Telegraful Român, Vestitorul Ortodoxiei . Diferite publicaţii teologice din Belgia, Franţa, Grecia, Cipru etc.

Nicolae Dură (1945) - profesor de teologie, doctor în teologie

Frate geaman cu Ioan Dură. Gimnaziul la „Alexandru Lahovari”. Studii la Seminarul teologic din Craiova (1960-1965), Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1965-1969), doi ani la cursurile de doctorat la acelasi Institut, pentru Dreptul bisericesc (1969-1971) continuînd cu studii de specializare la Facultatea de Teologie, Facultatea de Drept şi Institutul de Studii Etiopiene, toate in cadrul Universităţii din Addis Abeba (1971-1974); doctoratul la Bucureşti la 9 mart. 1981, cu teza: Organizarea Bisericii Etiopiene şi bazele ei canonice. Pedagog la Seminarul teologic din Bucureşti (1969-1971), corector în redacţia revistelor centrale bisericeşti (1974-1976), spiritual II - asistent la Institutul Teologic din Bucureşti, din 1976, cînd a fost hirotonit preot şi asistent la secţia practice (din 1978), încredintat cu suplinirea parţială a catedrei de Drept bisericesc (din 1978). Din 1982 i s-a incredintat spre suplinire întreagă catedră şi a fost titularizat în 1986. După 1990, noi studii de specializare în străinătate. Zeci de studii, traduceri, note şi recenzii în: Ortodoxia, Studii Teologice, Biserica Ortodoxă Româna, Glasul Bisericii, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Banatului, Telegraful Român, Vestitorul Ortodoxiei. Articole, note, reportaje despre istoria şi viaţa Bisericii noastre într-o revistă teologică din Addis Abeba (în limba amharică) şi în buletinul Mărturie Ortodoxă din Olanda, sau în periodicele bisericeşti din ţară.

Ion Roşianu (?) - filosof, ministru al Cultelor (1977-1985), ambasador la Belgrad

A fost ultimul copil al lui Mihai Roşianu, care mai avea două fete. Ionel a urmat Liceul „Alexandru Lahovari”, pe care l-a absolvit în 1944. În primăvara anului 1944 a fost arestat de Siguranţă, ca agitator ţărănist. A fost eliberat la intervenţia preotului Ion Marina, viitorul patriarh. A urmat facultatea de filosofie. A ajuns apoi ambsasdor la Belgrad, apoi şeful Departamentului Cultelor din România, cu rang de ministru. A deţinut această funcţie în timpul guvernelor Ilie Verdeţ şi Constantin Dăscălescu. Este deci solidar şi complice de persecuţiile care s-au abătut asupra bisericilor din România în acest timp. Fiica lui Ion Roşianu, Sabina, a devenit prima soţie a lui Dinu Patriciu, cu care miliardarul român a avut două fete, Maria şi Ana. După divorţ, Sabina Patriciu, s-a stabilit în Canada.

SCENOGRAFIE

Virgil Moise (1934) - scenograf, designer de costume, designer de producţie, pictor

A făcut decorurile pentru Bietul Ioanide (1980), Acţiunea Autobuzul (1978), Operaţiunea „Monstrul” (1976),Actorul şi sălbaticii (1975), Filip cel bun (1975), Păcală (1974), Astă seară dansăm în familie (1972), Balul de sîmbătă seara (1968), Maiorul şi moartea (1967), Un surîs în plină vară (1963). Este şi un pictor renumit, membru al Uniunii Artiştilor Plastici.

Febus-Viorel Ştefănescu (1933) - scenograf, actor, profesor de istoria artei

A lucrat ca scenograf la teatrele din Sibiu, Constanţa, Bacău. A asigurat scenografia la peste 80 de spectacole.

SPORT+GAZETĂRIE

Nicu Alexie (1927) - dr. în ştiinţe pedagogice, personalitate marcantă a sportului românesc

A absolvit Liceul „Lahovari” în anul 1946. A absolvit apoi Facultatea de Drept şi Academia Naţională de Educaţie Fizică (1951). În 1955 obţine titlul de doctor în ştiinţe pedagogice la Sankt-Petersburg, URSS. Între 1950-2004 a slujit învăţămîntul universitar şi cercetarea din România. A coordonat Enciclopedia Educaţiei Fizice şi a Sportului din România (1994-2002) apărută în 2002, la care s-a lucrat opt ani; cuprinde în cele patru volume personalităţile din lumea sportului, sportivi, antrenori, echipe, ziarişti, de la începuturi şi pînă azi. În Enciclopedia sînt cuprinse nu mai puţin de 10.000 de nume proprii. A mai scris cărţile: Antrenamentul sportiv modern (1993), Am rîs mult şi am plîns puţin- memoriile unui oltean (2005) şi Teoria şi metodica antrenamentului sportiv (1999).

Dumitru Anescu (1935-2008) - antrenor, cîştigător al Cupei României

Profesorul Dumitru Anescu a fost deschizătorul de drum în performanţele fotbalului vâlcean. De numele lui Dumitru Anescu se leagă cea mai mare performanţă a fotbalului vîlcean. Cu el ca principal, Chimia Rm. Vîlcea câştiga în 1973 Cupa României. De asemenea, cu Dumitru Anescu principal, Chimia a mai stabilit o performanţă vâlceană, gruparea din Zăvoi jucând atunci în Cupa Cupelor două partide cu Glentoran Belfast (Irlanda de Nord). A fost 2-2 la Vâlcea irlandezii câştigând acasă returul, 2-0.

Nicolae Dinescu (1943) - profesor, antrenor, arbitru internaţional, realizator de emisuni tv

A absolvit în 1961, Liceul Teoretic de Băieţi, actualul Colegiu „Alexandru Lahovari”, la clasa profesorului de istorie Florea Rădulescu. A urmat cursurile Institutului de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti. În 1966 devenea profesor. Între timp absolvise şi şcoala de arbitraj. Devine antrenor al echipei „Chimia” Rîmnicu Vîlcea, fiind primul antrenor din judeţ care introduce stagiul de pregătire, cantonamentul. A fost şi preşedinte al clubului „Chimia” (1972-1974), perioadă în care echipa de fotbal „Chimia” a cîştigat Cupa României şi a promovat în divizia A. Preda educaţia fizică la Scoala Silvică, şcoala de Cooperaţie, Liceul Pedagogic şi Grupul şcolar „Henri Coandă”. Din 1970 s-a lansat în arbitrajul de mare clasă. În 1976 arbitrează primul meci din Cupa Campionilor, Juventus Torino- Glentoran Belfast (3-1). Un an mai tîrziu este la centru la primul său internaţional Turcia-Italia (0-2). S-a retras din arbitrajul internaţional după 14 ani extrem de fructuoşi în care a reprezentat ţara noastră pe toate meridianele lumii. În 1990 a fost la centru în partida RDG-Bulgaria (2-2). A fost şi inspector de specialitate al I.S.J. Vîlcea. Îndrăgind mult lumea presei s-a alăturat redacţiei cotidianului „Viaţa Vîlcii” şi colaborează concomitent cu postul TV „Vîlcea 1”. În prezent este director al Filialei Vîlcea a Academiei Olimpice Române, profesor coordonator al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Spiru Haret” din Rîmnicu Vîlcea. Cărţi publicate (în colaborare): Metodologia predării educaţiei fizice în ciclul gimnazial şi liceal (2006), Demersul didactic în predarea educaţiei fizice şcolare (2007), Teste de selecţie în sportul şcolar de performanţă pentru clasele vocaţionale şi cluburile sportive şcolare (2007).

Ilie Goga (1925-2009) - mare gazetar sportiv

Absolvent al liceului „Lahovari” în 1944. Ilie Goga, autorul a zeci de cărţi, traducător, în tinereţe, al marilor poeţi francezi romantici, a fost el însuşi un poet al reportajului sportiv, lăsînd pagini memorabile în beletristica sportivă românească. A debutat în „Universul literar”.

Lucian Grigorescu (1924-1990) - secretar al Federaţiei Române de Handbal, artizan al marilor performanţe, economist

A deţinut vreme de 38 de ani funcţia de secretar general al FRH. În această perioadă handbalul românesc a obţinut 7 titluri mondiale şi numeroase trofee europene sau regionale. Întru cinstirea celui ce a fost una dintre marile valori ale handbalului românesc, sala cea mare de handbal din cadrul Complexului Sportiv din Bucureşti, îi poartă numele.

Eugen Prodescu (1939) - profesor de educaţie fizică şi sport, antrenor

Între 1960-1976 a funcţionat ca profesor la Liceul „Mircea cel Bătrîn” din Rîmnicu Vîlcea, iar în perioada 1976-2004, la Liceul Pedagogic din Rîmnicu Vîlcea. Între anii 1986-2004, deci timp de 18 ani, va fi inspector şcolar de specialitate la Inspectoratul şcolar Judeţean Vîlcea. La camionatele naţionale de gimanstică, elevii pregătiţi de el au obţinut peste 40 de medalii de aur, argint şi bronz. I s-a acordat, din partea M.E.C., titlul de „Profesor evidenţiat” şi numeroase diplome şi distincţii, printre care Diploma „Gheorghe Lazăr”. Contribuţii la editarea volumului Studiul asupra potenţialului biomotric al preşcolarilor şi al elevilor de clasele I-IV şi IX-XII, editat de MEC şi Centrul de Cercetări ştiinţifice Bucureşti. Timp de peste 30 de ani, a activat şi ca profesor metodist şi îndrumător a peste 70 lucrări de gradul I, la educatoare şi învăţătoare.

Laurenţiu Stilea (1934) - creatorul şcolii vîlcene de volei, Maestru Emerit al sportului

A urmat cursurile gimnaziale şi liceale la Liceul de băieţi nr. 1 (actualul Colegiu Naţional „Alexandru Lahovari”), între 1946-1953. A absolvit I.C.F. Bucureşti în anul 1957, fiind repartizat asistent universitar la Institutul Militar de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, post pe care îl refuză şi vine profesor la şcoala Medie nr. 1 (Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”), între 1957-1959, de unde trece la secţia de volei a Liceului nr. 3 cu program de educaţie fizică şi sport, de unde se pensionează în 1996. Secţia de volei se înfiinţează în anul 1958 la propunerea sa adresată inspectorului M.E.N., Bubu Dworchak. Este creatorul şcolii vîlcene de volei, ale cărui 27 de echipe finaliste au ocupat locul l de 10 ori, locul II de 7 ori, locul IV de 4 ori; a promovat 20 de sportivi în loturile României de juniori, tineret şi seniori. De asemenea, a promovat în loturile diferitelor echipe de divizia A şi B 30 de sportivi. A fost jucător şi antrenor la echipele de volei băieţi divizia A şi B: „Stejarul” Rm. Vîlcea - divizia B şi „Metalul” Piteşti - divizia A.

În calitate de antrenor al echipelor de volei băieţi ale României, timp de 10 ani, evidenţiem următoarele rezultate importante: locul l şi II la Turneul Speranţelor olimpice, prin sportivii Dumănoiu Laurenţiu, Popescu Dragoş (căpitanul de mai tîrziu al echipelor naţionale de volei juniori şi tineret) şi Dumitrescu Radu; locul III la Campionatele Europene de volei pentru juniori - unde au participat sportivii Popescu Dragoş, Dumitrescu Radu; locul I „Le memorial Bernard Jouanique” –Montpellier (Franţa) prin sportivii Dumitrescu Radu şi Popescu Dragoş; locul IV Campionatul Balcanic de la Atena, prin sportivul Moldoveanu Florin. A avut contribuţii la unele rezultate, cu participarea unor foşti elevi pregătiţi la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrîn” sau în calitate de antrenor lot al României. De exemplu, locul III la campionatele Europene de seniori din Italia cu participarea lui Dumănoiu Constantin. A fost membru în comisia de cenzori a Federaţiei Internaţionale de Volei, preşedinte al Clubului Sportiv „Tînărul dinamovist”. A fost desemnat cel mai bun trăgător la mai multe turnee internaţionale, pentru viteza sa de execuţie a loviturii de atac pe diagonala scurtă. A fost solicitat ca jucător profesionist în diferite ţări europene, dar vremurile nu i-au permis să dea curs invitaţiei. Federaţia română de volei îl înnobilează cu titlul de „Maestru emerit al sportului”, cea mai înaltă distincţie acordată sportivilor de mare performanţă. Puţini ştiu ca numele profesorului Laurenţiu Stilea este legat si de handbalul vîlcean, el fiind cel care a înfiinţat prima echipa de „handbal în 7” masculin, în anul 1957.